New York - Bursa de pe Wall Street s-a deschis miercuri cu valori mixte, indicele Dow Jones s-a depreciat usor cu 0,02 la suta, ajungand la valoarea de 12.580,11 puncte, in scadere cu 2,48 puncte
Intrebarea care se aude cel mai des referitoare la un castel este 'Cat valoreaza?'. Doar un neghiob poate face confuzie intre valoare si pret. Pretul unui castel, nu si valoarea sa, este cel pe care
Veniturile bugetare totale colectate anul trecut de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) au urcat cu 21,17% comparativ cu 2005, la 96,09 miliarde de lei, avand o pondere de 28,61%
Productivitatea muncii in industrie a urcat cu 11,1% in primele 11 luni ale anului trecut comparativ cu perioada corespunzatoare din 2005, desi a scazut in luna noiembrie, potrivit datelor prezentate
Ucraina si Romania vor respecta hotararea Tribunalului international de la Haga privind soarta Insulei Serpilor, al carei statut a creat disensiuni intre cele doua tari, au declarat presedintii
Economiile zonei euro sunt pe pozitii puternice, cu o revenire mult asteptata in investitii si piata muncii, a declarat, miercuri, seful Fondului Monetar International (FMI), Rodrigo Rato si a cerut
Cresterile salariale pentru personalul din sistemul bugetar pentru anul 2007 se vor acorda diferentiat, pe categorii de personal, in trei etape, potrivit unui memorandum aprobat de Guvern in sedinta
Procesul de listare pe Bursa de Valori a Fondului Proprietatea s-ar putea debloca luna viitoare, daca guvernul va aproba pana atunci Ordonanta care sa definitiveze situatia Fondului, a declarat,
Compania McDonald's Corp a anuntat, miercuri, ca se asteapta sa castige 61 de centi la actiune, din operatiunile continue, in trimestrul al patrulea 2006, peste estimarile analistilor de pe Wall
Principalii operatori de cablu tv, UPC si RCS & RDS, nu se considera vizati de afirmatiile presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), potrivit carora este anormala si
Deficitul bugetar va fi redus gradual pana la 1,9 la suta din PIB in 2009, de la un nivel de 2,7 la suta estimat pentru acest an, potrivit Programului de Convergenta 2006-2009 lansat in dezbatere
Peste 40 de firme din Europa si Statele Unite ale Americii vor participa la a treia editie a Salonului International de Franciza RoFrancize 2007. Evenimentul va fi gazduit, in premiera, de Complexul
Comisia pentru organizarea desfasurarii licitatiei publice cu strigare a hotelului Triumf a decis, miercuri, sa amane operatiunea pe motiv ca nu a fost intrunit numarul minim de participanti la
Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A. estimeaza realizarea unei cifre de afaceri de 676,9 milioane de lei pe anul 2006, ceea ce ar reprezenta o crestere de 11,6 la suta fata de rulajul din 2005,
Veniturile incasate de stat din taxa pe viciu au reprezentat, in 2006, circa 0,19 la suta din Produsul Intern Brut (PIB), cifrandu-se la 645 milioane lei, a declarat pentru Rompres, vicepresedintele
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vinde, prin licitatie publica, complexul Neptun, informeaza un comunicat al institutiei.Potrivit AVAS, care este actionarul majoritar al
Competentele de autorizare a ajutoarelor de stat detinute de Consiliul Concurentei (CC) au fost transferate catre Comisia Europeana, informeaza un comunicat al autoritatii de concurenta.Astfel,
Romania va inregistra, pe termen mediu, o crestere reala a produsului intern brut de 6,4 la suta anual, potrivit Programului de convergenta pentru adoptarea monedei euro, lansat in dezbatere publica
Intel Corporation a incheiat anul 2006, cu un profit operational de 5,7 miliarde dolari, profit net de cinci miliarde dolari si venituri de 35,4 miliarde dolari.Castigurile per actiune s-au ridicat
Taxa de prima inmatriculare va fi modificata in urma consultarilor pe care Ministerul Finantelor Publice le va avea cu Comisia Europeana. In urma acestor consultari, ministerul va propune
Populatia ocupata in sectorul agricol se va reduce ca pondere, in anul 2009, la 26,3 la suta in totalul populatiei ocupate, cu 5,8 puncte procentuale mai putin fata de anul 2005, potrivit proiectului
Cotatiile actiunilor listate pe piata RASDAQ a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au crescut miercuri in medie cu 0,84 la suta, in conditiile in care actiunile listate la categoria I au inregistrat o
Lichiditatea s-a mentinut la un nivel ridicat miercuri, la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri, fiind incheiat 22.672 contracte futures si options, din 3.092 tranzactii, precizeaza un comunicat al
AON France si-a anuntat marti angajatii ca va demara un plan de restructurare a activitatilor, plan ce va include si 'inchiderea unor locatii', informeaza postul francez de televiziune France 2
Producatorul de telefoane mobile Sony Ericsson a depasit miercuri asteptarile analistilor prin anuntarea unor rezultate record pentru trimestrul al patrulea 2006, informeaza Reuters.Sony Ericsson, un
Guvernul irakian controlat de SUA se pregateste sa cedeze controlul asupra celor mai importante rezerve de petrol ale tarii unor corporatii petroliere straine, noteaza Kamil Mahdi, academician
Vesta reflectorizanta este obligatorie doar pentru vehiculele cu o greutate de peste 3,5 tone, dotarile obligatorii, potrivit Codului rutier, fiind triunghiul de presemnalizare, trusa sanitara si
Arbori de pin tineri care se inalta pe o colina proaspat impadurita sunt martori ai eforturilor facute de compania Dundee Precious Metals pentru a-si demonstra credibilitatea in ceea ce priveste
Directorul general al Fondului Monetar International, Rodrigo Rato, s-a aratat marti seara optimist cu privire la perspectivele de crestere ale economiei mondiale in 2007, dar a fost discret cu
Administratorii si directorii societatilor comerciale nu vor mai putea face obiectul unui contract de munca, ci vor beneficia de contracte pe perioada determinata, mandatate de Consiliul de
Companiile care vor construi ultimele trei tronsoane ale Autostrazii Bucuresti - Brasov vor fi cunoscute in prima jumatate a anului, a declarat miercuri, intr-un interviu acordat ROMPRES, ministrul
Asigurarea obligatorie de raspundere civila auto (RCA) va fi, in scurt timp, valabila pe tot teritoriul Spatiului Economic European, dupa ce Romania va semna cu ultimul stat Acordul Multilateral de
Cel mai mare producator de computere din lume, Dell, care anul trecut s-a extins pe segmentul PC-urilor pentru gaming achizitionand Alienware, a intrat anul acesta pe segmentul laptopurilor
Legea societatilor comerciale ar putea fi modificata din nou, in acest an, deoarece prevederile legale necesare pentru realizarea operatiunilor transfrontaliere nu au fost incluse in ultimele
Nu este rezonabil sa se afirme ca esecul referendumurilor franceze si olandeze asupra tratatului constitutional sta la originea paraliziei Uniunii Europene. Pana in prezent, Comisia continua sa
Germania a demarat planul de pedepsire a negarii Holocaustului, a afisarii simbolurilor naziste si a discursurilor rasiste din Europa, folosind ca prilej o intalnire a ministrilor de interne si ai
Mai multe armate europene sunt solicitate la maxim de solicitarile de mentinere a pacii din jurul lumii, dar Uniunea Europeana are trupele necesare pentru a avansa ca actor al securitatii globale, a
"Merci, Bruxelles" este titlul, subtil ironic, care bate la ochi in ultimul numar din "Le Monde-Dossiers & Documents", cu referire la cei doi nou "sositi", Romania si Bulgaria, care de la 1 ianuarie
Premierul italian Romano Prodi si omologul sau roman Calin Popescu-Tariceanu au semnat marti, la Bucuresti, o declaratie politica comuna, in vederea coordonarii actiunilor tarilor lor in cadrul UE.
Castelul Bran, mai cunoscut sub denumirea de Castelul lui Dracula, este de vanzare cu 60 de milioane de euro, iar Consiliul Judetean Brasov studiaza oportunitatea de a-l cumpara, a aratat miercuri
Moldova rurala, inapoiata economic, flirteaza de multa vreme cu ideea unei fuziuni cu Romania invecinata, mai mare si mai bogata - a carei aderare la UE, de anul acesta, pare a face perspectiva mai
Presedintele roman Traian Basescu a exprimat miercuri la Belgrad sustinerea sa fata de fortele democratice sarbe, "singurul partener posibil al UE" si a estimat ca viitorul statut al Kosovo ar trebui
Premierul Viktor Ianukovici a declarat la conferinta de presa comuna sustinuta azi la Ankara cu premierul turc, Recep Erdogan, ca Ucraina este interesata sa participe la realizarea proiectului
Marti, ministrul roman de finante, Sebastian Vladescu, s-a aflat la Viena pentru a primi, metaforic vorbind, alti bani pentru tara care a aderat la UE la 1 ianuarie. Este vorba despre un credit
Societatea petroliera Rompetrol doreste achizitionarea in acest an a unei rafinarii din Italia sau Franta - a anuntat directorul general al grupului petrolier roman, Dinu Patriciu. Societatea
Cu prilejul intrarii Sloveniei in zona euro, Ministerul de Finante al Ungariei a informat marti ca Ungaria nu o va face pana in 2011, in timp ce ministrul roman al finantelor, Varujan Vosganian,
Premierul britanic Tony Blair i-a multumit magnatului otelului, Lakshmi Mittal, pentru contributia sa de 2 milioane de lire sterline adusa Partidului Laburist si a adaugat ca este "incantat" de
Sase state membre UE, printre care Franta si Italia, nu vor putea primi banii europeni alocati regiunilor lor prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, pentru ca planurile pentru repartitia
RAD Data Communications va prezenta, la Congresul mondial 3GSM, care are loc in perioada 12-15 februarie la Barcelona, o gama de produse pentru redirectionarea apelurilor, create pentru a micsora
Automobile Dacia va prezenta pe 23 ianuarie, la Bucuresti, vehiculul comercial usor Logan Furgon, care inlocuieste modelul Pick-Up, scos din productie la sfarsitul anului trecut. Logan Furgon va avea
Presedintele american George W. Bush a decis sa nu mai prelungeasca programul de spionare fara mandat judiciar a comunicatiilor suspectilor de terorism pe teritoriul Statelor Unite, a anuntat
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) discuta si analizeaza posibilitatea de a deveni actionar in doua companii de asigurari romanesti, a declarat, pentru NewsIn, la Viena, Kurt
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a suspendat pentru cel mult zece zile, incepand de joi, decontarea actiunilor alocate in cadrul ofertei publice Alumil Rom Industry, sustinand ca Bursa
Renault Logan, model produs in Rusia cu piese de la Pitesti, si-a gasit aproape 50.000 de cumparatori in 2006, terminand pe locul doi in topul vanzarilor de masini straine pe piata rusa, cu o cota de
Grupul german de asigurari Allianz va cheltui aproximtiv 7,5 miliarde de euro, (9,7 miliarde dolari) pentru a cumpara participatiile actionarilor minoritari ai grupului de asigurari de viata Allianz
Grupul Apple Inc. a anuntat o majorare cu 78% a profiturilor trimestriale, depasind cu mult asteptarile de pe Wall Street, crestere s-a datorat sarbatorilor de sfarsit de an, perioada in care a
Contul curent al balantei de plati a inregistrat, dupa primele 11 luni ale anului trecut, un deficit de 8,85 miliarde euro, in crestere cu 44,8% fata de perioada similara a anului 2005, in principal
Reprezentantii Credit Suisse sustin ca Vadim Benyatov este retinut de autoritati fara dovezi care sa probeze acuzatiile formulate impotriva angajatului firmei, iar familia consultantului arestat in
Biroul de la Bucuresti al companiei de consultanta si solutii IT Accenture a semnat un contract pentru zece ani, in valoare de 100 miloane dolari, cu AIG Europe, pentru furnizarea de serviicii IT si
Grupul petrolier ruso-britanic TNK-BP, detinut in parte de grupul petrolier British Petroleum, ar putea pierde licenta de exploatare a giganticului zacamant gazeifer din Kovykta, o soarta
Instanta Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti l-a condamnat, joi, pe Sorin Ovidiu Vantu la doi ani de inchisoare si plata a 150.000 de lei cheltuieli judiciare catre stat in dosarul privind
Compania Biochefarm International, importator si distribuitor de produse parafarmaceutice de pe piata romaneasca, a ales aplicatia Senior.ERP Suite dezvoltata de Senior Software pentru gestionarea
Incepand cu data de 17 ianuarie, la cererea clientilor sai, Volksbank Romania a introdus creditele in franci elvetieni, se arata intr-un comunicat de presa din partea bancii.Oferta in CHF este
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) nu a primit o cerere oficiala din partea autoritatilor romane pentru preluarea unui pachet minoritar de actiuni la Case de Economii si
Valoarea investitiilor straine directe a crescut in primele 11 luni ale anului trecut cu 84% fata de perioada similara din 2005, la 8,3 miliarde euro, inclusiv suma de 2,2 miliarde euro din
Contextul de instabilitate politica si lipsa de informatii care sa perpetueze o evolutie ascendeta a pietei determina astazi o depreciere generalizata la nivelul blue-chip-urilor listate la Bursa de
Patronii retelelor de cartier isi vand societatile marilor companii furnizoare de servicii de internet si, ulterior, isi infiinteaza alta firma, a declarat joi pentru NewsIn, Nicolae Duicu, director
Comertul bilateral romano-chinez ar putea inregistra, in urmatorii ani, cresteri cuprinse intre 35-50 la suta, in pofida restrictiilor impuse de Uniunea Europeana, in special in ceea ce priveste
OMV intentioneaza sa isi consolideze pozitia pe piata lubrifiantilor si sa devina unul dintre primii trei mari furnizori din Europa Centrala, informeaza un comunicat al companiei.Prin unitatile de
Veniturile globale obtinute din descarcarea de muzica pe computer si telefonul mobil s-au dublat in 2006 si au ajuns la aproximativ 1,5 miliarde de euro, a anuntat miercuri Federatia Internationala a