Germania se asteapta ca guvernele din zona euro sa aprobe ajutorul pentru Grecia in cateva zile

Vineri, 17 Februarie 2012, ora 20:24
1458 citiri
Germania se asteapta ca guvernele din zona euro sa aprobe ajutorul pentru Grecia in cateva zile

Autoritatile germane sunt increzatoare ca guvernele din zona euro vor aproba programul de sustinere a Greciei, de 130 de miliarde de euro, in urmatoarele cateva zile, iar planul de reducere a datoriilor elene catre creditorii privati isi va urma cursul.

Cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Mario Monti si premierul elen Lucas Papademos au discutat vineri, intr-o teleconferinta, despre al doilea program de salvare si sunt optimisti ca ministrii de Finante din zona euro vor gasi, la reuniunea de luni, o solutie pentru problemele aflate inca in discutie, a declarat Steffen Seibert, purtatorul de cuvant al lui Merkel, transmite Bloomberg.

"Ne asteptam ca grecii sa se ridice la inaltimea responsabilitatilor lor. Lunea viitoare, vom vedea daca Grecia va confirma asteptarile sau vom fi nevoiti sa decidem un alt parcurs, unul care nu este de dorit", a declarat joi Steffen Kampeter, secretar de stat in Ministerul german de Finante.

Grecia trebuie sa incheie urgent acordurile cu UE si cu creditorii privati, in conditiile in care in martie trebuie sa rascumpere obligatiuni de 14,5 miliarde de euro.

Merkel a fost distrasa vineri de la agenda anti-criza de demisia presedintelui Germaniei, Christian Wulff, din cauza unui scandal de coruptie.

Euro si actiunile la nivel mondial au evoluat in crestere, investitorii anticipand finalizarea negocierilor din ultimele sapte luni pentru al doilea program de salvare a Greciei.

Parlamentul elen a aprobat in aceasta luna masurile de austeritate necesare sprijinului din partea UE si FMI, dar surse apropiate negocierilor au declarat ca in lipsa unor noi reduceri ale cheltuielilor datoriile Greciei vor scadea doar la 129% din PIB pana in 2020, in loc de tinta de 120%.

La sfarsitul anului trecut, datoriile elene erau de 160% din PIB.

Autoritatile europene discuta totodata despre reducerea dobanzilor aplicate Greciei, de la circa 4% in prezent, pentru limitarea cresterii datoriilor.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#criza grecia, #Angela Merkel criza Grecia, #Germania Angela Merkel , #Cancelarul Germaniei