Incasarile Apple, sub estimari

Miercuri, 19 Octombrie 2011, ora 09:36
1660 citiri
Incasarile Apple, sub estimari

Incasarile Apple din ultimul trimestru sunt sub estimarile analistilor, pentru prima oara in ultimii sase ani. Profitul s-a ridicat la 6 miliarde de dolari, dar nu a reusit sa atinga prognoza de 7,2 miliarde.

Motivul este scaderea vazarilor iPhone, care au ajuns la 17 milioane de unitati in ultimul trimestru fata de 19 milioane cat asteptau analistii. Totusi, vanzarile sunt mai mari cu 21% fata de anul precedent, informeaza Financial Times.

Vanzarile iPhone au scazut in contextul aparitiei unui nou model, pe 24 septembrie. "Piata a asteptat vanzari iPhone foarte puternice odata cu lansarea produsului", a spus Giri Cherukuri, head trader la Oakbrook Investments LLC, compania care se ocupa de actiunile Apple. El a mai precizat ca motivul vanzarilor slabe ar fi acela ca o multime de oameni si-au pastrat banii pentru noul model.

Totusi, se poate profita de pe urma scaderii actiunilor companiei din Cupertino. "Vanzarile de smartphone-uri vor reveni in acest an, iar declinul actiunilor reprezinta o buna ocazie de cumparare", a mai adaugat Cherukuri, citat de Bloomberg.

Reactii negative in piata

Rezultatul dezamagitor s-a reflectat in piata, unde actiunile Apple au scazut cu 6,3%, ajungand la 394,48$, in ciuda prognozelor optimiste ale companiei pentru urmatoarele luni. Aceasta cadere subliniaza importanta iPhone care, de la lansarea din 2007, aduce 39% din veniturile companiei.

iPad s-a descurcat mai bine

Pe de alta parte, vanzarile tabletei iPad au crescut cu 166%, insumand 11,12 milioane de unitati. Si cifrele de vanzare ale Mac-ului sunt peste asteptari, ajungand la 4,89 de milioane de unitati, marcand un record de 750.000 de unitati vandute fata de aceeasi perioada a anului trecut, un avans de sase ori mai mare decat rata de crestere a industriei PC.

Tim Cook, noul CEO Apple, se declara multumit de incasarile companiei: "Suntem incantati de finalul in forta al anului fiscal 2011, crescand veniturile la 108 miliarde de dolari si castigurile la 26 de miliarde", a spus Cook. "Reactia clientilor la iPhone 4S a fost fantastica, avem avant in perioada sarbatorilor si ramanem entuziasmati de vanzarile produselor noastre", a mai declarat executivul Apple, citat de Yahoo News.

Mai mult, Tim Cook a spus ca piata tabletelor, creata si dominata de Apple cu 40 de milioane de unitati vandute, va depasi intr-o zi piata PC-urilor.

Rezultatul raportului fiscal este foarte important, in contextul in care compania trebuie sa demonstreze ca se poate descurca si fara Steve Jobs, fostul CEO si fondator Apple, care a murit pe 5 octombrie.

Miercuri, compania va celebra viata lui Steve Jobs, printr-o ceremonie ce va avea loc la sediul din California. Noul executiv, Tim Cook a spus ca evenimentul va fi o ocazie pentru ca toata lumea sa isi aminteasca lucrurile incredibile pe care Jobs le-a facut.

Mai multe magazine Apple din toata lumea isi vor inchide portile pentru o ora, timp in care evenimentul va avea loc. Conform unor surse, angajatii vor putea urmari memorialul pe internet.

#raport financiar Apple, #comemorare Steve Jobs, #declaratii Tim Cook, #vanzari iphone, #vanzari iPad , #stiri Apple