Lakshmi Mittal va discuta cu Basescu despre combinatul de la Galati

Vineri, 24 Iulie 2009, ora 13:29
1852 citiri
Lakshmi Mittal va discuta cu Basescu despre combinatul de la Galati

Liderul companiei mondiale de otel ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, va sosi in Romania in august sau in septembrie pentru a discuta cu presedintele tarii, Traian Basescu, despre viitorul combinatului siderurgic de la Galati, au anuntat vineri liderii sindicali, citandu-l pe ministrul Adriean Videanu.

Presedintele Federatiei Sindicale a Siderurgistilor-Metarom, Mircea Scintei, a declarat, vineri, ca ministrul Economiei, Adriean Videanu, a fost cel care l-a informat despre apropiata vizita in Romania a lui Lakshmi Nivas Mittal si despre intentia acestuia de a discuta cu presedintele Traian Basescu, transmite corespondentul NewsIn.

Potrivit lui Scintei, Videanu a primit aceste informatii joi, in timpul intrevederii pe care a avut-o cu directorul general al combinatului ArcelorMittal Galati, Thierry Le Gall.

"Oficiali combinatului galatean au transmis ca deciziile importante legate de combinat nu depind de ei, ci depind de patronul companiei, de Lakshmi Mittal. Ca atare, au transmis ca acesta isi prezinta disponibilitatea de a veni in Romania, dar daca va avea loc o intalnire cu presedintele tarii, Traian Basescu. Ministrul Adriean Videanu s-a ocupat de treaba asta. E confirmata aceasta deplasare in Romania in lunile august sau septembrie. Vor pune de comun acord programul si se va discuta despre functionarea combinatului. Astfel de intalniri au avut loc si cu alti sefi de stat, din Europa Occidentala, in urma carora s-au stabilit lucruri destul de interesante, mai ales ca locurile de munca au ramas intacte si productia a intrat intr-un ritm normal", a declarat, vineri, liderul FSS-Metarom.

Mirce Scintei a precizat ca, dupa intalnirea dintre Lakshmi Mittal si Traian Basescu, compania ArcelorMittal ii va prezenta Ministerului Economiei un program multianual de functionare a siderurgicului de la Galati.

"Dupa aceasta intalnire, oficialii ArcelorMittal vor prezenta o strategie de functionare a combinatului galatean pentru urmatorii ani", a spus liderul sindical.

Acesta a adaugat ca nu cunoaste ce detalii va contine documentul asteptat din partea companiei ArcelorMittal. "Pot spune, insa, ce mi-as dori eu pentru combinatul galatean. In primul rand, programul cu cele doua baterii de cocsificare care trebuie reconstruite sa devina realitate si aceasta investitie sa fie garantata. De asemenea, investitii pe toate componentele atat din fluxul primar, cat si din fluxul secundar. Ma refer atat la furnale, otelarii, cat si la zona de laminoare", a afirmat presedintele FSS-Metarom, care si-a exprimat speranta ca siderurgicul din sudul Moldovei va supravietui recesiunii.

"Combinatul de la Galati poate avea un parcurs bun in anii care urmeaza, mai ales ca perioada de criza se apropie oarecum de final. Ca atare, trebuie sa ne pregatim si sa construim. In acelasi timp, a aparut si un culoar favorabil, cum este desemnarea contractului pentru Nabucco. Se stie ca in Romania producem tabla numai in combinatul de la Galati. Cred ca poate fi corelata aceasta activitate", a declarat Mircea Scintei.

Liderul sindical a precizat ca Ministerul Economiei are un plan de relansare a activitatii si in alte sectoare in afara de metalurgie.

 

--------------------

CONSTANTIN RUDNITCHI iti recomanda 3idei.ro

--------------------

"Pe partea de metalurgie s-a precizat ca exista un plan care va fi prezentat in perioada urmatoare. E legat de energie si de gaz metan. Pe un plan mai amplu, Ministerul Economiei isi propune sa puna in contact toti producatorii din Romania care sunt oarecum sub tutela Ministerului Economiei - ma refer la metalurgie, chimie, petrochimie si celelalte - cu eventualii clienti din Romania", a incheiat liderul FSS-Metarom, Mircea Scintei.

ArcelorMittal Galati a inchis, in iunie, Uzina CocsoChimica, din cauza scaderii comenzilor si a diminuarii productiei. In primul semestru al acestui an, combinatul a produs intre 500.000 si 600.000 de tone de otel, in comparatie cu cele 2 milioane de tone produse in primul semestru al anului 2008, potrivit liderilor sindicali.

In prezent, in combinat mai lucreaza circa 10.000 de oameni, fata de 27.000, cati lucrau in 2001, anul privatizarii coloslui siderurgic. ArcelorMittal este cea mai mare companie de otel din lume, avand 330.000 de angajati in peste 60 de tari.

In Romania, compania controleaza combinatele de la Hunedoara si Galati, producatorii de tevi din Roman si Iasi, operatorul portuar Romportmet Galati si filiala locala a companiei de constructii ArcelorMittal Construction.

#arcelormittal, #basescu, #combinat, #discutii , #stiri Arcelormittal