Interviurile Business24.ro

Despre Apple

Apple este o companie americana care proiecteaza, produce si comercializeaza dispozitive de comunicare mobila si media, computere si playere portabile. Compania produce si o gama de solutii si servicii software, continut digital si aplicatii.
 
Produsele Apple includ iPhone, iPad, Mac, iPod, Apple TV, un portofoliu de aplicatii pentru consumatori si companii, sistemele de operare iOS si Mac OS X, serviciul iCloud si o gama de oferte pentru accesorii si servicii de suport tehnic.
 
Apple vinde si livreaza continut digital si aplicatii prin iTunes Store, App Store, iBookstore si Mac App Store.
 
Sediul Apple se afla in Silicon Valley, Cupertino, California, fiind construit in 1993.
 

Istoria infiintarii Apple 

 
Apple a fost fondata in data de 1 aprilie 1976 de catre Steve Jobs, Steve Wozniak si Ronald Wayne. Cei trei au creat un PC, numit Apple I, ale carui kit-uri au fost realizate de mana de catre Steve Wozniak.
 
Apple I a fost vandut ca placa de baza a unui calculator, incluzand un procesor, memorie RAM si chip-uri. Primul calculator produs de Apple a fost comercializat la pretul de 666,66 de dolari.
 
In data de 3 ianuarie 1977, Apple a luat nastere ca si companie, Ronald Wayne renuntand la actiunile sale in favoarea lui Steve Jobs si Steve Wozniak, in schimbul sumei de 800 de dolari.
 
Apple II a fost lansat pe data de 16 aprilie 1977, fiind diferit fata de principalii sai rivali, TRS-80 si Commodore PET, prin faptul ca aducea o grafica noua (color) si un alt tip de arhitectura.
 

Apple lanseaza primul computer cu interfata grafica in 1983

 
Pana la sfarsitul anilor '70, Apple avea deja ingineri proiectanti si o linie de productie.
 
Compania a lansat Apple III in luna mai 1980, incercand sa concureze cu IBM si Microsoft.
 
In 1978, Steve Jobs a inceput sa lucreze la proiectul Apple Lisa, iar calculatorul a aparut pe piata in anul 1983. Lisa a fost primul computer cu interfata grafica lansat pe piata, insa avea un pret foarte mare si putine titluri software.
 
In 1984, Apple a lansat Macintosh, iar reclama pentru acest dispozitiv a fost realizata de regizorul Ridley Scott si prezentata in cadrul evenimentului Super Bowl XVIII.
 
La inceput, Macintosh s-a vandut foarte bine, insa, in timp, vanzarile au fost limitate tot din cauza pretului ridicat si a numarului mic de titluri software.
 
Vanzarile au avansat insa odata cu lansarea LaserWriter, prima imprimanta cu laser comercializata la un pret convenabil pentru consumatori, si a pachetului Page Maker, care permitea redactarea computerizata pentru tiparirea de materiale cu caracter profesional.
 

Fondatorul Apple paraseste compania in 1985, in urma unui conflict de putere

 
In 1985, Steve Jobs a demisionat din cadrul Apple, in urma unui conflict de putere pe care l-a avut cu John Sculley, CEO al companiei.
 
In acelasi an, Steve Jobs a infiintat compania NeXT Inc.
 
In 1989, Apple a creat primul sau calculator portabil, Macintosh Portable, care cantarea 7,5 kilograme si avea o baterie de 12 ore. In acelasi timp, Apple a lansat System 7, un upgrade important al sistemului sau de operare, care adauga culoare pentru interfata si introducea noi capacitati de networking. Acesta a ramas baza pentru sistemul de operare MAC OS pana in 2001.
 
In 1991, Apple a lansat PowerBook, o noua gama a computerelor Macintosh, iar apoi au urmat gama Centris, Performa, camere digitale, playere portabile, speakere, video console si dispozitive pentru televizoare.
 
Microsoft castiga o cota de piata din ce in ce mai mare cu sistemul de operare Windows, in timp ce Apple punea acces pe tehnica si pe inginerie, iar acest lucru s-a reflectat in pret.
 
Apple a dat in judecata Microsoft, acuzand aceasta companie de folosirea unei intefete grafice similare celei utilizata in cazul computerului Apple Lisa.
 
Michael Spindler il inlocuieste pe John Sculley in pozitia de CEO, dupa ce primul a facut o serie de greseli, fiind responsabil pentru mai multe intarzieri in lansarea unor produse.
 
La inceputul anilor '90, Apple dezvoltase platforme alternative pentru Macintosh, insa s-a ajuns la concluzia ca sistemul de operare al acestui computer trebuie schimbat sau era necesara crearea unui hardware mai puternic.
 
In 1994, Apple a format o alianta cu IBM, Motorola si AIM, pentru a crea platforma PowerPC Reference. Aceasta platforma folosea partea de hardware de la IBM si Motorola si partea de software de la Apple.
 
Tot in 1994, Apple a inceput sa comercializeze computerul Power Macintosh, cu procesor PowerPC de la Motorola.
 

1996 - Steve Jobs revine la Apple 

 
In 1996, Michael Spindler a fost inlocuit de Gil Amelio in functia de CEO. Gil Amelio a cumparat compania NeXT si sistemul de operare NeXTSTEP, aducandu-l pe Steve Jobs in pozitia de consultant. In 1997, Steve Jobs a devenit director interimar in cadrul Apple si a inceput sa restructureze linia de productie.
 
Pe data de 10 noiembrie 1997, compania americana a lansat Apple Online Store.
 
In 1998, compania a introdus pe piata iMac-ul, un computer bazat pe modelul Macintosh, care a inregistrat vanzari de 800.000 de unitati in primele cinci luni.
 
Din 1998, Apple a lansat noi produse pe piata de editare digitala video.
 
Sistemul de operare MAC OS X, bazar pe OPENSTEP, platforma NeXT si BSD Unix, a fost lansat in data de 24 martie 2001, dupa mai multi ani de dezvoltare.
 
Pe data de 19 mai 2011, Apple a inaugurat reteaua Apple Retail Stores in Virginia si California, iar in luna noiembrie a lansat iPod-ul, dispozitiv media portabil. Produsul a avut un succes enorm, inregistrandu-se vanzari de peste 100 milioane de unitati in sase ani de la lansare.
 
In 2003, Apple a lansat iTunes Store, prin care se poate descarca online muzica la pretul de 0,99 de dolari pe melodie, sistemul fiind integrat in iPod.
 
Serviciul a devenit lider pe piata serviciilor de muzica online, cu cinci miliarde de descarcari pana pe data de 19 iunie 2008.
 
In 2006, Steve Jobs a anuntat ca Apple urma sa inceapa productia de computere Mac dotate cu procesoare Intel.
 
Brandurile Power Mac, iBook si PowerBook au fost retrase de la comercializare, fiind inlocuite cu Mac Pro, MacBook si MacBook Pro.
 
Intre 2003 si 2006, actiunile Apple s-au apreciat considerabil, de la sase dolari pe titlu pana la 80 de dolari pe titlu.
 
In 2007, Steve Jobs a anuntat ca Apple Computer, Inc. urma sa devina Apple Inc., motivand ca principala arie de activitate a companiei nu mai era reprezentatata de computere, ci urma sa se extinda asupra dispozitivelor electronice mobile, precum iPhone sau Apple TV. In urma acestui anunt, actiunile companiei au ajuns la 97,80 de dolari.
 
In iulie 2008, Apple a lansat App Store, avand ca obiectiv comercializarea aplicatiilor pentru iPhone si iPod Touch.
 
In ianuarie 2010, Apple a anuntat lansarea dispozitivului tableta iPad, care ruleaza acelasi sistem de operare ca si iPhone-ul.
 
In ianuarie 2011, Apple a inaugurat Mac App Store, o platforma digitala de distributie.
 
In iunie 2011, Steve Jobs a prezentat serviciul de stocare si transfer de fisiere iCloud. Acesta a fost ultimul serviciu lansat de Steve Jobs inainte de moartea sa, in data de 5 octombrie 2011.
 
Modelul iPhone 4S a fost lansat in data de 14 octombrie 2011.
 
Apple avea o valoare de piata de 624 miliarde de dolari in luna august 2012.
 
In septembrie 2012, Apple a lansat iPhone 5, dispozitiv care ruleaza sistemul de operare iOS 6.
 
In octombrie 2012, Apple a prezentat iPad Mini, cu un ecran de 7,9 inci.