O tara (ne)modificata genetic

Teama nejustificata fata de rezultatele cercetarilor biotehnologice nu salveaza productia ecologica din Romania.

Inaintea sfintelor sarbatori de Paste, opinia publica din Romania a fost bombardata de o asa zisa amenintare a introducerii in agricultura Romaniei a plantelor modificate genetic.

Disputa a pornit de la insusi ministrul agriculturii, Valeriu Tabara, care nu s-a ferit sa recunoasca ca este un sustinator al acestor tipuri de culturi, cel putin acolo unde tara noastra are un potential extrem de ridicat.

Era vorba de soia modificata genetic, pe care Romania ar putea-o reintroduce in cultura inca de anul viitor.

De partea ministrului agriculturii s-au situat toti marii producatori agricoli, precum si crescatorii de animale ce folosesc srotul de soia in hrana animalelor, cu totii avand ca principal argument randamentele ridicate ale culturilor de soia modificata genetic, precum si cheltuielile mult mai reduse.

Asa cum se intampla cu orice subiect controversat lansat de mass media, disputa a depasit in scurt timp limitele rationalului si s-a transformat intr-un circ generalizat la care si-au adus contributia specialisti si nespecialisti, cercetatori si ecologisti, astfel incat nu s-a mai inteles nimic din respectiva dezbatere.

Fenomenul este oarecum similar cu cel legat de exploatarea aurului de la Rosia Montana, la care toata lumea se pricepe ca la fotbal. Evident, dupa ce subiectul a fost tocat pe toate fetele, fara ca cineva sa se fi lamurit, a fost abandonat, caci aveam probleme mult mai importante de rezolvat odata cu venirea sarbatorilor.

De atunci nici ca se mai aude ceva despre plantele modificate genetic, care isi pot relua locul pierdut in agricultura romaneasca, dupa cum permite si legislatia europeana.

Romania a cultivat soia modificata genetic pana in anul aderarii la Uniunea European (2007), dupa care a fost obligata sa revina la soia de tip clasic, caci la vremea respectiva legislatia UE nu permitea culturile de plante modificate genetic.

Durerea fermierilor a fost cat se poate de mare, dovada ca suprafata cultivata cu soia s-a redus in trei ani de la peste 250.000 de hectare la mai putin de 50.000 de hectare.

Intre timp, la nivelul Uniunii Europene s-a permis importul de soia modificata genetic si s-a aprobat cultura unui tip de porumb modificat genetic, decizia efectiva fiind luata individual de catre fiecare tara membra.

Romania nu a mai cultivat soia modificata genetic, in schimb a importat, la fel ca toate tarile UE, seminte si srot din soia modificata genetic, produse in SUA, Brazilia sau Argentina.

Peste 90% din soia utilizata la nivelul Uniunii este modificata genetic, in conditiile in care aceasta intra in componenta a circa 70.000 de produse, mai ales de tip alimentar.

In ciuda tuturor zvonurilor alarmiste, studiile de pana acuma nu dovedesc ca plantele obtinute pe baza biotehnologiei sunt periculoase pentru sanatatea umana, sau cel putin nu produc efecte mai distrugatoare decat cele tratate cu substante chimice traditionale.

Desigur, marile concerne americane producatoare de seminte modificate genetic si-au facut cap de pod in Romania la scurt timp dupa 1990. Venirea lor aici nu s-a datorat insa legislatiei prea permisive sau lipsei de cunostinte a agricultorilor nostri, ci in primul rand potentialului extrem de ridicat al agriculturii Romaniei, al patrulea ca marime din Europa.

Americanii au venit nu numai cu semintele respective, ci cu intreg pachetul ce insoteste acest tip de culturi, un lucru extrem de avantajos pentru fermierii romani.

In degringolada produsa dupa desfiintarea fostelor CAP-uri si IAS-uri, oferta companiilor americane a fost ca o mana cereasca pentru nou infiintatele ferme agricole.

Evident, la scurt timp a aparut si reactia adversa a marilor producatori de ingrasaminte de tip clasic, care si-au vazut amenintata pozitia tocmai intr-o tara care poate fi un mare consumator de "chimicale" in agricultura.

Aceasta este de fapt disputa reala, pe care Romania nu stie nici acuma cum sa o gestioneze.

Biotehnologia a inghitit pana acuma sute de miliarde de dolari in cercetare si, ne place nu ne place, aportul ei va fi unul tot mai important pe viitor, in conditiile in care de ani buni se vorbeste despre o criza alimentara la nivel mondial.

Cu totii am vrea sa consumam produse eco, dar stim ca acest lucru este deja de domeniul trecutului. Legumele produse in Romania, de pilda, despre care ne place sa credem ca sunt cat se poate de naturale, provind din seminte importate, despre care fermierii nu stiu aproape nimic.

Lor li se adauga o serie de substante chimice, pe care iarasi nimeni nu le urmareste traseul de provenienta sau cantitatea in care sunt folosite.

De ce ne-am feri atunci ca dracu de tamaie de rezultatele biotehnologiei, care de bine de rau sunt monitorizate cu mare atentie?

Nu intamplator, inclusiv Academia de Stiinte Agricole este favorabila acestor tipuri de plante, evident, alaturi de cele de tip clasic. Inainte de a face diferenta intre interesele fermierilor si cele ale consumatorilor, trebuie sa ascultam de parerea specialistilor si nu a celor ce au interese economice, intr-un fel sau altul.

Rezultatele stiintei au fost acceptate de fiecare data cu retinere in primele faze. Ulterior lucrurile s-au schimbat, fapt remarcat si la nivelul Comisiei Europene in problema organismelor modificate genetic.

Daca ne amintim, primele culturi de cartof in Europa au fost refuzate clar de catre consumatori, pentru ca in cativa ani aceasta planta sa devina aliment de baza pentru majoritatea tarilor.

Nu fac apologia plantelor modificate genetic, dar respingerea lor in bloc mi se pare o mare greseala, mai ales in conditiile actuale.