Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Merkel e impotriva protectionismului in Europa si in favoarea negocierilor de la Doha

Merkel e impotriva protectionismului in Europa si in favoarea negocierilor de la Doha
Cancelarul german, Angela Merkel, presedintele in exercitiu al Uniunii Europene, s-a pronuntat, miercuri, impotriva protectionismului si in favoarea unui acord pentru diminuarea barierelor vamale intre cele 150 de state membre ale Organizatiei Mondiale a Comertului(OMC), informeaza AFP.

Merkel a tinut discursul inaugural al Forumului Economic Mondial de la Davos, din Elvetia si a declarat ca vrea sa "faca Europa capabila sa infrunte viitorul".

"Este oare posibil sa ne gandim, in viitor, ca strategia castigatoare este sa ne protejam cu bariere vamale propriile slabiciuni? Raspunsul meu este clar si scurt: nu", a declarat Merkel. Merkel a declarat, in calitate de presedinte al grupului tarilor puternic industrializate (G8), ca este in favoarea negocierilor de la Doha pentru liberalizarea comertului mondial, aflate, in prezent, in impas, dupa cinci ani de discutii, care s-au blocat in domeniul agriculturii.

"Este in interesul tutror sa ne asiguram ca ciclul de la Doha reuseste", a mai spus cancelarul german, care i-a indemnat pe toti reprezentantii prezenti la forum sa dea dovada de flexibilitate pentru a ajunge la un compromis. Statele europene au opinii diferite referitor la negocierile OMC, unele dintre acestea, precum Franta, refuzand ca Bruxelles, care negocieza in numele celor 27 de state UE, sa faca mai multe concesii pentru a ajunge la un acord. Pe de alta parte, state precum Marea Britanie sunt favorabile sacrificiilor agricole. Pozitia Germaniei pare cruciala pentru a inclina balanta intr-o parte sau alta, scrie AFP.

Interventia lui Merkel survine in conditiile in care UE si aproximativ 25 de ministri reprezentanti ai principalilor actori OMC trebuie sa se reuneasca, sambata, la Davos, pentru a incerca sa reporneasca negocierile, care au fost suspendate, la nivel politic, in iulie trecut. "Ocazia este aceasta", a subliniat seful guvernului german, care a completat ca "exista o sansa reala" pentru a ajunge la un compromis si ca "punctele de vedere ale UE, SUA si statelor emergente trebuie sa se apropie".

Merkel a solicitat o apropiere economica de Washington, care se opune Uniunii Europene in problema comertului agricol, spunand ca o astfel de apropiere nu ar trebui facuta pe cheltuiala sistemului multilateral reprezentat de OMC. "Consider foarte importanta o intensificare a relatiilor economice transatlantice, care ar trebui realizata nu in opozitie ci in mod complementar si in sustinerea efortului international", a adaugat ea.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 778 ori