Telefonul care a decis soarta Opel

Sambata, 30 Mai 2009, ora 16:52
2144 citiri
Telefonul care a decis soarta Opel

Cancelarul german Angela Merkel a spus sambata ca un telefon dat de presedintele Barack Obama inaintea rundei finale de negocieri a sprijinit puternic discutiile privind soarta Opel, scrie Reuters.

Merkel a spus ca se asteapta ca termenii contractuali finali privind preluarea Opel de catre Magna sa fie stabiliti repede.

"As dori sa subliniez ca pentru Opel si investitorul Magna lucrul doar a inceput si ca obiectivul este unul foarte dificil",  a declarat Merkel sambata, pentru reporterii prezenti la Berlin, la cateva ore dupa ce anuntul a fost facut.

"Datorita structurilor speciale ale GM si Opel, discutiile au reprezentat un adevarat test al relatiilor trans-atlantice. Am vorbit ieri la telefon cu presedintele american si am ajuns la un acord prin care fiecare parte va face tot ce trebuie pentru a se ajunge la un rezultat pozitiv", a adaugat cancelarul german, preluata de NewsIn. "Acea conversatie a avut un rol hotarator in cadrul negocierilor de noaptea trecuta", a incheiat Merkel.

Guvernul german a ales oferta depusa de Magna International Inc. pentru cumpararea producatorului auto Opel, detinut de General Motors Corp., si a confirmat aprobarea unui plan de finantare menit sa ajute compania sa evite insolventa, scrie Bloomberg.

Magna, producatorul canadian de componente auto, care a concurat cu Fiat pentru preluarea Opel, va investi in producatorul al carui sediu se afla in Russelsheim, conform unui anunt facut de ministrul finantelor, Peer Steinbrueck. Germania a aprobat un credit punte de 1,5 miliarde euro pentru salvarea Opel.

Opel, fondat in 1862 de Adam Opel, a inceput prin a produce masini de cusut si biciclete, inainte sa inceapa productia de automobile. GM a cumparat 80% din Opel in 1929, in timpul ultimei crize economice, dupa ce preturile scazusera la nivel mondial. Doi ani mai tarziu, GM a cumparat si participatia ramasa, devenind cel mai mare producator auto din anii '30.

GM, care a fost in ultimii 77 de ani cel mai mare producator auto din lume, va depune cerere pentru intrarea in faliment in 1 iunie si va vinde majoritatea activelor catre o noua companie, au spus in 28 mai persoane apropiate situatiei. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Oppo Reno11 F 5G, noul smartphone accesibil și echipat cu funcții moderne. La ce preț este oferit
Oppo Reno11 F 5G, noul smartphone accesibil și echipat cu funcții moderne. La ce preț este oferit
Compania Oppo și-a extins portofoliul de produse pe piața din România prin lansarea noului model Reno11 F 5G, un smartphone de buget care vine să ofere utilizatorilor o combinație echilibrată...
Vivo X Fold 3, cel mai ușor telefon pliabil de pe piață. Cât cântărește
Vivo X Fold 3, cel mai ușor telefon pliabil de pe piață. Cât cântărește
Vivo a dezvăluit recent noul său smartphone pliabil, Vivo X Fold 3, care se remarcă prin designul său mai subțire și mai ușor comparativ cu modelul anterior. Cu o greutate de doar 219 grame,...
#merkel, #obama, #opel, #presedinte, #telefon , #stiri Angela Merkel