O comparatie dividende-dobanzi. Upgrade 2009

Luni, 15 Decembrie 2008, ora 17:36
1944 citiri
O comparatie dividende-dobanzi. Upgrade 2009

In conditiile in care Intesa Sanpaolo Bank ofera depozite in lei cu dobanda egala cu Robor (peste 15% in prezent) iar Alpha Bank propune un certificat de depozit in euro cu dobanda de 7,25%, actiunile au o mare problema: nu pot aduce dividende comparabile cu cele mai bune dobanzi bancare, decat in cateva cazuri.

Mai mult, sunt sanse ca dividendul platit in 2009 sa scada iar randamentul sa se reduca. Ne referim in special la companiile care activeaza in sectorul materiilor prime, constructiilor sau chiar financiar-bancar.

Este cazul Alro, care ar oferi un randament la dividend de 27% daca ar plati o suma egala cu cea din 2007 (0,6 lei/actiune). Din pacate pentru actionarii companiei, pretul aluminiului s-a prabusit pe pietele externe iar costurile de productie n-au scazut foarte mult, compania fiind energofaga.

Profitul din 2007 nu va putea fi repetat, fapt evident si din dinamica rezultatelor trimestriale (in primele 9 luni din 2008 compania a raportat un profit net de 292 milioane lei, cu 22% mai redus ca anul trecut, in conditiile in care pretul materiilor prime a inceput sa scada accelerat abia in a doua jumatate a anului).

Sa nu uitam ca in acest an s-a distribuit integral profitul realizat in 2007 la fondul de dividende, decizie ce nu trebuie obligatoriu repetata in 2009. Un alt randament la dividend atractiv daca ne raportam la sumele platite actionarilor in acest an pare sa ofere Bermas (19,5%).

Nu va lasati derutati nici in acest caz, profitul obtinut in trimestrul al treilea e de 3 ori mai mic decat cel aferent primelor 9 luni din 2007, deci actionarii se vor alege cu mai putin si in acest caz. Ar mai fi BRD, cu 7,6% randament la dividend.

Aici lucrurile stau mai bine, profitul bancilor a crescut, ramane de vazut in ce masura vor dori acestea sa se desparta de cash intr-o perioada in care pretul banilor a crescut foarte mult iar liniile de finantare de la bancile-mama sunt taiate.

Aerostar pare sa stea cel mai bine: la un randament la dividend de 12,2%, a obtinut in trimestrul 3 profituri in crestere (4,4 milioane lei fata de 3,3 milioane in perioada similara din 2007).

Atentie insa la raportarile de sfarsit de an: in 2007 compania a saltat pana la un profit net total de 10,1 milioane lei in ultimele 3 luni ale anului, deci o stacheta destul de sus ridicata pentru 2008.

Transilvania Constructii are 8,6% cu dividendul platit din profitul pe 2007, dar boom-ul din constructii e doar o duioasa amintire acum, profitul net raportat la trimestrul al teilea scazand cu peste 40%.

Urmeaza SIF-urile, cu randamente la dividend de 8-12%. Societatile de investitii vor dori sa compenseze suferinta actionarilor din acest an, cand corectiile s-au dezumflat spectaculos, dar depind in proportie de peste 60% de dividendele platite la randul lor de BCR si BRD.

Daca ambele banci reusesc sa mentina macar dividendul din 2007, atunci actionarii SIF-urilor se pot astepta la un randament la dividend de 10-15%, comparabil cu dobanzile la termen in lei din acest moment.

SNP Petrom a platit in acest dividende ce reprezinta 10% din pretul actiunii iar profitul la 9 luni este mai mare decat cel raportat in intreg anul 2007.

Singurul factor de nesinguranta: pretul petrolului a scazut abrupt intre timp. In sfarsit, la Transgaz aveti asigurat un 8% din dividende; chiar daca profitul scade pe viitor compania poate mari tarifele (este monopol cu tarif reglementat, deci profitul e asigurat indiferent de volumul consumului).