ArcelorMittal: Pierdere de 792 milioane dolari in T2

Miercuri, 29 Iulie 2009, ora 10:13
1600 citiri
ArcelorMittal: Pierdere de 792 milioane dolari in T2

Cel mai mare grup siderurgic din lume, ArcelorMittal, a raportat miercuri a treia pierdere trimestriala consecutiva, de 792 milioane dolari, sau 57 centi pe actiune, si a precizat ca intentioneaza sa reia productia la unele uzine odata cu cresterea cererii, relateaza Bloomberg, citat de NewsIn.

Pierderea din al doilea trimestru reprezinta un rezultat total diferit fata de profitul net de 5,84 miliarde dolari, sau 4,19 dolari pe actiune, inregistrat in perioada similara din 2008.

Grupul ArcelorMittal, cu sediul la Luxemburg a obtinut astfel un rezultat mult sub estimarile analistilor chestionati de Bloomberg, care mizau pe o pierdere neta de 336 milioane dolari.

Vanzarile au scazut cu 60%, la 15,2 miliarde dolari.

"In ultimele saptamani am inceput sa vedem semne de revenire si prin urmare dorim sa reluam productia la unele uzine", a declarat directorul executiv al grupului, Lakshmi Mittal, in comunicatul companiei.

Acesta a adaugat ca se asteapta la o "imbunatatire graduala continua" in a doua jumatate a anului. 

ArcelorMittal a fost nevoit sa scada productia in Europa si SUA cu peste 45%, dupa reducerea drastica a comenzilor venite din partea producatorilor de automobile.

Analistii au estimat o revenire pe profit in al doilea semestru al anului, cand cererea va creste din nou iar preturile vor urca.

ArcelorMittal a cheltuit 3,8 miliarde dolari pe achizitii incepand cu ianuarie 2008, conform datelor Bloomberg, pentru a spori controlul asupra livrarilor de minereu de fier si carbune.

Grupul format prin preluarea companiei Arcelor SA de catre Mittal Steel Co. in 2006, a produs 101,6 milioane tone metrice de otel in 2008, reprezentand 7,7% din productia globala de 1,32 miliarde tone metrice.

#arcelor, #mittal, #pierderi, #dolari, #actiuni, #uzine , #stiri Arcelormittal