Muieti-s posmagii?

Este un succes, incearca sa ne convinga autoritatile, de parca acesti bani ar fi luati chiar asa, de pomana. Ca o pura coincidenta, banii pe care Uniunea Europeana ii pune la dispozitia Romaniei, in perioada 2007-2012, echivaleaza exact cu suma imprumutata de la Fondul Monetar International, cu precizarea ca banii europeni sunt, iertati-mi expresia "moca".

Asadar, tara noastra a avut de ales intre a lua niste bani pentru care nu trebuie sa platim nici noi si nici generatiile viitoare, si alti bani, care ne indatoreaza pentru multi ani de aici inainte. Evident, a fost aleasa cea de-a doua varianta, caci era cea mai la indemana si nu presupunea nici un efort.

Ca sa atragi fonduri europene mai e nevoie si de stiinta de carte si, mai ales, de proiecte. Ca sa te imprumuti nu trebuie sa faci altceva decat sa gajezi respectivul imprumut cu ceva.

Guvernul Romaniei l-a gajat cu viitorul nostru si al copiilor nostri. In fine, nu mai este o noutate pentru nimeni, din cele aproximativ cinci miliarde de euro, pe care ar fi trebuit sa-i incasam in ultimii doi ani de la Uniunea Europeana, noi am reusit sa luam putin peste o jumate de miliard de euro.

Ei, neputinta asta m-a dus cu gandul la o poveste veche, a lui Ion Creanga, in care o comunitate mica, izolata, ducea la spanzuratoare pe unul dintre membri ei, pentru simplu fapt ca acesta era un mare lenes.

Si ca sa nu influenteze si pe ceilalti membri ai comunitatii, oamenii au decis sa-l spanzure pe lenesul respectiv. In timp ce se indreptau spre spanzuratoare cu lenesul satului, taranii din povestea lui Creanga s-au intalnit cu o cucoana, caruia i s-a facut mila de "condamnat" propunandu-le sa-l duca la ea la mosie, unde avea un hambar cu posmagi din care lenesul satului putea trai mult si bine.

" I-auzi, mai lenesule, ce spune cucoana; ca te-a pune la cotet, intr-un hambar cu posmagi, zise unul dintre sateni. Iaca peste ce noroc ai dat, bata-te intunerecul sa te bata, uriciunea oamenilor!

Sai degraba din car si multameste cucoanei, ca te-a scapat de la moarte si-ai dat peste belsug, luandu-te sub aripa dumisale. Noi gandeam sa-ti dam sopon si franghie. Iar cucoana, cu bunatatea dumisale, iti da adapost si posmagi; sa tot traiesti, sa nu mai mori!

Sa-si puie cineva obrazul pentru unul ca tine si sa te hraneasca ca pe un trantor, mare minune-i si asta. Dar tot de noroc sa se planga cineva... Bine-a mai zis cine-a zis ca boii ara si caii mananca. Hai,da raspuns cucoanei, ori asa, ori asa, ca n-are vreme de stat la vorba cu noi" Raspunsul il stiti cu totii, dar vi-l reamintesc: "muieti-s posmagii" , zise Lenesul satului.

In final, l-au spanzurat. Dar noi, noi pe cine sa spanzuram? Despre fondurile europene puse la dispozitia Romaniei am mai scris.Cert este ca, in doi ani, am tras cam o sesime din cat am platit.

Cu alte cuvinte, am participat la bugetul Comunitatii cu aproape trei miliarde de euro si am luat de acolo putin peste o jumatate de miliard, in conditiile in care aveam la dispozitie cinci miliarde. Asta este, caci nici in anul de gratie 2010 nu vom face mare branza.

Cat despre certificatele de emisii de dioxid de carbon, caci nu intamplator am amintit de ele, aici era pur si simplu treaba noastra sa stim sa le valorificam.

Am fi putut castiga, absolut fara nici un efort, peste trei miliarde de euro din aceste certificate, daca am fi stiut cand si cum sa iesim cu ele pe piata. Pentru ca nu am fost in stare, riscam sa ne trezim nu numai cu pierderea acestor bani, dar si cu plati suplimentare, pe care, evident, tot noi le vom plati.

Am sa explic, in urmatorul articol, cum ne-am batut joc de o resursa ce ne-a fost data gratuit, dar de care ne-am batut joc, asa cum ne-am batut joc de tot ce am mostenit in aceasta perioada. "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista", si veti vedea de ce.