Alpha Bank, Banca Romaneasca, CEC si BCR vor depune, joi, ofertele pentru programul "Prima Casa"

Joi, 25 Iunie 2009, ora 14:10
1735 citiri
Alpha Bank, Banca Romaneasca, CEC si BCR vor depune, joi, ofertele pentru programul "Prima Casa"

Alpha Bank, Banca Romaneasca, CEC Bank si BCR vor trimite ofertele pentru programul "Prima Casa " pana la sfarsitul acestei zile, a spus, joi, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Aurel Saramet, potrivit Newsin.

"Am avut discutii telefonice cu presedintii altor banci care urmeaza ca pana la sfarsitul acestei zile sa imi transmita ofertele. Vor mai trimite oferte cel putin Alpha Bank, Banca Romaneasca, CEC si BCR. Despre alte banci nu pot sa va confirm", a spus Aurel Saramet.

Acesta a mai spus ca din ofertele certe sosite pana la ora 9.30 plafoanele solicitate de banci insumate reprezinta 450 milioane de euro.

Din estimari apreciem ca vor mai veni aproximativ 300-400 milioane de euro.

"Maine cand voi avea un centralizator final ne vom apropia poate cu 10 - 15% sub valoarea plafonului maxim de un miliard", a mai spus Saramet.

El a precizat ca primele sapte banci care au prezentat oferte pentru program sunt Banca Transilvania, Volksbank, Raiffeisen Bank, Millennium Bank, Leumi, BRD-SocGen si ATE Bank.

Saramet a afirmat ca se asteapta ca, pana la finalul zilei, cand expira termenul de depunere a dosarelor, sa primeasca oferte de la alte cateva banci.

Guvernul are la dispozitie un fond de 1 miliard euro pentru garantarea creditelor ipotecare din programul Prima Casa.

Persoanele interesate de contractarea unui astfel de credit vor trebui sa achite un avans de 5% din pretul de achizitie, daca acesta este de cel mult 60.000 euro.

Persoanele care doresc sa ia un credit de peste 60.000 euro, vor trebui sa plateasca un avans de 3.000 euro plus diferenta dintre valoarea de achizitie a locuintei si 60.000 euro.

Premierul Emil Boc explica la finalul sedintei de guvern din 14 iunie ca bancile care dau credite ipotecare prin programul Prima Casa pot aplica o marja de maximum 4% pe an peste rata EURIBOR la 3 luni in cazul imprumuturilor in euro, respectiv o marja de cel mult 2,5% pe an peste rata ROBOR la 3 luni la creditele in lei.

O alta conditie pe care trebuie sa o indeplineasca bancile care vor sa participe la programul Prima Casa este sa aiba "acoperire teritoriala la nivel national si judetean", a mai spus Boc.

Plata garantiei ar urma sa fie data in termen de 15 zile calendaristice de la data primirii cererii de plata de catre Fondul National de Garantare de la banca, iar sumele garantate vor fi platite de catre Ministerul Finantelor Publice din bugetul de stat.

"Executarea se face de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) in caz ca timp de 90 de zile nu poate plati", preciza ministrul de finante, Gheorghe Pogea.

 

#banci, #casa, #conditii, #oferte, #prima , #stiri Alpha Bank