MECMA isi propune cresterea cu 10% a numarului de firme si de angajati

Marti, 15 Februarie 2011, ora 14:54
1620 citiri
MECMA isi propune cresterea cu 10% a numarului de firme si de angajati

Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) a finalizat modificarea proiectului de strategie privind sectorul IMM-urilor, iar prin aplicarea obiectivelor cuprinse in document, Guvernul isi propune cresterea cu 10% a numarului de firme, de angajati si a exporturilor, anunta Mediafax.

"Nu am fost multumita de forma initiala propusa de Ministerul Economiei (...) Proiectul a fost modificat, iar varianta actuala cuprinde cinci obiective importante: imbunatatirea accesului la finantare, incurajarea spiritului antreprenorial si cresterea competitivitatii, imbunatatirea cadrului de reglementare in domeniul IMM-urilor si cooperatiei, dezvoltarea educatiei antreprenoriale si imbunatatirea participarii IMM-urilor pe piata interna si pietele terte", a declarat marti, la seminarul MEDIAFAX Talks about SMEs, Andreea Paul Vass, consilierul primului ministru Emil Boc.

In ceea ce priveste obiectivul strategiei care vizeaza extinderea prezentei IMM-urilor pe piata externa, Paul Vass a precizat ca acest lucru este favorizat de situatia dificila din Egipt si Tunisia, marile corporatii internationale fiind in cautarea de noi distribuitori in domeniul textilelor, incaltamintei, farmaceutic, cablaje si componente auto.

"Prin toate masurile si actiunile, strategia isi propune cresterea numarului de IMM-uri cu 10%, a numarului de salariati din sistem cu 10%, avansul investitiilor cu 15%, a exportului cu 10%.

De asemenea, productivitatea va creste cu 5%, iar cresterea contributiei la valoarea adaugata cu 5%", a afirmat Paul Vass.

Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a lansat pe anul trecut strategia guvernamentala pentru dezvoltarea sectorului IMM in 2009-2013, elaborata de consortiul KPMG si Finas Consulting.

Proiectul a fost contestat de reprezentantii mediului de afaceri, care au cerut refacerea acestuia.

Finantarea proiectului, de 3,48 milioane lei, este asigurata de Uniunea Europeana prin Programul Operational "Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013" (85%) si bugetul de stat (15%).

Bugetul estimativ de implementare a strategiei in 2010-2013 este de 2,4 miliarde euro, din care 1,5 miliarde euro de la bugetul de stat si 900 milioane euro contributia UE.

Reprezentantii KPMG, prezenti la seminarul MEDIAFAX, au declarat ca proiectul de strategie va fi lansat la sfarsitul acestei luni.

#proiectul de strategie, #sectorul IMM, #crestere firme, #numar angajati, #mecma , #stiri Andreea Paul Vass