Apple pierde marca iPhone in Brazilia

Joi, 07 Februarie 2013, ora 08:39
1625 citiri
Apple pierde marca iPhone in Brazilia

Apple va pierde marca iPhone in Brazilia, dupa ce dreptul grupului american asupra brandului a fost contestat de o companie locala care a inregistrat denumirea inca din 2000, iar in luna decembrie a anului trecut a lansat o gama de telefoane Android sub numele "iphone".

Compania braziliana IGB Electronics urmeaza sa obtina o decizie favorabila din partea autoritatilor de reglementare a drepturilor de autor, a declarat o sursa apropiata situatiei pentru Reuters, scrie portalul Tech Crunch.

Decizia autoritatii de reglementare va fi anuntata la 13 februarie, data dupa care Apple o va putea contesta.

IGB Electronics detine drepturile asupra marcii din 2000, cu mult inainte ca Apple sa inceapa sa foloseasca termenul, insa linia de telefoane Android cu numele "iphone" a fost lansata abia la sfarsitul anului trecut.

Telefonul "iphone" se vinde cu 599 de reali (302 dolari). Compania a aratat, inainte de aparitia informatiei ca va avea parte de o decizie favorabila, ca este dispusa sa discute vanzarea drepturilor asupra marcii catre Apple.

IGB ar putea viza un rezultat similar cazului din China in care compania chineza Proview a vandut, dupa o disputa in instanta, drepturile asupra marcii iPad pe piata locala pentru 60 de milioane de dolari.

Brazilia este una dintre pietele importante de crestere pentru iPhone. Directorul general al Apple, Tim Cook, a declarat anul trecut ca vede "o oportunitate uriasa" in Brazilia, tara care in multe privinte are o economie similara celei a Chinei.

#iPhone Brazilia, #Apple pierde marca iPhone Brazilia, #brand iPhone Brazilia , #stiri Apple