Germania vrea Mecanismul European de Stabilitate in 2012

Luni, 26 Septembrie 2011, ora 07:48
1436 citiri
Germania vrea Mecanismul European de Stabilitate in 2012

Germania vrea ca lansarea Mecanismului European de Stabilitate (ESM), fondul de salvare creat de UE pentru sprijinirea statelor cu probleme din zona euro financiar-fiscale, sa fie devansata cu un an, pana in 2012, potrivit revistei Der Spiegel, preluata de Reuters.

Masura este sustinuta de Nobert Barthle, parlamentar al Uniunii Crestin Democrate, partidul cancelarului Angela Merkel, si membru in comisia pentru buget, scrie Mediafax.

Barthle a declarat sambata pentru Reuters ca introducerea anticipata a mecanismului ar ajuta Uniunea Europeana sa puna la punct o reactie mai puternica in fata crizei datoriilor de stat.

Liderii europeni se pregatesc de accentuarea iminenta a crizei datoriilor de stat, care ar putea intra intr-o noua faza daca Grecia nu va reusi sa respecte conditiile acordului de finantare externa convenit cu UE si Fondul Monetar International si va ajunge la intrarea in default (incapacitate de plata).

UE a creat Fondul European de Stabilitate Financiara ca precursor al Mecanismului European de Stabilitate, un fond capabil sa acorde imprumuturi de urgenta statelor din zona euro aflate in criza.

Mecanismul ar trebui sa inlocuiasca Fondul si sa intre in functiune la mijlocul anului 2013, insa Der Spiegel scrie ca guvernul german vrea devansarea cu un an a acestui termen, pana in 2012.

Potrivit unor surse din ministerul german al Finantelor, citate de Der Spiegel, unul dintre principalele avantaje ale acestei masuri ar fi evitarea unor noi piedici pentru acordurile de finantare externa cauzate de solicitarile unor state de a primi garantii colaterale care sa asigure imprumuturile catre tarile cu probleme. Solicitarile venite din partea mai multor tari, in frunte cu Finlanda, de a primi garantii pentru a acorda imprumuturi de urgenta catre Grecia reprezinta unul dintre prinicpalele obstacole pentru cel de-al doilea acord de sprijin incheiat, in luna iulie, de guvernul elen cu creditorii internationali. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#germania, # mecanismul european de stabilitate, # germania devansare mecanism , #stiri Angela Merkel