Costurile asigurarii datoriilor tarilor europene au urcat dupa reuniunea Sarkozy-Merkel

Miercuri, 17 August 2011, ora 15:36
1175 citiri
Costurile asigurarii datoriilor tarilor europene au urcat dupa reuniunea Sarkozy-Merkel

Costurile asigurarii datoriilor statelor si companiilor europene au crescut miercuri, dupa ce intalnirea de marti dintre presedintele francez, Nicolas Sarkozy, si cancelarul german, Angela Merkel, nu a avut rezultatele asteptate de pietele financiare, potrivit cotidianului Wall Street Journal, anunta Mediafax.

Cei doi oficiali au declarat ca o coordonare economica mai buna si inasprirea disciplinei fiscale ar ajuta la redobandirea increderii investitorilor, dar au afirmat ca este prea devreme pentru a introduce obligatiuni comune ale zonei euro.

Rezultatul intalnirii nu a fost o surpriza, chiar daca o parte a analistilor asteptau o reactie mai puternica a celor doi politicieni la recenta escaladare a crizei datoriilor suverane.

"Orice pas mai aproape de o uniune fiscala este binevenit. Dar ceea ce s-a propus marti a fost doar un pas mic", a spus Tobias Blattner, analist la Daiwa Capital Markets.

Pe pietele financiare, dezamagirea a contribuit la cresterea indicatorilor de risc pentru a doua zi consecutiv, dupa volatilitatea ridicata de saptamana trecuta.

Indicele SovX Western Europe, folosit de investitori pentru a cumpara sau vinde asigurari impotriva riscului de neplata pentru 15 state, a urcat cu 0,045 puncte procentuale, la 2,79-2,83%, potrivit companiei de servicii financiare Markit.

Pentru companii, indicatorul iTraxx Crossover, compus din 40 de companii, majoritatea din categoria nerecomandata investitorilor, a avansat cu 0,21 puncte, la 6,12-6,15%, in timp ce un indice pentru 125 de companii din categoria recomandata investitorilor a urcat cu 0,03 puncte procentuale, la 1,46-1,47%.

#cost asigurare datorii, # intalnire sarkozy merkel, #asigurarea datoriilor, #datorii , #stiri Angela Merkel