Apple Watch - Inamicul nr.1 pentru soldatii chinezi

Miercuri, 13 Mai 2015, ora 15:42
3156 citiri
Apple Watch - Inamicul nr.1 pentru soldatii chinezi
Foto: Panjury

Telefoanele si cesurile smart ale Apple fac furori pe piata din China dar, cu toate acestea, o anumita categorie de localnici au primit interdictie la folosirea acestor gadgeturi.

Soldatii din armata chineza au primit prin ordin de zi avertismentul de a nu folosi dispozitive smart de provenienta occidentala. Masura vine ca urmare a politicii de intarire a securitatii cibernetice din China si completeaza interdictia data bancilor si autoritatilor publice de a nu folosi servere si computere realizate in afara Chinei, arata postul american CNBC.

Gadgeturile, bresa de securitate

"In momentul in care un soldat foloseste un dispozitiv capabil sa inregistreze audio si video, sa proceseze si sa transmita date, se expune riscului de a fi urmarit si de a divulga informatii cu caracter militar", se arata in ordinul de zi al Armatei Populare de Eliberare.

Avertismentul vine dupa ce un soldat din estul Chinei a primit un smartwatch cadou de la logodnica lui si a incercat sa il foloseasca pentru a face poze colegilor sai.

Comandantul companiei l-a oprit si a raportat incidentul superiorilor sai care au tras concluzia ca noile jucarii "smart" sunt o adevarata amenintare la adresa securitatii nationale.

"Folosirea dispozitivelor cu conexiune la internet, functii de localizare si comenzi vocale de catre personalul militar este considerata o incalcare a regulilor de securitate nationala", se mai spune in ordinul transmis soldatilor.

Efectul Snowden

Ministerul Apararii din China si reprezentanta Apple au refuzat sa raspunda intrebarilor adresate de jurnalisti, dar mai multi soldati chinezi au confirmat existenta acestor interdictii.

Nu sunt singurele temeri care ii macina pe chinezi dupa ce fostul spion american Edward Snowden a facut publice dimensiunile operatiunilor de spionaj cibernetic ale NSA.

Anul trecut, televiziunea nationala din China a facut public un raport in care expertii in securitate considerau ca functia de localizare intalnita pe iPhone poate fi o bresa in securitatea nationala.

Apple a negat existenta unui astfel de raport care sa ii fie adus la cunostinta de oficialii de la Beijing.

Alte masuri draconice luate de oficialii din China au constat in inlocuirea tuturor calculatoarelor si serverelor de provenienta occidentala din institutiile publice si financiare, laolalta cu programele software.

Totodata, toate licitatiile in derulare pentru achizitia de noi echipamente electronice din Occident au fost anulate.

#bresa securitate dispozitive smart, #functii vulnerabile iPhone Apple Watch, #interdictie gadgeturi armata China , #Produse