Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Alpha Bank si-a majorat capitalul la 593,62 milioane lei

Alpha Bank si-a majorat capitalul la 593,62 milioane lei
Alpha Bank Romania si-a majorat capitalul social cu peste 58,2 milioane de lei, ajungand la 593,62 milioane de lei, au anuntat, miercuri, oficiali ai bancii.

Capitalul social a fost majorat prin incorporarea rezervelor constituite din profitul net si sustine planul de expansiune pe care banca si l-a asumat si care implica dezvoltarea retelei la un numar de 300 unitati pana la finele anului 2010, precizeaza un comunicat al bancii.

In prezent, Alpha Bank ofera produse si servicii financiar- bancare prin intermediul a 79 de sucursale si agentii, dintre care 9 au devenit operationale in primul trimestru al anului 2007.

Activele bancii au crescut in primele 3 luni ale anului 2007 cu 17 la suta, ajungand la valoarea de 2,47 miliarde euro, iar depozitele atrase de la clienti au crescut cu 10,4 la suta, situandu-se la 0,91 miliarde de euro. In ceea ce priveste creditele, cresterea a fost de aproape 36 la suta, valoarea lor la 31 martie 2007 fiind de aproape 1,5 miliarde de euro.

Capitalurile proprii ale bancii insumau, la 31 martie, aproximativ 318 milioane euro, iar profitul brut inainte de impozitare s-a situat, la sfarsitul primului trimestru al anului 2007, la valoarea de 6,57 milioane euro, in scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul cresterii agresive a retelei de unitati.

Alpha Bank a fost prima banca straina care a venit in Romania dupa anul 1989, iar noile planuri strategice ale grupului prevad extinderea puternica a activitatii prin dezvoltarea retelei de distributie si valoare adaugata pentru clienti, angajati si economia romaneasca.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.rompres.ro/ target=_blank>Rompres</a>)




Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 612 ori