Apple si Amazon isi pregatesc intrarea pe piata din Arabia Saudita

Joi, 28 Decembrie 2017, ora 19:10
1900 citiri
Apple si Amazon isi pregatesc intrarea pe piata din Arabia Saudita
Foto: CC0 Creative Commons

Gigantii americani Apple si Amazon poarta negocieri cu autoritatile de la Riad pentru obtinerea unei licente de operare in Arabia Saudita, in conformitate cu programul ambitios al printului mostenitor Mohammed bin Salman de a stimula sectorul de high-tech, au declarat, pentru Reuters, mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Ambele companii americane isi vand deja produsele in Arabia Saudita prin terte parti dar, la fel ca si alti giganti din sectorul tehnologiei, nu au o prezenta directa in Arabia Saudita.

Sursele citate de Reuters sustin ca, in cazul Amazon, negocierile sunt purtate de divizia sa de cloud computing, Amazon Web Services (AWS), iar in cazul in care se va ajunge la un eventual acord privind intrarea Amazon in Arabia Saudita aceasta ar declansa o concurenta acerba pe o piata dominata de mici furnizori locali precum STC si Mobily.

In ultimii doi ani, autoritatile de la Riad au redus barierele, inclusiv limitele impuse participatiilor detinute de investitorii straini, dupa ce scaderea pretului la petrol a impus necesitatea diversificarii economiei.

Atragerea Apple si Amazon se inscrie pe agenda reformelor promovate de printul mostenitor Mohammed bin Salman si ar permite celor doua companii americane sa se dezvolte pe o piata tanara si prospera, care inregistreaza una din cele mai mari rate de penetrare a Internetului si smartphone-urilor din lume.

Aproximativ 70% din populatia Arabiei Saudite are o varsta de sub 30 de ani si utilizeaza retelele sociale.

Sursele sustin ca un acord de licenta pentru magazine Apple ar urma sa fie semnat in luna februarie 2018 cu SAGIA - Autoritatea de supervizare a investitiilor straine in Arabia Saudita -, iar primul magazin Apple ar urma sa fie deschis in anul 2019. In cazul Amazon, discutiile sunt intr-un stadiu preliminar si nu a fost fixata inca o data pentru primele investitii.

Potrivit firmei de cercetare de piata Euromonitor, Apple detine locul secund, dupa Samsung, pe piata telefoanelor mobile din Arabia Saudita. De asemenea, la inceputul acestui an Amazon a achizitionat Souq.com, un retailer online cu sedul in Dubai, ceea ce i-a deschis piata saudita pentru produsele sale.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Apple Arabia Saudita, #Amazon Arabia Saudita , #Cota de piata