Vrei cu disperare un job? Nu o arata niciodata

Duminica, 20 Decembrie 2009, ora 14:17
3598 citiri
Vrei cu disperare un job? Nu o arata niciodata

Disperarea nu este o trasatura atragatoare pentru nimeni. Daca ai intalnit disperarea in orice fel de relatie, probabil ca ai observat cat de deranjanta este o persoana care este dispusa sa se multumeasca cu orice. Te face sa te intrebi cat se valoreaza pe sine.

Cautarea unui job nu este acelasi lucru cu cautarea dragostei, insa deseori se poate ajunge la disperare. Gandeste-te: daca nu ai un job, nu ai bani sa platesti facturile. Pentru multi oameni, cautarea unui job este legata de supravietuire. Cine n-ar dispera pana la urma?

Totusi, precum in dragoste, nerabdarea excesiva se poate intoarce impotriva ta. Chiar daca simti ca ai fi in stare sa accepti orice job care iti iese in cale, nu-i lasa pe angajatori sa vada acest lucru. Poate ca esti disperat sa te angajezi, dar nu trebuie sa te comporti ca atare, scrie CareerBuilder.

De ce nu te ajuta disperarea

S-ar putea sa te gandesti, “Nu cumva imi voi impresiona viitorul sef daca demonstrez ca sunt in stare sa fac orice pentru acel job?” Daca gandesti asa, te inseli.

Tony Deblauwe este fondatorul HR4 Change si are 15 ani de experienta in resurse umane. In cariera sa a vazut mai multi oameni disperati decat oricine altcineva. Uneori, lucrurile merg atat de prost incat devin chiar ilegale.

“Am avut un caz la un moment dat, cand un candidat, dupa ce nu a primit nici un semn de la recruiter (dupa ce a trimis CV-ul), a venit la birou si l-a asteptat pe CEO in parcare,” isi aminteste Deblauwe.

“A fost usor, de vreme ce fotografia CEO-ului putea fi gasit online. Candidatul a considerat ca cei de la HR nu erau decat un obstacol in calea sa si ca cel mai bun mod de a-si demonstra abilitatile era sa se intalneasca direct cu CEO-ul. Nu a iesit deloc bine, mai ales ca a trebuit sa chemam si paza.”

Nu toti candidatii sunt atat de extremisti. In realitate, disperarea este atat de frecventa incat Deblauwe observa ca reapar mereu anumite trasaturi.

• "Sunt dispus sa accept orice job!"

“Cei care cauta de multa vreme sau care nu au parte de prea multe raspunsuri din partea angajatorilor ajung sa accepte orice job, chiar daca asta inseamna un pas inapoi,” spune acesta. “Uneori, acest lucru este cauzat de economie; alteori, vor sa ajunga in compania respectiva orice-ar fi. Cunosc personal candidati care s-au dat peste cap pentru a lucra la Apple sau la Google.”

• "Sunt dispus sa accept un job temporar la inceput."

“Uneori, daca incepi cu un post temporar, lucrurile evolueaza in favoarea ta. Totusi, cand un candidat se ofera sa lucreze mai degraba temporar decat full time, este descurajant pentru angajator,” avertizeaza Deblauwe. “In loc sa dai dovada de incredere in tine, luptand pentru un job full time, strici discutia, spunand ca doresti un job temporar. Nu este o miscare buna si da dovada de disperare.”

• "Banii nu conteaza."

“Este ceva sa spui ca salariul tau este negociabil, dar este cu totul altceva sa afirmi de la bun inceput ca nu te intereseaza banii. Acest lucru refecta o judecata slaba si o stima de sine scazuta,” avertizeaza Deblauwe. “Ma intreb, ‘Oare cat de mult te-ai lasa calcat in picioare daca ai avea acest job?’”

• "De ce nu m-ati sunat inapoi?"

Potrivit lui Deblauwe, insistenta este unul dintre semnele clasice ale unui candidat disperat.

“Dupa ce a trimis un CV sau dupa ce a primit un telefon initial, candidatul pierde notiunea procesului de angajare,” spune acesta. “Acestia vor trimite e-mail-uri sau vor suna dupa una-doua zile.”

“Candidatii uita ca acest proces dureaza si cand nu sunt sunati inapoi nu inseamna ca oamenii au uitat de ei sau ca nu le pasa. Un astfel de comportament nu arata ca esti hotarat si entuziasmat; mai degraba arata ca esti enervant. Aproape intotdeauna, oamenii care fac asta, chiar daca pareau foarte potriviti la inceput, ajung sa fie eliminati din cursa.”

Ce poti face

Inainte de toate, nu spune nici una din frazele de mai sus. Si mai important, demonstreaza ca firma ar fi norocoasa sa te aiba, nu invers. Nu fi obraznic, dar comporta-te ca si cum esti pregatit pentru job pentru ca ti se potriveste, nu pentru ca este disponibil. Chiar daca ti-l doresti cu disperare, tine minte aceste sfaturi, pentru ca sunt importante pentru orice cautare.

• Detine dovezile realizarilor tale, astfel incat sa ii demonstrezi managerului ca poti oferi rezultate.

• Arata-ti interesul fata de companie. Angajatorii vor sa stie ca te intereseaza mai mult decat banii, asa ca cerceteaza putin compania si chiar intervievatorii.

• Exerseaza intrebarile pentru interviu, astfel incat sa nu scoti un raspuns gresit. De exemplu, raspunsul la intrebarea “De ce vrei acest job?” nu ar trebui sa includa extrasul tau de cont.

• Fa o lista cu motivele pentru care esti cel mai potrivit candidat. Nu poti convinge managerul ca esti cea mai buna optiune daca nu te convingi pe tine inainte. Cel mai bun mod de a te convinge este sa iti analizezi cele mai tari calitati.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#disperare angajare job companie candidat CV manager cariera , #stiri Apple