La doar cateva luni de la pronuntarea verdictului in problema Platoului Continental al Marii Negre, de catre Curtea Internationala de Justitie de la Haga, am aflat primele doua companii care ar urma sa exploateze resursele de hidrocarburi din aceasta zona. In curand o sa apara si numele celei de-a treia companii, ocazie cu care vom avea o imagine definitiva a ultimelor ispravi ale Cabinetului Tariceanu.
A trecut aproape neobservata stirea potrivit careia una dintre companiile celui mai bogat om din Romania, Dinu Patriciu, si-a asigurat partea leului pentru o parte insemnata din rezervele de hidrocarburi aflate in Platoul Continental al Marii Negre.
Paradoxal, aceasta importanta dezvaluire a fost mascata (oare din neglijenta ?), tocmai de catre cei care conduc acum Romania, ocupati cu lupta electorala pentru mentinerea la putere.
A existat, totusi, o exceptie, care provine din randurile Partidului Social Democrat, atent de fiecare data la ce mai ramane de impartit cand te afli la masa puterii. Respectiva exceptie nu face insa altceva decat sa vina sa confirme ca « ciolanul » s-a subtiat atat de tare incat iti vine sa te intrebi la ce mai foloseste puterea in ziua de azi ?
Nu cred ca in istoria postdecembrista a Romaniei e existat un moment mai neprielnic pentru a accede la putere, in conditiile in care nu a mai ramas mare lucru de furat. Criza economica a dus la disperare coalitie aflata la putere, care nu gaseste aproape nici o portita de a ajunge la cascavalul public, din care ar urma sa traiasca apoi si copii si nepotii domniilor lor.
Doar nu o sa credeti ca cineva, vreun personaj politic din Romania, doreste sa ajunga la guvernare ca sa se sacrifice in interesul natiunii. Pai daca-i asa, nu ne ramane decat sa ne punem intrebarea, precum poetul : ce-i mana pe ei in lupta ?
Este clar ca ceva trebuie sa-i mane, atata vreme cat si un copil din clasele primare a auzit ca nici o criza nu e vesnica. Crizele economice sunt ciclice, iar ghinionul actualei coalitii de guvernare este ca a picat tocmai pe momentul de varf al ciclicitatii, cand nu prea ai loc de intors. Dar va dati seama ce vine dupa aia ? Reconstructia, cu toate avantajele ei.
Macar si pentru atata, un bun gospodar, sau, ma rog, un politician profesionist se uita si la ce mai ramane dupa prapad.
Din acest punct de vedere, liberalul Calin Popescu Tariceanu pare sa fi fost mai bine pregatit si a impartit ce a avut de impartit cand inca mai tinea carma la vaporul ce urma sa intre in deriva, numit Romania.
Intorcandu-ne in timp cu doar vreo noua ani sa ne amintim ca un fost prim ministru de criza (pe vremea aia nu era insa criza mondiala), Radu Vasile, declara ca nu mai este nimic de furat in Romania.
l-au contrazis cat se poate de repede cei ce i-au urmat la carma, care pe parcursul unui singur mandat au impartit in stanga si-n dreapta (ca sa nu folosim verbul a fura) un patrimoniu pe care poetul Radu Vasile nu-l vedea nici in cele mai frumoase vise ale lui.
Retineti, veneam dupa o perioada de criza profunda, cand tara era amenintata chiar cu falimentul. Ciudat insa, si guvernului urmator i-a mai ramas o felie buna de cascaval, in care intamplator au intrat si ultimele resurse ale Romaniei, lasate de la bunul Dumnezeu.
Credeti ca e ceva nou sub soare ?
Revenind la concesionarea ultimelor rezerve de hidrocarburi ale Romaniei, se impune sa precizam ca liberalii au avut totusi viziune. Vrem nu vrem, viitoarea mare confruntare a omenirii se va da in jurul resurselor energetice si, probabil, alimentare.
Din primele se fac bani frumosi repede, iar dificil nu este sa le exploatezi cat mai ales sa ai acces la ele.
Nimeni nu stie cu exactitate care este valoarea rezervelor de hidrocarburi de la Marea Neagra, dar cu siguranta ca zona promite. Un petrolist cum este Dinu Patriciu are mirosul deja format in asemenea situatii si asta nu-i un lucru rau.
Caci, spre deosebire de contractul perdant pe care statul roman l-a semnat cu Sterling, cel semnat cu Dinu Patriciu este doar la faza de explorare, din cate stim. Pentru exploatare se poate aranja astfel incat sa fie avantajati ambii parteneri.
Nu asta este insa problema pe care vrem s-a atingem aici. Important este cum s-a facut contractul de concesiune a perimetrului de pe Platoul Continental catre firma Marine Resources Exploration International (Marexin), detinuta de Rompetrol Holding, caci dupa acest model s-ar putea face si pasii urmatori de catre guvernul care se va afla la putere cand se va trece la etapa urmatoare de exploatare a resurselor.
Altfel spus, zarurile nu au fost aruncate decat partial, argument care si explica indiferenta de moment cu care actualul guvern a trecut peste dezvaluirile privind respectiva concesiune.
Firma amintita mai sus o fost infiintata cu putin inainte de a se organiza licitatia de concesiune.
Si mai ciudat este faptul ca fara a sti care va fi decizia Curtii Internationale de Justitie de la Haga, in contractul de concesiune este prinsa o suprafata de cateva mii de metri patrati care nici macar nu apartinea Romaniei. Ce investitor risca sa accepte asa ceva, daca nu are avantaje din alta parte ?
De altfel, aceasta smecherie o regasim si in contractul cu Sterling Resources pentru alte mii de metri patrati din Platoul Continental.
Nu in ultimul rand, cum se face ca ambele contracte (probabil si cel despre care o sa aflam in curand) au fost semnate cu foarte putin inainte ca guvernului Tariceanu sa-i expire mandatul ? Mai nou, acesta spune ca nu stie nimic despre contractele respective intrucat ele au fost semnate de presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM).
Respectiva Agentie este insa direct sub coordonarea primului ministru, in nici un caz a Parlamentului sau a nu stiu carui minister. Mai mult, in fruntea Agentiei a fost numit, tocmai de catre primul ministru, un presedinte liberal, care l-a schimbat pe fostul presedinte din partea democratilor, dupa ce fosta coalitie PNL-PD s-a spart.
Asa ca nu e cazul sa ne ia drept fraieri. Si mai este un aspect pe care putina lume il stie. Fostul presedinte al ANRM, cel care a si semnat concesiunile amintite, a solicitat in cursul anului trecut o simplificare a aprobarilor pentru viitoarele concesiuni petroliere sau minieraliere, sub motivul ca procesul extrem de birocratic face ca licitatiile sa dureze chiar si doi ani.
Se pare ca a si primit acceptul, atat vreme cat in doar cateva luni atat Sterling cat si firma Marexim au ajuns sa puna mana pe o parte importanta a rezervelor de la Marea Neagra.
Am dat toate aceste exemple tocmai ca sa aratam cum se impart bogatiile Romaniei atunci cand interesele politicienilor o cer. Credeti ca actualul guvern ar face altfel ?
