Vom fi mai puternici sau mai vulnerabili?

De voie ca de nevoie, Romania devenea un pionier in acest domeniu, pe fondul unei crize energetice ce ameninta lumea si care este departe de a fi la apogeu.

Intr-o analiza precedenta am explicat de ce asa zisa “reforma” infaptuita in urma cu zece ani era, intre altele, si opera unor “asasini economici”, specializati in acapararea resurselor unor tari de tip bananier, cum era considerata si Romania la vremea respectiva.

Asa au aparut in sistem “baietii destepti”, asa au putut fi vandute la preturi derizorii distributiile de energie, urmand apoi acapararea producatorilor de energie ieftina. Odata luat caimacul sistemului, statul roman nu avea decat sa se spele pe cap cu producatorii neperformanti, care-i ramaneau in carca, pentru ca nimeni nu era dispus sa investeasca in ei.

Opera “asasinilor economici” era bine mascata de foamea unor asa zisi jucatori de piata autohtoni, care in haosul creat au stiut sa traga din sistem cat de mult s-a putut, cu sprijinul nemijlocit al clasei politice aflata la putere.

Ajuns la limita suportabilitatii si printr-o conjunctura deloca favorabila pe plan international, sistemul energetic romanesc a fost, totusi, uitat la un moment dat, companile de profil europene avand in momentul de fata alte preocupari.

Pe acest fond, actualul ministru al economiei, Adriean Videanu, si-a stabilit ca obiectiv inca de anul trecut infiintarea a doua mari companii energetice, in care sa intre deopotriva atat producatorii eficienti cat si cei perdanti, in ideea ca in noua structura vom avea si noi doua companii nationale care vor putea rivaliza cu greii Europei.

Departe de mine ideea ca infiintarea celor doua companii vine exclusiv din gandirea de mare strateg a domnului Adriean Videanu. La presiunea putinilor specialisti romani ramasi inca in sistem, deloc dezinteresata, domnul Videanu a facut, totusi, un lucru bun.

Cum in Romania ne-am obisnuit insa ca bunele intentii sa ascunda si altceva, continuu,totusi, sa privesc restructurarea sistemului energetic cu anumite retineri.

Inainte de a spune care sunt acestea, as vrea sa cred ca strategia actualului guvern merge mult mai departe decat simpla comasare a unor unitati de generare a energiei cu furnizorii de materie prima si ca, in al doisprezecelea ceas, responsabilitatea guvernantilor este mai presus decat orice alte interese secundare, de grup.

Luand in considerare bunele intentii, singurul lucru de care imi este teama pleaca insa de la stiinta actualei puteri de a duce mai departe un proiect de o asemenea anvergura, caci problemele ce vor aparea vor fi mult mai complicate decat formarea companiilor in sine.

Dupa ce a pierdut petrolul si o mare parte din resursele de gaze naturale, Romania nu-si mai poate permite alte rabaturi de la resursele energetice lasate ei de bunul Dumnezeu.

Energia electrica este sangele oricarei economii moderne, in lipsa careia competitivitatea si performanta nici nu pot fi luate in discutie. Asadar, de accesul la energie, dar mai ales de pretul acesteia va depinde in viitor si soarta economiei romanesti, caci nu intamplator marile puteri occidentale au ca prioritate dezvoltarea sistemelor energetice, sau acapararea unor resurse din tarile sarace.

Cu toate ca este tarziu, Romania mai are o sansa si aceasta poate fi tocmai infiintarea celor doua mari companii energetice nationale.

De la teorie la practica lucrurile sunt insa mult mai complicate. Daca guvernantii vor intelege ca sistemul energetic nu este punga fara fund din care se poate fura la nesfarsit, atunci avem cu adevarat o sansa sa devenim o putere regionala.

Daca insa, din amestecul de energie ieftina cu cea scumpa se va incerca compensarea pierderilor intr-un sistem de plati incrucisate si greu de urmarit, atunci cu siguranta ne vom risipi si ultima resursa vitala pentru viitorul acestei tari.

Infiintarea celor doua companii nationale nu este in nici un caz pe placul marilor companii europene, cu atat mai mult pe placul celor prezente deja in Romania. Vom afla in curand pozitia Comisiei Europene fata de aceasta regrupare a companiilor producatoare, caci cea mai mare amenintare este pozitia de monopol pe piata energiei electrice.

Ca o prima presiune, la care guvernul roman a cedat, in cele doua companii nationale nu a intrat nici una dintre cele trei filiale ale Electrica, ramase neprivatizate, cu toate ca acestea ar fi avut o contributie importanta de cash flow in visteria noilor companii. Or, fara bani lichizi nici nu poate fi vorba de acoperirea necesarului mare de investitii de care unitatile intrate in cele doua companii au stringenta nevoie.

Se presupune ca o eventuala listare a lor pe bursa ar putea genera finantarea in retehnologizare. Pentru aceasta este insa nevoie de timp, de transparenta si mai ales de performanta manageriala. Va putea statul roman, indiferent de cine va fi reprezentat, sa nu influenteze politic deciziile manageriale la nivelul celor doua companii, asa cum se intampla in prezent?

Apoi, ma intreb, ce pozitie vor avea “baietii destepti”, beneficiari ai unor contracte avantajoase de achizitie de energie electrica, in conditiile in care in noua structura respectivele contracte vor trebuie renegociate.

Nu in ultimul rand, ma intreb ce se va intampla cu unitatile de generare a energiei electrice ce nu intra in structura companiilor nationale si care supravietuiesc exclusiv in baza ajutorului de stat ? Este vorba in speta de centralele termoenergetice in cogenerare, care ne livreaza si caldura si apa calda in majoritatea oraselor mari ale tarii.

Inca odata, decizia guvernului de a infiinta doua companii energetice nationale este de o importanta exceptionala pentru viitorul acestei tari. Provocarile la care trebuie sa raspunda insa initiatorii proiectului, dar mai ales unitatile intrate in componenta noilor companii, vor constitui subiectului urmatoarei analize.