Cererea de locuinte ar putea depasi oferta in urmatorii trei ani

Miercuri, 07 Decembrie 2011, ora 21:00
2020 citiri
Cererea de locuinte ar putea depasi oferta in urmatorii trei ani

In urmatorii trei ani "s-ar putea sa ne intalnim din nou cu o perioada in care cererea sa egaleze, daca nu chiar sa depaseasca oferta de locuinte", a declarat, miercuri, presedintele executiv al Alpha Bank Romania, Sergiu Oprescu.

"Sunt foarte multe locuinte care nu au fost terminate. Astfel, stocul de locuinte existent (...) daca ne raportam la un interval mai lung de timp si luam in calcul faptul ca in ultimii doi-trei ani nu s-a mai finantat aproape nimic in segmentul respectiv s-ar putea ca aceasta lipsa de finantare, cuplata cu terminarea stocului de locuinte care a fost creat in spate, sa duca iar la un decalaj intre cerere si oferta in urmatorii trei ani", a mentionat Sergiu Oprescu, in cadrul semninarului EU-COFILE organizat la Sinaia de BNR si Alpha Bank.

Acesta sustine ca s-ar putea sa ne intalnim din nou cu o perioada in care cererea sa egaleze, daca nu chiar sa depaseasca oferta de locuinte la momentul respectiv.

"Suntem intr-o perioada in care preturile la locuinte sunt stabile de un peste un an. (...) Pe segmentul creditului ipotecar cred ca se va pastra dinamica de crestere de peste 10% pe care a avut-o in ultimii trei ani", a estimat presedintele executiv al Alpha Bank Romania.

Sergiu Oprescu a mai spus ca cel mai probabil "dobanda la lei va converge catre dobanda la euro in urmatoarea perioada". Din perspectiva normelor noi de reglementare ale Bancii Nationale a Romaniei banuiesc ca va fi favorizata creditarea in lei si va avea o dinamica mai mare", a mai spus Oprescu.

Acesta a subliniat ca riscul ca dobanzile la lei sa ramana semnificativ mai mari decat cele in euro va depinde de performanta macroeconomica, de politica monetara si de ceea ce se intampla la nivel macro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#constructii case, #vanzari locuinte Romania, #constructii vanzari locuinte, #pret locuinte , #stiri Alpha Bank