Angela Merkel, catre Europa: Sa nu pedepsim industria auto!

Miercuri, 16 Mai 2018, ora 12:39
23980 citiri
Angela Merkel, catre Europa: Sa nu pedepsim industria auto!
Foto: CC0 Creative Commons

Nu este in interesul Germaniei sa slabeasca atat de mult industria auto - afectata de scandalul emisiilor - incat sa nu mai poata fi capabila sa investeasca in tehnologiile viitorului, a afirmat miercuri cancelarul Angela Merkel.

Oficialul german a cerut Europei sa sprijine dezvoltarea bateriilor si a tehnologiilor software necesare pentru ca automobilele electrice sa devina masinile viitorului, altfel continentul risca sa-si piarda capacitatile de productie in favoarea Asiei si Americii de Nord, transmite Reuters.

"Este responsabilitatea noastra sa spunem industriei: e de datoria voastra sa recastigati increderea pierduta", a afirmat Angela Merkel in Parlamentul Germaniei, pronuntandu-se impotriva cererilor de a spori povara asupra grupurilor auto obligandu-i sa adapteze vehiculele care produc emisii excesive.

In aprilie, ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer, a cerut producatorilor auto sa-l informeze in privinta modului in care intentioneaza sa finalizeze pana la sfarsitul anului actualizarea softului la motoarele diesel, pentru reducerea emisiilor.

"Solicit de urgenta producatorilor care au promis actualizarea softului la 5,3 milioane de masini sa faca intr-adevar aceasta operatiune pana la sfarsitul anului", afirma Scheuer, intr-un interviu acordat publicatiei Sueddeutsche Zeitung.

Acesta a adaugat: "Au fost rezolvate deja softurile a 2,5 milioane de masini Volkswagen. Pentru alte actualizari voluntare am informat producatorii ca trebuie sa prezinte un plan in care sa precizeze cand va avea loc operatiunea".

Germania s-a angajat ca pana la sfarsitul anului sa actualizeze softul la aproximativ 5,3 milioane de masini echipate cu motoare diesel, pentru a reduce emisiile poluante cu pana la 30%.

"Perioada de timp expira, ii voi crede pe cuvant pe producatori", afirma ministrul german al Transporturilor.

In februarie, un tribunal german a decis ca orasele din Germania pot interzice circulatia celor mai poluante automobile diesel pe strazile lor. Teama ca aceste interdictii vor fi puse in aplicare a dus la scaderea semnificativa a vanzarilor de autoturisme diesel pe cea mai mare piata auto din Europa.

Industria auto germana, unde lucreaza aproximativ 800.000 de angajati, este afectata de reactia negativa fata de automobilele echipate cu motoare diesel dupa ce, in luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut ca a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul intregii industrii si a stimulat in alte tari investitiile in vehiculele electrice.

Pentru a reduce nivelul poluarii si a evita interzicerea totala a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler si alti producatori auto si-au accelerat eforturile de dezvoltare a masinilor electrice.

Noua coalitie aflata la guvernare in Germania intentioneaza sa reduca povara fiscala cu care se confrunta proprietarii de vehicule electrice, furnizand cel putin 100.000 de puncte de reincarcare suplimentare in tara si acordand subventii in domeniul car-sharing pentru un transport mai putin poluant.

Bugetarii din Capitală care vor avea salarii mai mari. Majorări prioritare pentru cei fără studii superioare
Bugetarii din Capitală care vor avea salarii mai mari. Majorări prioritare pentru cei fără studii superioare
Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri majorarea salariilor de bază pentru funcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului general şi din cadrul serviciilor şi...
BNR și-a dat avizul pentru a fi apărătoarea consumatorilor în relația cu băncile, Sindicat: „Măsura va duce la scăderea protecției consumatorilor”
BNR și-a dat avizul pentru a fi apărătoarea consumatorilor în relația cu băncile, Sindicat: „Măsura va duce la scăderea protecției consumatorilor”
Banca Națională a României (BNR) și-a dat avizul vineri, 29 martie, pentru o propunere legislativă care ar muta în sarcina băncii centrale protecția consumatorilor în relația cu...
#Angela Merkel industria auto , #Cancelarul Germaniei