Speculatorii, vinovati de criza din Grecia

Vineri, 07 Mai 2010, ora 17:50
1429 citiri
Speculatorii, vinovati de criza din Grecia

Liderii europeni acuza speculatorii financiari pentru declansarea crizei din Grecia si deprecierea euro, dar identificarea lor este dificila, din cauza mecanismelor complexe ale pietei, potrivit AFP, citat de Mediafax.

Premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero s-a alaturat grupului de critici, denuntand "zvonurile intolerabile" si "speculatiile iresponsabile" de pe piete, referitoare la un posibil faliment al Spaniei.

Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a declarat ca "refuza sa lase speculatiile sa destabilizeze dupa voie orice tara".

De asemenea, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vrea sa impiedice bursa sa devina "terenul de joaca al speculatorilor", in timp ce cancelarul german Angela Merkel a evocat "o lupta a politicului cu pietele".

In Franta, presedintele autoritatii de reglementare a pietei bursiere, Jean-Pierre Jouyet, a declarat "razboi", vineri, celor care au avut un comportament incorect, pe care vrea sa ii identifice cu ajutorul Directiei pentru informatii interne.

"Indiferent daca sunt banci franceze sau straine, fonduri de investitii din Paris, Berlin sau Londra, ii vom identifica, ancheta si sanctiona pe cei vinovati", a spus Jouyet.

Reactia scoate in evidenta fondul problemei, faptul ca, desi toata lumea condamna speculatorii, nimeni nu stie cine sunt. 

Comisarul pentru servicii financiare, Michel Barnier, a reiterat la randul sau intentia de a identifica comportamentele incorecte.

Liderii europeni au luat deja masuri pentru readucerea moralitatii si transparentei in sectorul financiar.

In decembrie, in UE urmeaza sa intre in vigoare noi reguli privind functionarea agentiilor de rating, in timp ce au loc inca negocieri referitoare la activitatea fondurilor de investitii speculative.

#europeni, #grecia, #lideri , #stiri Angela Merkel