Operatorii de telefonie mobila se unesc impotriva Apple

Luni, 15 Februarie 2010, ora 23:43
2317 citiri
Operatorii de telefonie mobila se unesc impotriva Apple

24 dintre cei mai mari operatori de telefonie mobila la nivel mondial, printre care Vodafone, Orange, Sprint si China Mobile, au facut o alianta pentru distribuirea aplicatiilor pentru telefoane, piata dominata in prezent de Apple, cu al sau App Store.

Numita Wholesale Applications Community, alianta intentioneaza sa usureze procesul prin care dezvoltatorii de astfel de aplicatii isi vand produsele, indiferent de dispozitivul pentru care sunt facute sau tehnologia folosita, relateaza BBC News.

Cele 24 de companii au, in prezent, peste trei miliarde de clienti, iar analistii cred ca este o incercare a operatorilor de a "recapata controlul asupra aplicatiilor".

Potrivit firmei de cercetare Gartner, piata de aplicatii pentru telefoanele mobile va ajunge la 6,2 miliarde de dolari, in acest an, numarul descarcarilor ridicandu-se de la 2,5 miliarde, anul trecut, la 4,5 miliarde.

Apple este clar liderul pietei
, cu peste 3 miliarde de aplicatii descarcate din magazinul sau virtual, in ultimele 18 luni.


Blackberry, Google, Nokia, Symbian si Microsoft au, la randul lor, propriile magazine pentru aplicatii.
Prin urmare, dezvoltatorii se vad nevoiti sa creeze variante diferite pentru fiecare aplicatie in parte si sa parcurga procedee de aprobare separate din partea companiilor respective.

Insa alianta intentioneaza sa ofere o platforma comuna unica, deschisa pentru toti dezvoltatorii si toti clientii, indiferent de tipul de telefon pe care il au.

Astfel, in urmatoarele 12 luni, alianta va dezvolta un standard comun pentru aceste programe.

Pe langa cei 24 de operatori, proiectul este sprijinit si de companiile de electronice LG Electronics, Samsung si Sony Ericsson, precum si de firma de software Adobe, care va furniza platforma AIR dezvoltatorilor.

Aceasta va fi disponibila, in curand, pentru mai multe smartphone-uri, incepand cu cele care functioneaza pe baza sistemului de operare de la Google, Android. De asemenea, AIR este utilizata de o parte din aplicatiile Twitter.

Signal, considerată una dintre cele mai sigure aplicații de mesagerie, anunță noi funcții de confidențialitate
Signal, considerată una dintre cele mai sigure aplicații de mesagerie, anunță noi funcții de confidențialitate
Signal, aplicația de mesagerie cunoscută pentru protecția datelor utilizatorilor, anunță introducerea unor noi funcționalități care vor spori confidențialitatea utilizatorilor, în special...
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Apple se pregătește să aducă pe piață modelele iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max în două noi opțiuni de culoare: Desert Titanium și Titanium Grey, potrivit ultimelor informații...
#aplicatii, #apple, #mobila, #telefonie , #stiri Apple