Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

CE analizeaza daca Apple foloseste tactici neloiale pe piata smartphone-urilor din Europa

CE analizeaza daca Apple foloseste tactici neloiale pe piata smartphone-urilor din Europa


Comisia Europeana (CE) investigheaza daca Apple incearca sa scoata producatori rivali de smartphone-uri de pe piata din Europa folosind tactici de vanzari anticoncurentiale si restrictii tehnice in privinta iPhone.

Apple se confrunta cu presiune in crestere din partea autoritatilor, dupa ce saptamana trecuta senatorii americani l-au audiat pe directorul general, Tim Cook, privind practicile companiei de a-si reduce taxele folosind paradisuri fiscale, scrie Financial Times (FT).

Potrivit unor chestionare transmise saptamana trecuta de CE mai multor operatori de telefonie mobila din UE si vazute de FT, ancheta se concentreaza pe termeni de distributie care ar putea favoriza Apple prin prevederea ca niciun rival nu poate obtine conditii mai bune de vanzare.

Investigatia a fost declansata in urma plangerilor unor operatori de telefonie mobila si se afla inca intr-o faza preliminara. Inainte de deschiderea unei anchete formale de abuz, Comisia trebuie sa ajunga la concluzia ca Apple are o pozitie dominanta pe piata smartphone din UE. Succesul Samsung in ultimii ani pe piata smartphone ar putea face, insa, dificila o astfel de concluzie.

Apple afirma ca toate contractele companiei respecta legile UE.

Chestionarul de noua pagini transmis operatorilor telecom vizeaza in principal tacticile de vanzari, inclusiv daca Apple impune achizitia unui numar minim de iPhone-uri, restrictii in privinta bugetelor de marketing si clauze care stipuleaza ca Apple sa nu primeasca niciodata termeni de vanzare mai slabi decat alti producatori.

De asemenea, companiile telecom au fost chestionate daca Apple impune restrictii tehnice si contractuale pentru iPhone 5 in urma carora smartphone-ul nu poate fi folosit pe retelele 4G din Europa.

Ancheta Comisiei vine intr-o perioada in care piata smartphone din Europa s-a deschis semnificativ, iPhone-ul Apple fiind puternic concurat de Samsung si, intr-o masura mai redusa, de Nokia si BlackBerry.

Operatorii de telefonie mobila trebuie sa raspunda intrebarilor CE pana la 17 iunie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1054 ori