Noul telefon Apple asteptat cu sufletul la gura

Miercuri, 29 Aprilie 2009, ora 10:02
2136 citiri
Noul telefon Apple asteptat cu sufletul la gura

O serie de negocieri intre operatorul Verizon, care s-a distantat pe locul intai in Statele Unite si unde este actionar Vodafone, si Apple au scos la lumina un posibil nou gadget despre care presa spune ca ar fi un iPhone mai ieftin, facut special pentru criza economica, un posibil iPhone Nano. Evident, nu exista deocamdata confirmari oficiale sau informatii de la vreun oficial.

Multi clienti Verizon s-au mutat la AT&T doar pentru a avea iPhone, dar acum se pare ca se invarte roata. Utilizatorii sunt nemultumiti si de pretul mare si de abonamentul costisitor, iar Verizon si Apple insusi vor sa profite de asta, spun surse citate de revista americana Business Week.

Noul iPhone ar urma sa fie lansat in vara, la abonament Verizon. Are dimensiuni mai mici si costa mai putin decat iPhone 3G, fiind botezat deocamdata iPhone Lite, in lipsa unui nume oficial. Se spune ca foloseste tehnologie "system on a chip" cu alte cuvinte tot sistemul de operare si aplicatiile sunt instalate direct in procesor datorita tehnologiilor de ultima ora, ceea ce scade si dimensiunea totala a aparatului.

Pe linga telefon, Apple urmeaza sa lanseze in curand un device botezat "media pad", un fel de iPod Touch de forma dreptunghiulara cu ecran de mari dimensiuni, player de muzica, jocuri si fotografii digitale, cu conexiune WiFi si imagini High Definition, spun sursele Business Week. Unii analisti il compara cu cititorul de carti electronice Amazon Kindle, altii cu un media player MP4 de calitate superioara.

Culmea este ca produsele multimedia se vor vinde tot prin Verizon, la american accentuandu-se ideea ca operatorii telecom vor lua locul retailului clasic de IT, pentru ca vor aduce in magazinele lor si produse care nu tin de telefonie.

Analistii spun ca este putin probabil sa avem de-a face cu un zvon normal, cu au fost cele despre un GPS Apple sau un Tablet PC, ori un laptop cu doua ecrane. Business Week este o publicatie considerata de mare incredere si pina acum nu a dat informatii gresite sau pe surse neverificate. Directorul executiv al Verizon Wireles, Lowell McAdam, a declarat ca s-a intalnit cu Steve Jobs, desi CEO-ul Apple este acum intr-un concediu medical din cauza problemelor de sanatate.

Totusi, conducerea Apple a precizat in repetate randuri ca Steve Jobs este cel care ia deciziile strategice pentru firma. Pina acum Apple si-a respectat contractul de exclusivitate cu AT&T, iar aceesta s-a dovedit foarte profitabil pentru ambele companii, deci nu poate fi vorba de o renuntare la el prin lansarea iPhone 3G pentru Verizon.

Deci trebuie sa fie un produs nou. Reteaua Verizon este pe tehnologia americana CDMA, concurentul standardului european GSM.

Analistii mai spun ca stirile au iesit doar din ograda Verizon, angajatii apropiati proiectului fiind foarte mandri de semnarea parteneriatului si dorind ca acesta sa iasa la iveala inainte de anuntul oficial.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Când se va lansa primul iPhone cu chipset pe 2nm
Când se va lansa primul iPhone cu chipset pe 2nm
Apple întâmpină întârzieri în implementarea tehnologiei de fabricație pe 2nm pentru cipurile sale. Astfel, cel mai probabil inovația nu va fi disponibilă pentru seria iPhone 17,...
The Boring Phone: dispozitivul destinat să combată dependența de smartphone-uri
The Boring Phone: dispozitivul destinat să combată dependența de smartphone-uri
HMD a anunțat lansarea unui nou model de telefon: The Boring Phone. Produsul va fi prezentat în cadrul unui eveniment la Milan Design Week, pe data de 18 aprilie. Telefonul face parte dintr-o...
#apple, #iphone, #securitate, #spion, #telefon , #stiri Apple