ArcelorMittal a raportat pierderi de 1,06 miliarde dolari in primul trimestru

Miercuri, 29 Aprilie 2009, ora 11:23
1594 citiri
ArcelorMittal a raportat pierderi de 1,06 miliarde dolari in primul trimestru

ArcelorMittal, cel mai mare producator de otel din lume, a afisat miercuri pierderi nete de 1,06 miliarde dolari in primul trimestru, dupa ce o scadere a pretului pe piata de profil a facut ca grupul sa scada productia cu pana la 45%, relateaza Bloomberg.

In aceeasi perioada a anului trecut ArcelorMittal inregistrase un profit net de 2,37 miliarde dolari, potrivit unui comunicat al companiei cu sediul central la Luxemburg.

Analistii chestionati de Bloomberg estimasera ca in perioada analizata pierderile companiei se vor ridica la 594 milioane dolari. Vanzarile au scazut cu 49%, la 15,1 miliarde dolari.

ArcelorMittal, companie formata prin preluarea Arcelor SA de catre Mittal Steel Co. in 2006, a redus productia in contextul comprimarii economiei mondiale si scaderii cererii.

Comenzile slabe din partea constructorilor auto si imobiliari au dus la scaderea pretului otelului pana la cel mai mic nivel din ultimii sase ani, in timp ce, potrivit datelor Asociatiei Mondiale a Otelului, consumul ar urma sa scada cu 15% in 2009.

"Conditiile de pe piata raman ingrijoratoare", a declarat directorul executiv al grupului, Lakshmi Mittal.

Anterior, ArcelorMittal i-a anuntat pe reprezentantii salariatilor ca va reduce productia din Europa cu peste 50%, de la sfarsitul lunii aprilie, din cauza crizei financiare.

Compania si-a redus deja productia cu 45% in al doilea trimestru din 2008, peste reducerea de 35% estimata in toamna. ArcelorMittal este cea mai mare companie de otel din lume, avand peste 300.000 de angajati in peste 60 de tari.

In Romania, compania controleaza combinatele de la Hunedoara si Galati, producatorii de tevi din Roman si Iasi, operatorul portuar Romportmet Galati si filiala locala a companiei de constructii ArcelorMittal Construction.

De asemenea, ArcelorMittal a anuntat in februarie ca reducerile de personal ar putea depasi 9.000 de angajati, dupa ce planul privind disponibilizatile va fi extins si la salariatii din productie. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#combinate, #companie, #productie, #vanzari , #stiri Arcelormittal