Fitch a coborat ratingul ArcelorMittal din cauza efectelor negative ale recesiunii

Joi, 21 Mai 2009, ora 09:32
980 citiri
Fitch a coborat ratingul ArcelorMittal din cauza efectelor negative ale recesiunii

Agentia de evaluare financiara Fitch a coborat ratingul ArcelorMittal pentru credite pe termen lung de la 'BBB+' la 'BBB', din cauza impactului negativ semnificativ pe care Fitch se asteapta sa il aiba recesiunea globala asupra activitatii operationale si de creditare a companiei, relateaza NewsIn.

Totodata, Fitch a confirmat ratingul pentru credite pe termen scurt, la 'F2' si a precizat ca toate calificativele au fost scoase din categoria Rating Watch Negative, perspectiva ratingului pentru creditele pe termen lung fiind stabila.

"Fitch anticipeaza o scadere anuala cu 15-20% a cererii de otel in 2009 si o revenire lenta", se arata in raportul agentiei.

In plus, Fitch atrage atentia ca se asteapta ca procesul de reducere a stocurilor de otel din SUA sa nu se incheie mai devreme de al doilea trimestru din 2009 sau inceputul trimestrului III, iar cel din Europa - pana la finalul ultimului trimestru al acestui an.

Agentia considera ca managementul ArcelorMittal a procedat corect cand a hotarat sa reduca drastic productia (capacitatea actuala de productie reprezentand 50-55% din potentialul compniei) si sa faca reduceri semnificative de cheltuieli si de dividende acordate.

"Aceste masuri nu vor reusi, totusi, sa contracareze efectele impactul reducerii pretului si volumului anticipat de Fitch, care se asteapta la diminuarea cu 30% a livrarilor de otel si cu 50% a veniturilor", se mai arata in raportul Fitch.

Agentia se asteapta ca ArcelorMittal sa anunte un profit EBITDAR de 6,3 miliarde dolari pentru 2009, fata de 18,3 miliarde dolari in 2008.

In plus, Fitch se asteapta ca lichiditatea grupului sa ramana solida, dupa ce ArcelorMittal a obtinut 7,8 miliarde dolari prin mai multe emisiuni de obligatiuni.

Perspectiva stabila a ratingului are la baza asteptarile ca volumul productiei si pretul sa nu scada sub nivelul minim atins in trimestrul al doilea al acestui an.

ArcelorMittal este cea mai mare companie de otel din lume, avand peste 300.000 de angajati in peste 60 de tari. In Romania, compania controleaza combinatele de la Hunedoara si Galati, producatorii de tevi din Roman si Iasi, operatorul portuar Romportmet Galati si filiala locala a companiei de constructii ArcelorMittal Construction. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Banca Europeană de Investiţii va avea reguli mai simple pentru împrumuturile necesare investițiilor militare
Banca Europeană de Investiţii va avea reguli mai simple pentru împrumuturile necesare investițiilor militare
Banca Europeană de Investiţii (BEI) îşi va relaxa regulile privind împrumuturile pentru proiecte cu utilizare duală, militar-civilă, pentru a finanţa mai multe investiţii legate de...
#credite, #rating, #recesiune , #stiri Arcelormittal