Apple vine cu solutia: soft de stergere a datelor de locatie stocate de iPhone

Joi, 05 Mai 2011, ora 21:33
1686 citiri
Apple vine cu solutia: soft de stergere a datelor de locatie stocate de iPhone

Apple a lansat, joi, o versiune imbunatatita a unui soft, pentru eliminarea posibilitatii de colectare si stocare prin iPhone si iPad a datelor referitoare la locatia utilizatorilor, respectandu-si astfel promisiunea facuta saptamana trecuta, potrivit Mediafax.

Directorul general al Apple, Steve Jobs, aflat in concediu medical, a promis ca Apple va modifica softul, in urma unui scandal privind monitorizarea deplasarilor clientilor.

Noua versiune a aplicatiei este disponibila in magazinele iTunes si apare automat atunci cand este selectat un iPhone sau iPad.

Modificarea reduce capacitatea de stocare a datelor referitoare la locatie si elimina posibilitatea ca informatii de acest tip sa fie retinute in iTune.

De asemenea, aplicatia permite ca iPhone si iPad sa nu mai colecteze astfel de date atunci cand serviciul locatii este inchis.

Anuntul a avut loc inaintea unei audieri intr-un comitet din Senatul american, referitoare la respectarea drepturilor la viata privata, programata pentru 10 mai.

Temerile legate de inregistrarea locatiilor utilizatorilor prin aparatele iPhone si iPad au aparut dupa ce doi programatori IT au prezentat o cercetare potrivit careia iPhone face astfel de inregistrari. 

#apple, #iphone, #stocare date personale, #localizare, #ipad, #steve jobs , #stiri Apple