Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Averile celor mai bogati britanici au crescut cu 18%

Averile celor mai bogati britanici au crescut cu 18%

Criza economica nu i-a impiedicat pe cei mai bogati britanici sa isi majoreze averile cu 18% in ultimele 12 luni, topul miliardarilor fiind condus de presedintele ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, pentru al saptelea an consecutiv, potrivit unui clasament al Sunday Times citat de Mediafax.

Astfel, averile celor mai bogati 1.000 de britanici au crescut de la 333,5 miliarde de lire sterline la 395,8 miliarde de lire sterline (452 miliarde euro).

Numarul miliardarilor a urcat de la 53 la 73, aproape de recordul de 75 atins inainte de criza, noteaza publicatia brutanica, citata de AFP.


Dupa Mittal, care are o avere estimata la 17,5 miliarde de lire sterline (20 de miliarde euro), in clasament urmeaza omul de afaceri rus Aliser Usmanov (12,4 miliarde lire sterline - 14 miliarde euro) si Roman Abramovitch (10,3 miliarde lire sterline - 11 miliarde euro).


Regina Angliei se plaseaza pe locul 257, cu o avere de 300 de milioane de lire sterline, in crestere cu 3%.


Averea lui Mittal s-a redus in perioada analizata cu 22%, una dintre cauze principale fiind scaderea actiunilor pe care le detine.


Scaderea averii, cea mai accentuata din clasamentul actual, nu l-a impiedicat pe omul de afaceri de origine indiana sa pastreze primul loc pentru al saptelea an consecutiv.


In premiera dupa 1999, ducele de Westminster, Gerald Cavendish Grosvenor, a coborat de pe podium, ocupand doar locul patru, cu o avere de 7 miliarde de lire sterline (8 miliarde euro).


In clasamentul tinerilor miliardari, actorul Daniel Radcliffe (21 de ani), starul filmelor din seria Harry Potter, se plaseaza pe locul cinci, iar Robert Pattinson (24 de ani), recunoscut pentru rolul din Twilight, ocupa pozitia a noua.


Printilor William si Harry le-a revenit locul 12. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1061 ori