Increderea investitorilor in economia Germaniei a atins maximul ultimilor sapte ani

Miercuri, 18 Decembrie 2013, ora 09:15
1180 citiri
Increderea investitorilor in economia Germaniei a atins maximul ultimilor sapte ani

Increderea investitorilor in economia Germaniei a crescut in decembrie pentru a cincea luna consecutiv, la maximul ultimilor sapte ani, confirmand redresarea celei mai mari economii din Europa.

Indicele privind asteptarile investitorilor si analistilor pentru urmatoarele sapte luni a urcat de la 54,6 puncte in noiembrie la 62 de puncte in decembrie, cel mai ridicat nivel dupa aprilie 2006, fiind peste asteptarile analistilor, relateaza Bloomberg.

Dupa o evolutie mai slaba la inceputul trimestrului al patrulea, economia germana va inregistra o crestere solida in urmatoarele luni, a estimat luni banca centrala a Germaniei, Bundesbank.

"Economia germana profita de o cerere interna puternica. Pe langa asta, cresterea exporturilor se va accelera odata cu redresarea zonei euro, in 2014", a declarat Slavena Nazarova, analist la banca Credit Agricole in Paris.

PIB-ul Germaniei a avansat cu 0,3% in trimestrul al treilea, dupa o crestere de 0,7% in cel de-al doilea.

Analistii anticipeaza o crestere economica trimestriala de 0,4%, pana la jumatatea anului viitor, potrivit unui sondaj separat.

Pentru zona euro, Banca Centrala Europeana antiocipeaza pentru acest an o contractie de 0,4%, urmata de o crestere de 1,1% in 2014.

Angela Merkel a fost aleasa marti de catre deputati, cu o majoritate zdrobitoare, pentru al treilea mandat de cancelar al Germaniei, dupa castigarea alegerilor legislative din septembrie, este "femeia cea mai puternica din lume" dar si unul dintre liderii europeni cei mai denigrati.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#alegeri germania, #crestere economica germania, #cancelar Angela Merkel , #stiri Angela Merkel