ArcelorMittal impune noi restrictii: concediu fortat, somaj tehnic sau week-end de trei zile
Miercuri, 21 Ianuarie 2009, ora 16:11
Conducerea combinatului siderurgic galatean ArcelorMittal a propus, miercuri, in cadrul unei intalniri cu reprezentantii sindicatelor, noi masuri de criza. Astfel, incepand cu data de 1 martie, muncitorii ar putea fi obligati sa-si ia si 10 zile din concediul de odihna cuvenit pe anul viitor, sa fie trimisi in somaj tehnic sau sa munceasca doar patru zile pe saptamana. Noile masuri au fost prezentate sindicalistilor de senior managerul Ionel Boro, in cadrul unei sedinte ce a durat aproximativ doua ore. In cadrul sedintei s-a discutat despre masurile care ar urma sa fie adoptate in lunile urmatoare, in cazul in care o va impune criza actuala.
Totodata, au fost propuse mai multe variante: oamenii sa fie trimisi in somaj tehnic cu 75% din salariul de baza plus sporul de vechime sau circa 6.000 dintre angajatii din schimbul de dimineata sa lucreze doar patru zile, compania neplatind astfel tichete de masa sau sporurile pentru zilele nelucrate.
O alta varianta ar fi sa isi mai ia, prin rotatie, 10 zile de concediu si pe anul viitor, inca de anul acesta, ceea ce reprezinta 3.500 dintre cei 13.000 de angajati de pe platforma siderurgica.
In prezent, incepand cu data de 12 ianuarie, toti salariatii au fost obligati sa-si ia 10 zile din concediul de odihna aferent anului 2009. Pentru a nu afecta activitatea, doar o treime dintre angajati intra, prin rotatie, in concediu, pana la jumatatea lunii februarie.
Propunerile facute de administratie nu au un caracter final, urmand sa se stabileasca in saptamanile viitoare care dintre acestea vor fi adoptate.
Angajatii ar avea cel mai putin de pierdut in cazul week-end-ului prelungit.
Sursa:
Business24.ro Articol citit de
883 ori