Alpha Bank Romania a obtinut validarea normelor de creditare

Joi, 16 Februarie 2012, ora 15:37
2063 citiri
Alpha Bank Romania a obtinut validarea normelor de creditare

Alpha Bank Romania a obtinut validarea din partea Bancii Nationale a Romaniai a unui nou pachet de produse ajustate in conformitate cu noile norme de creditare pentru persoanele fizice.

Potrivit bancii, cateva dintre prevederile noilor norme se refera la modificarea perioadei maxime de acordare a creditelor de consum, aceasta fiind de pana la 5 ani si modificarea avansului solicitat pentru creditele ipotecare. Astfel, pentru creditele ipotecare in euro avansul minim este de 25%, in timp ce pentru creditele in lei acesta este de minim 15%.

Banca anunta ca a aplicat in acelasi timp si o reducere a marjelor la creditele ipotecare in lei de 2 puncte procentuale. Clientii care incaseaza salariile prin Alpha Bank beneficiaza in plus de o reducere suplimentara a marjei de 0,25 puncte procentuale.

"Aplicarea noilor norme de creditare va aduce clientilor informatii suplimentare in acest sens, cum ar fi implicatiile indatorarii, riscurile evolutiilor adverse ale cursului de schimb in cazul accesarii unui imprumut in euro, astfel incat acestia sa poata alege produsele care li se potrivesc cel mai bine." a declarat Sergiu Oprescu, presedinte executiv Alpha Bank Romania.

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a aprobat, in sedinta din 28 octombrie 2011, Regulamentul privind creditele destinate persoanelor fizice. Regulamentul a intrat in vigoare la sfarsitul lunii ianuarie.

#alpha bank pachete credite, #credite alpha bank, #alpha bank banca nationala romania , #Produse