Alro, Alum si Alprom ar putea fuziona in 2006

Joi, 13 Aprilie 2006, ora 13:48
901 citiri

Alro Slatina ar putea fuziona cu producatorul de alumina Alum Tulcea si producatorul de aliaje din aluminiu Alprom pana la finele anului 2006

Actionarul majoritar al Alro este holdingul Marco Industries, care detine, impreuna cu Conef Bucuresti, 88% din actiuni. La randul sau, Alro controleaza 92,5% din actiunile Alum Tulcea si 96% din capitalul Alprom. Un prim pas este fuziunea dintre Alro si Alprom, operatiune care ar putea avea loc peste cateva luni.

"Fuziunea dintre Alro si Alprom s-a votat anul trecut, insa a intervenit procesul in instanta cu AVAS (care contesta majorarea de capital din 23 iunie 2005, prin care grupul olandez Marco Industries si-a marit participatia la capitalul Alro de la 76,08% la 85,26% - n.r.). Ne straduim sa acceleram acest proces, astfel incat, in cateva luni, fuziunea dintre Alro si Alprom sa se realizeze", a declarat vicepresedintele consiliului de administratie al Alro, Marian Nastase, intr-o conferinta de presa.

Realizarea fuziunii dintre cele trei companii s-ar incadra in tendintele din industria aluminiului, de integrare pe verticala a productiei. Mai mult decat atat, marile companii de profil din lume, cum sunt firma canadiana Alcan sau cea americana Alcoa, au si productie de bauxita (materia prima pentru alumina), apreciaza reprezentantii companiei.

Potrivit datelor preliminate pentru anul 2005, Alum Tulcea a realizat o cifra de afaceri de 200 de milioane de dolari, dar a incheiat anul cu pierderi de 13,4 milioane de dolari. Cifra de afaceri a producatorului de aliaje din aluminiu Alprom Slatina a fost anul trecut de 110 milioane de dolari, iar profitul brut de trei milioane de dolari.

Pe ansamblul anului trecut, Alro a avut o cifra de afaceri estimata la 446,5 milioane de euro si un profit net de 32,6 milioane de euro.

Bloombiz

Investmania - cea mai rapida cale de a invata sa joci la Bursa.