Nimeni nu vrea sa-si vanda proprietatile imobiliare pe care le detine in conditiile in care piata merge in jos, fara a da semne ca ar putea reveni curand. Dar ce te faci atunci cand esti obligat de
Dinu Patriciu a declarat ca programul "Prima Casa" este perfect din punct de vedere social, mentionand insa ca problemele tehnice de aplicare sunt foarte dificile si cuantumul este foarte mic.
Bancile trebuie sa transmita Ministerului Finantelor, pana saptamana viitoare, valoarea dobanzilor pe care le vor percepe in cadrul Programului "Prima Casa" si valoarea totala a creditelor pe care
Ministerul Finantelor a rambursat TVA in valoare de 4,18 miliarde de lei in primele cinci luni din 2009, suma fiind aproape egala cu cea rambursata in perioada similara din 2008 - 4,2 miliarde de lei
Decizia Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) de reducere a pretului gazelor naturale pentru industrie incepand cu 1 iulie nu va avea ca efect ieftinirea alimentelor.
Autoritatile de la Bucuresti nu stiu inca daca bancile straine vor pastra sau nu in tara banii pe care banca centrala ar urma sa-i elibereze in piata prin reducerea nivelului minim al rezervelor
Antreprenorii generali care au avut contracte cu statul sunt obligati sa plateasca datoriile pe care le au catre subcontractori dupa ce statul a achitat partial sau total contravaloarea serviciilor
Situatia economica dificila le-a taiat din avant antreprenorilor, iar singurele unitati care se mai deschid in sistem franciza sunt cele din domeniul alimentar."Nu prea se mai cauta nimic,
Sute sau chiar mii de romani cad zilnic prada tentativelor de inselaciune prin intermediul telefonului mobil, spun oficialii operatorilor de telefonie mobila. Acest fapt este confirmat si de Politia
Guvernul a adoptat in secret un proiect de lege care va schimba complet supravegherea pietei de capital, a pensiilor private si a asigurarilor. Un proiect de lege aprobat in secret de Guvern da mana
Guvernul a finalizat procesul de anulare, reducere si comasare a unor taxe si tarife fiscale, numarul acestora fiind redus de la 491 la aproximativ 300 taxe, a anuntat, miercuri, premierul Emil Boc
Restructurarea sectorului energetic prin comasarea companiilor detinute de stat in doua companii integrate nici nu a pornit, ca s-a si poticnit.Fondul Proprietatea, care are actiuni la o parte din
Compania afirma ca va acorda si asistenta pentru obtinerea creditului bancar. Compania imobiliara Impact a lansat doua noi solutii de locuire care se adreseaza celor care pot sa beneficieze de
Directorii si actionarii firmelor romanesti "nu pot articula", in majoritatea cazurilor, o strategie de dezvoltare pe termen lung.Desi sunt interesati de momentul actual, de evolutii si trenduri,
Cea de-a cincea editie a competitiei auto FIA GT se va desfasura anul acesta la Budapesta, in conditiile in care se anuntase initial ca va avea loc la Bucuresti, intre 7 si 9 august. Camionatul FIA
Firmele europene ar putea achita volumul de gaze rusesti care trebuie achizitionat si pompat in depozitele subterane ucrainene pentru a asigura continuitatea tranzitului hidrocarburilor via Ucraina
Scandalul deconturilor exagerate din Marea Britanie a facut o noua victima miercuri, secretarul de stat pentru Trezorerie, Kitty Ussher, anuntand ca demisioneaza, relateaza AFP, citat de NewsIn.
Compania franceza EMCT, care dezvolta mallul Sun Plaza in sudul Bucurestiului, a intrat pe ultima suta de metri cu lucrarile la proiect, predand spatiul destinat hipermarketului Sun Plaza si
Pretul petrolului oscila joi in jurul valorii de 71 de dolari pe baril, traderii analizand efectele cresterii stocurilor americane si a cererii Chinei, relateaza Reuters, citat de NewsIn. Pretul
Blue Air va inaugura, la 15 iulie 2009, primele zboruri tur-retur de pe Aeroportul International "Stefan cel Mare" din Suceava catre Viena si Venetia, precum si spre Cluj-Napoca, se arata intr-un
Plecarea Oracle din Europe House, restrangerea activitatii unor companii mai mici si finalizarea unor imobile noi de birouri cu un grad scazut de inchiriere au crescut suprafata spatiilor de birouri
O serie de analisti financiari considera ca YouTube genereaza pierderi importante pentru Google, iar compania americana nu face niciun efort pentru a dezmiti aceste informatii, pur si simplu trece cu
Presedintele Barack Obama a declarat miercuri ca planul sau destinat schimbarii sistemului de supraveghere a sectorului financiar este necesar pentru remedierea problemelor legate de asumarea
China si-ar putea extinde detinerile de titluri de stat americane in cazul in care dolarul se va mentine la un nivel stabil, chiar daca traiectoria pe termen lung vizeaza o diversificare a rezervelor
Compania italiana de petrol si gaze Eni si-a confirmat interesul pentru a investi in sectorul chimic in urmatorii ani, a declarat ministrul italian al Industriei, Claudio Scajola, citat de Reuters.
Creditul de 60.000 de euro prin Programul "Prima Casa" va fi garantat de stat si pentru construirea unei locuinte, a decis miercuri Guvernul, potrivit unor reprezentanti ai Executivului, relateaza
Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) a coborat joi ratingurile a 18 banci din Statele Unite, sustinand ca inasprirea reglementarii si volatilitatea din piete vor afecta
Operatiunile din Europa Centrala si de Est pe care producatorul de bere Anheuser-Busch InBev le-a scos la licitatie au atras imediat atentia, o serie de fonduri private de investitii (private equity)
Ministerul Finantelor va prezenta Guvernului, pana la inceputul lunii septembrie, un nou set de propuneri pentru comasarea si reducerea taxelor si tarifelor parafiscale, a anuntat premierul Emil Boc.
Bursele europene au deschis sedinta de joi in urcare, contrar tendintei pietelor internationale, recuperand o parte din pierderile inregistrate in ultimele patru zile de scaderi, relateaza AFP, citat
Grupul de paza si protectie BGS intentioneaza sa listeze un pachet de 30% din actiuni la Bursa din New York (Nasdaq), demarand deja procedurile necesare, si va investi circa cinci milioane de dolari
Indicii Bursei de Valori Bucuresti cresteau puternic dupa prima jumatate de ora a sedintei de joi, iar sectorul SIF avea un avans de 2,20%, revenindu-si dupa panica la vanzare din ziua precedenta,
Moneda nationala fluctua intr-un interval restrans in tranzactiile matinale de joi, in apropiere de 4,2250 lei/euro, in contextul in care celelalte monede din regiune cu regim similar inregistrau
Compania ruseasca Gazprom Neft, divizia petroliera a monopolului gazelor naturale Gazprom, a anuntat joi ca profitul net a scazut cu 76% in primul trimestru, insa rezultatele au fost peste estimarea
Pe piata pensiilor private obligatorii (pilonul II) vor ramane noua fonduri mari dupa ce vor fi incheiate si alte fuziuni, acesta fiind un proces firesc de consolidare a pietei romanesti a pensiilor
Reorganizarea legislatiei financiare propusa miercuri de catre presedintele american Barack Obama a fost primita cu scepticism de multi economisti, care sunt de parere ca efectele vor fi sub
Cei 9.000 de kilometri patrati concesionati de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, in Marea Neagra, firmei Marine Resources Exploration International SRL, detinuta de Dinu Patriciu, prezinta
BNR va acorda in luna iulie, cel mai probabil, autorizatia de functionare pentru o institutie de credit cu capital integral romanesc, Consiliul de Administratie al bancii centrale discutand in
Alexandros Motors, importatorul CUV-urilor si camionetelor chinezesti Great Wall, a avut in 2008 o cifra de afaceri de 3 milioane de euro si si-a propus mentinerea afacerilor la acelasi nivel in 2009
Constructorul rus de autovehicule Avtovaz s-ar putea alatura grupului rezultat din preluarea Opel de catre producatorul canadian de piese auto Magna, a declarat German Gref, presedintele bancii ruse
Vanzarile cu amanuntul au scazut neasteptat in mai, afectate de evolutia slaba din sectorul de imbracaminte si incaltaminte, a anuntat joi oficiul de statistica al tarii, scrie Reuters, citat de
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat, joi, un curs de referinta de 4,2317 lei/euro, in scadere nesemnificativa, cu 0,02%, fata de cel de miercuri, in conditiile in care leul a inceput sa piarda
In ciuda unei reveniri usoare de la inceputul anului, marile banci elvetiene sunt departe de a fi scapat de criza, fiind in continuare confruntate cu perspective "sumbre", a avertizat joi banca
Bancherii spun ca dobanzile vor scadea in functie de evolutia pietelor financiare si a economiei, nu in urma declaratiilor presedintelui Traian Basescu. Mai mult decat atat, ei spun ca acest tip de
Situatia economica din Romania este evaluata drept critica, iar asteptarile expertilor financiari privind perspectivele economiei in urmatoarele sase luni au redevenit negative in luna iunie, scazand
Piata autohtona a produselor electronice se va contracta in anul 2009 cu 35% comparativ cu anul precedent, ajungand la valoarea de 300 de milioane de euro, pe fondul scaderii puterii de cumparare, a
Activitatea de creditare se va accelera "spre sfarsitul trimestrului III sau la inceputul trimestrului IV", a declarat directorul directiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, care se asteapta
Bursa de Valori Bucuresti se mentinea pe verde la jumatatea sedintei de tranzactionare, afisand un avans de 1,23% pe indicele de ansamblu al pietei, in timp ce actiunile din sectorul SIF se scumpeau
Grecia isi va exercita dreptul de a vinde o paticipatie de 5% din OTE Telecom catre Deutsche Telekom, pentru 674 milioane euro, a anuntat ministrul grec de finante, citat de AFP, preluat de NewsIn.
Proiectul Legii unitare de salarizare in sistemul bugetar va fi prezentat miercuri in guvern, urmand ca pana marti sa fie facuta evaluarea financiara de catre Ministerul Finantelor, a declarat joi
Sistemul bancar va incheia acest an pe profit, considera directorul Directiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, in conditiile in care in luna aprilie bancile romanesti au avut, la nivel
Salariile brute ale angajatilor din 26 de companii controlate integral sau majoritar de stat, prin Ministerul Economiei, vor creste in acest an cu 5%, astfel incat sa acopere inflatia. "Cheltuielile
Raiffeisen Bank si RêvEurope lanseaza cardul de debit preplatit Visa Raiffeisen Bank, disponibil fara a fi necesara deschiderea unui cont curent si destinat tinerilor care folosesc numerarul si
Ministerul Justitiei a prezentat joi Ministerului Muncii o noua propunere privind salariile magistratilor pentru Legea unitara salarizare, urmand ca pana vineri discutiile pe noua grila sa fie
Creditele neperformante vor atinge nivelul maxim in perioada septembrie-octombrie 2009, a spus directorul Directiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, precizand ca problemele cele mai mari le
Terenul Aeroportului Baneasa castigat de Aviatia Utilitara are 90.000 metri patrati si potrivit declaratiei de joi a ministrului transporturilor, Radu Berceanu, ar fi trebuit sa valoreze 150 milioane
Liderii europeni trebuie sa isi asume angajamente pentru intarirea supravegherii sistemului financiar, in timp ce se confrunta cu limitarile impuse de Marea Britanie, dupa ce presedintele Statelor
Strategia de restructurare a companiei Posta Romana prevede externalizarea serviciilor financiare nebancare, organizarea pe centre de profit a activitatilor conexe si inghetarea numarului de angajati
Iulius Group reanalizeaza etapele de executie a complexului multifunctional Palas in contextul crizei economice, finalizarea proiectului fiind intarziata cu un an, respectiv 2011, se arata intr-un
Angajatii E.ON Gaz Romania care pleaca voluntar vor primi intre 6 si 24 de salarii compensatorii, iar negocierile cu sindicatele se poarta si pe marginea infiintarii unei subsidiare a E.ON sau
Sindicatul britanic al pilotilor si conducerea companiei British Airways au incheiat un acord in legatura cu o serie de masuri economice, acord ce include o scadere salariala si o serie de
Numarul muncitorilor americani care au inaintat noi cereri de somaj a urcat saptamana trecuta, dar numarul celor care au continuat sa ceara ajutor de somaj a scazut pentru prima data din ianuarie,
Banca austriaca Raiffeisen Zentralbank (RZB) a oferit sa schimbe o emisiune de obligatiuni hibride in valoare de 500 milioane euro intr-o emisiune cu randament mai ridicat, pentru a-si imbunatati
Instaurarea primei de casare pentru sustinerea pietei auto din Germania a avut un efect neasteptat si anume, atragerea femeile intr-un sector predominant masculin, reiese dintr-un studiu publicat