Ce scuza folosesc Polonia, Cehia si Ungaria ca sa amane euro

Vineri, 11 Martie 2011, ora 14:08
1898 citiri
Ce scuza folosesc Polonia, Cehia si Ungaria ca sa amane euro

Polonia, Cehia si Ungaria folosesc criza datoriilor din zona euro drept scuza pentru a intarzia aplicarea masurilor necesare pregatirii economiilor in vederea adoptarii monedei unice europene, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

Cei mai mari membri estici ai Uniunii Europene (UE) isi incetinesc pregatirile pentru aderarea la zona euro in conditiile in care guvernele din vestul Uniunii se lupta sa puna capat crizei datoriilor, care aproape a desfiintat euro in primavara anului trecut.

Guvernele din Varsovia, Praga si Budapesta devin tot mai reticente in a adopta politici fiscale mai aspre destinate prevenirii aparitiei unei noi crize. Aceste politici vor fi dezbatute vineri la Bruxelles de liderii zonei euro.

Sapte din cele zece state foste comuniste care au intrat in UE din 2004 inca nu au adoptat moneda euro, noteaza Bloomberg.

Cancelarul german Angela Merkel preseaza liderii UE sa faca angajamente pentru reducerea datoriilor si deficitelor bugetare si pentru imbunatatirea competitivitatii in schimbul promisiunii Germaniei de a depune eforturi mai mari in lupta cu criza.

Discutiile de la Bruxelles vor include si inasprirea sanctiunilor pentru statele care nu respecta regulile UE.

Planurile Germaniei ingrijoreaza oficialii polonezi, cehi si ungari, deoarece i-ar putea forta sa diminueze cheltuielile, sa restructureze sistemele de securitate sociala si sa modifice legislatia referitoare la munca mai rapid decat au intentionat.

Pregatiri mai lente slabesc increderea in reformele structurale, a afirmat Michael Ganske, analist la Commerzbank.

Adoptarea cerintelor legate de inflatie si buget necesare adoptarii euro ar putea contribui la reducerea randamentelor obligatiunilor statelor est-europene, noteaza Bloomberg.

In timpul crizei financiare din perioada 2008-2009, o parte din liderii est-europeni au sustinut ideea admiterii mai rapide in zone euro in conditiile in care investitorii evitau pietele riscante. In prezent, politicienii reevalueaza tintele de adoptare a monedei unice, dupa ce ratele de schimb valutar flexibile au ajutat economiile sa depaseasca recesiunea si criza euro. Polonia este singurul stat comunitar care a reusit sa evite scaderea economica in 2009.

In Ungaria, premierul Viktor Orban a declarat la inceputul lunii februarie ca este "de neimaginat" adoptarea euro inainte de 2020.

Premierul ceh, Petr Necas, a afirmat in decembrie ca statul sau poate refuza intarea in zona euro cat timp considera ca pastrarea coroanei ajuta mai mult.

Adoptarea euro de catre Polonia "nu este prevazuta in agenda" din cauza crizei datoriilor, a declarat un consilier al premierului polonez, Donald Tusk, la sfarsitul anului trecut.

Unii analisti apreciaza, insa, ca statele est-europene ar trebui sa-si respecte planurile privind intarea in zona euro pentru a atrage investitii si elimina riscurile valutare pentru companiile din regiune.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#adoptarea euro, #polonia, #cehia, #ungaria, #criza datoriilor , #stiri Angela Merkel