Blocata aproape total in ultimii patru ani, privatizarea revine in atentia politicienilor, din cel putin doua puncte de vedere: unul pleaca de la nevoia de a mai face rost de bani la buget, altul vine din ideea de rasplata a celor ce au sprijinit financiar campania electorala.
Privatizarea a starnit multe patimi in Romania ultimilor douazeci de ani, cel mai adesea fiind comparata cu o adevarata tradare a intereselor nationale.
Paradoxal, desi majoritatea dintre noi am sustinut initial ideea de privatizare, felul in care s-a facut ne-a intors radical impotriva ei, nu de putine ori comparand-o cu cel mai mare rau al tranzitiei din Romania.
Adevarul este insa mult mai complex si in ciuda multelor deficiente aparute, privatizarea are totusi rosturile ei.
Acuma, din fericire, sau din nefericire, Romania nu mai prea are ce privatiza. Cu exceptia producatorilor de energie electrica, din randul carora sunt atractivi pentru vanzare doar o anumita parte, la mana statului au ramas doar societati cu probleme, sau, mai direct spus, falimentare.
Cine ar fi interesat de companiile din calea ferata, cine ar mai vrea sa cumpere ruinele fostelor fabrici de armament sau companiile miniere pline de datorii? Sigur, au ramas Romgaz, Transgaz si Transelectrica, societati solide ca principiu, dar vanzarea lor nici nu poate fi pusa in discutie atata vreme cat, cel putin doua dintre ele au un monopol natural.
S-a vorbit in campania electorala despre privatizarea Postei, a Societatii Nationale a Sarii, pe motivul ca acestea ar fi dorite de unii dintre mogulii Romaniei.
Pentru cine nu stie, trebuie sa precizam ca Posta poate fi o afacere in primul rand din cu totul alte motive decat activitatea ei de baza, iar Societatea Nationala a Sarii supravietuieste de la un an la altul doar pentru ca statul are grija de acest lucru.
Privatizate, poate ca ar arata cu totul altfel, dar pana atunci exista riscul sa sucombe de buna voie.
Sa ne intoarcem insa la principiul privatizarii.
Daca avem rabdarea si taria de a face cateva comparatii, ajungem la concluzia ca acolo unde privatizarea a fost facuta profesionist ea si-a aratat si rezultatele. Nu ne permite spatiul sa analizam in parte, fiecare mare privatizare din Romania, despre care am scris de altfel la vremea respectiva.
Ceea ce vreau sa spun este ca nu trebuie confundata privatizarea ca proces, cu smecheriile petrecute in Romania ultimilor ani si ca, in concluzie, acolo unde privatizarea mai poate fi facuta , atunci sa fie facuta. Evident, cu responsabilitate.
Cu siguranta ca spunand aceste lucruri imi asum multe riscuri, pentru ca cine nu-si aminteste de Petrom, de Alro, de Electrica sau cele doua Distrigazuri, date pe o mana de bani si pe un sac de interese. Dar nu inteleg de ce ar fi obligatoriu ca greselile sa se repete.
Ne place, nu ne place s-o recunoastem, absolut toate societatile amintite arata altfel, la cativa ani dupa privatizare.
Mai mult, statul roman a fost absolvit de orice responsabilitate privind modernizarea lor, si, mai important, jaful generalizat a fost stopat. Sa ne amintim ca la Sidex Galati, statul pierdea in jur de un milion de dolari lunar, bani care se duceau in capusele politicienilor ori ale conducerii combinatului.
Se poate discuta mult despre ceea ce s-a intamplat, dar nu este corect sa eliminam definitiv metoda privatizarii din economia romaneasca, pe motivul ca odata s-a furat la greu.
Asadar, din punctul meu de vedere, statul ar trebui sa vanda tot ceea ce ii prisoseste, dar mai ales ce nu poate gestiona eficient. Revenind la societatile din domeniul energetic, privatizarea acestora nu trebuie sa insemne obligatoriu instrainarea lor in totalitate.
Dupa modelul altor tari europene, statul poate sa vanda pachet de actiuni, care sa nu insemne cedarea controlului absolut asupra intreprinderilor, iar cu banii incasati sa sustina imediat modernizarea lor.
Aici, suntem deja intr-un punct crucial pentru viitorul energeticii romanesti. Fara investitii urgente, de cateva miliarde de euro, societatile respective intra in colaps inevitabil.
Statul isi asuma insa rolul sa investeasca si in autostrazi si in sanatate si in armata si in caile ferate, pe motivul ca privatizarea a fost total compromisa. Cu ce bani credeti ca va face statul autostrazi in
Romania, sau va moderniza sistemul energetic, cand el se imprumuta sa plateasca pensii si salarii?
De ce, acolo unde se poate, sa nu transferam povara acestor investitii asupra mediului economic privat? Desigur, in alte conditii decat pana acuma.
Din pacate, in acesti ani de tranzitie, clasa politica din Romania a fost intotdeauna depasita de evenimente. Va amintesc ca primele privatizari in Romania au inceput dupa 1996, daca facem exceptie de acele smecherii de privatizare inventate de guvernul Vacaroiu, intre care metoda Mebo, PAS-urile etc.
Grabiti sa recuperam terenul pierdut, dupa ce in tarile din jurul nostru privatizarea era aproape incheiata, ne-am trezit cu o serie de investitori de doi bani, veniti sa profite de disperarea autoritatilor romane, izvorata din imposibilitatea de a mai sustine financiar acele intreprinderi falimentare.
Pai daca investitorii de carton au profitat de neputinta noastra, nu este in nici un caz vina lor.
Pe de alta parte, capitalul romanesc de abia se nastea si era lipsit de forta financiara de a achizitiona o parte din activele viabile ale economiei romanesti. Atunci s-a inventat altceva, instrainarea intreprinderilor la preturi de nimic, in ideea ca ceva bun s-ar putea intampla, totusi, cu ele.
Si s-a intamplat, cele mai multe devenind platforme pentru viitoarele ansambluri de locuinte. Nu aveti grija, in multe cazuri, lucrurile au inceput sa se razbune. Inca odata spun, toate acestea sunt deja istorie.
Privatizarea trebuie sa continue in Romania, pentru ca rolul statului intr-o economie a viitorului trebuie sa fie cat mai redus. Lasati investitorii sa-si asume responsabilitatile si creati reguli corecte dupa care sa se orienteze.
Este adevarat, privatizarea nu poate fi considerata solutia solutiilor oriunde si oricum. Dar nici nu trebuie eliminata, pentru ca odata am dat gres. Acolo unde poate fi facuta si unde nu lezeaza interesele nationale, trebuie pornita imediat.
Altfel, patim ce am patit in urma cu cativa ani, cand “fierul vechi” din Romania nu mai interesa pe nimeni. Nici macar pe statul atotputernic.
