Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Alexa, noul gadget de la Amazon starneste ecouri in casele americanilor

Alexa, noul gadget de la Amazon starneste ecouri in casele americanilor
Amazon vrea sa stearga pata rusinoasa a esecului inregistrat de dispozitivul Fire Phone cu o noua inventie propusa clientilor. Amazon Echo este ultima creatie hardware a companiei, pe care Jeff Bezos spera sa o aduca in fiecare locuinta.

Boxa de 20 de cm inaltime se dovedeste un dispozitiv destul de complex care poate rula muzica, receptiona intrebari, raspunde si cauta raspunsuri pe Internet. Dispozitivul poate fi activat prin comanda vocala, raspunzand la numele "Alexa", arata reporterii revistei BusinessWeek.

Asistent personal de cumparaturi

Si cum este vorba de un produs Amazon, rolul principal al "Alexei" este nu doar unul de asistent personal gen Siri, ci si unul de asistent personal la shopping online. "Alexa" poate fi consultata in privinta produselor pe care ti le doresti, iar masinaria cu siguranta nu va uita sa le introduca in cosul tau de cumparaturi odata ce le gaseste pe Amazon.

Proiectul se dovedeste destul de vechi, Amazon Echo fiind introdus in testele desfasurate in Lab126 din Silicon Valley inca de acum patru ani, fiind al doilea gadget imaginat de Amazon, dupa e-reader-ul Kindle. A fost nevoie insa de achizitia unor alte companii care dezvoltau diverse tehnologii de recunoastere vocala pentru ca "Alexa" sa prinda in cele din urma viata.

Tinta este intr-adevar incurajarea clientilor de a comanda produse online de pe site-ul Amazon, dar deja un alt dispozitiv al companiei, Dash, face acest lucru pentru noi clienti ai gigantului de comert online.

Clientela selectata

"Alexa" costa doar 199 de dolari, dar nu va fi impinsa in mod masiv in mainile clientilor. Reprezentantii companiei dau dovada de prudenta in introducerea pe piata a dispozitivului Amazon Echo, anuntand ca pentru inceput clientii care isi doresc sistemul audio complex vor fi triati in urma unor criterii stabilite de Amazon.

Este probabil o masura inteleapta daca este sa analizam dezastrul lasat in urma de Fire Phone, smartphone care a incarcat stocurile nevandabile ale companiei pana la nivelul de 170 de milioane de dolari trecuti la pagube.

Cel mai probabil, creatorii Echo vor sa se asigure ca "Alexa" este perfect capabila sa raspunda unor intrebari adresate de public sis a faca fata chiar si unor incaperi mai mari, unde acustica nu este intodeauna cea mai buna. Sa nu uitam ca si Siri, asistentul vocal de pe iPhone a dat si continua sa dea rateuri in oferirea raspunsurilor corecte sau in intelegerea intrebarilor adresate.

Solutie sau problema?

Pentru analisti, noul produs starneste in principal nedumerire, desi exista si cateva voci favorabile. "Cred ca este doar un sistem audio cu doua cai. Intrebarea este: de ce nu exista o aplicatie care sa faca aceste lucruri fara sa mai fiu nevoit sa cheltuiesc 199 de dolari pe un aparat suplimentar adus in casa?", se arata nedumerit Michael Pachter, analist la Wedbush Securities.

"Alexa" primeste o bila alba de la James McQuivey, analist la Forrester Research, care vede noul dispozitiv completand gama de aparate inteligente si aplicatii creionate de Google si Apple pentru confortul locuintelor smart. "Este posibil ca unele persoane sa il cumpere doar pentru sistemul audio, dar Echo isi va atinge scopul cu adevarat cand va incepe sa devina utilizat pentru asistentala cumparaturile online", afirma acesta.

"Exista riscul ca produsul sa fie lansat prea devreme, iar consumatorii sa nuii vada utilitatea. Oricum, nu ai de unde stii acest lucru decat incercand piata. Cred ca asta si face Amazon acum, oferind Echo doar unui grup de clienti Premium", a mai spus McQuivey.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2680 ori