Controversatul om de afaceri de origine romana Frank Timis le-a reprosat autoritatilor de reglementare a Bursei de Valori de la Londra ca nu sunt decat un "tribunal ad-hoc" care duce o "vanatoare de
Presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Patruti, a declarat pentru NewsIn ca agentiei nu i-a fost comunicata sentinta privind declasificarea contractului Petrom din
Peste 10 companii, intre care ExxonMobil, Grupul MOL, Melrose Resources, Midia Resources si Total, sunt interesate sa exploreze titei si gaze in cele 30 de perimetre scoase la concesionare de ANRM,
Bursa de la Bucuresti a crescut spectaculos in prima saptamana din 2010, indicele BET inregistrand un avans de 8%, ceea ce l-a propulsat peste pragul de 5.000 de puncte, dar unii brokerii considera
Plenul Parlamentului incepe luni discutiile asupra celor doua bugete avizate de comisiile de buget-finante, care au adus modificari fiscale anti-criza, au suplimentat bugetul Ministerului
Ministrul Finantelor Sebastian Vladescu a apreciat, dupa adoptarea proiectelor bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale de stat, ca dezbaterea in comisii a fost una "profesionala" si ca,
Comisiile parlamentare de buget-finante au adoptat, duminica dimineata, o serie de amendamente la proiectul bugetului de stat, printre care eliminarea impozitului minim, aplicarea unei cote reduse,
Pietele financiare se afla intr-o situatie mult mai buna fata de acum un an, dar fragilitatea accentuata a acestora se mentine, a declarat Mario Draghi, sef al Comitetului pentru Stabilitate
Rusia si Belarus nu au reusit, sambata, sa incheie un nou acord in domeniul petrolului, potrivit guvernului de la Minsk, evolutie care amplifica temerile referitoare la o posibila intrerupere a
Majoritatea bancilor de investitii cu operatiuni in Marea Britanie sunt dispuse sa suporte, integral sau partial, impozitul de 50% impus de autoritatile de la Londra bonusurilor bancherilor, potrivit
Inainte de a avea un program clar de reforma a invatamantului, autoritatile s-au grabit sa anunte disponibilizarea a circa 15.000 de persoane din sistem, primii sacrificati fiind suplinitorii si
Musat & Asociatii conduce in topul celor mai performante case de avocatura din Romania realizat de publicatia britanica de specialitate Practical Law Company (PLC) Which Lawyer?, care acorda
Multi viseaza sa scape de viata de angajat si sa isi deschida propria afacere. Isi imagineaza ca vor fonda urmatorul Google sau Apple. De la Steve Jobs la Bill Gates, multi dintre cei mai bogati
Ce se va intampla in 2010? Va ramane aurul la putere? Se va deprecia in continuare dolarul? Isi vor pastra pietele trendul ascendent si care vor fi sectoarele care vor inflori anul acesta?In loc sa
PSV Company, fosta Petromservice, o societate aflata in insolventa si controlata de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu printr-o firma offshore din Cipru, are incheiate 41 de contracte cu mai multe
Indiferent cat scad dobanzile, creditarea nu poate reporni atat timp cat nu se stie care bugetari isi vor pastra slujbele si care nu, care angajati vor avea salariile taiate, care firme se vor
Dezbaterile pe marginea bugetului au readus in prim-planul mediatic necesitatea modificarii sistemului fiscal, astfel incat sa se poata asigura un plus de venituri, desi ministrul Finantelor,
Exporturile Chinei au sporit in decembrie 2009 la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, iar importurile au crescut cu 55,9%, la un nou record, pe seama revenirii economiei, relateaza Bloomberg,
Comisarul desemnat pentru agricultura, Dacian Ciolos, va fi intrebat la audierile din Parlamentul European despre neregulile administrarii fondurilor europene din perioada in care era ministru al
Guvernul de la Paris ia in calcul posibilitatea de a impozita veniturile din publicitate realizate de Google si de alte portaluri de internet.Masura a fost propusa Ministerului de Finante spre
Veniturile AVAS vor merge, dupa restructurare, foarte probabil, catre alte institutii ale statului avand in vedere veniturile in scadere la bugetul public. O asemenea masura ar avea un impact negativ
China s-a angajat, la sfarsitul saptamanii trecute, sa nu permita ca investitiile straine speculative sa afecteze piata imobiliara, aceasta fiind cea mai recenta expresie a ingrijorarii autoritatilor
Daca tanjesti dupa o noua cariera in anul 2010, nu esti singurul. Date statistice surprinzatoare, oferite de raportul Employment Dynamics and Growth Expectations 2009 (EDGE), Robert Half
Arabia Saudita va continua sa investeasca in sectorul petrolier al tarii pentru a contribui la stabilizarea pretului titeiului la un nivel acceptabil atat pentru consumatori cat si pentru producatori
Moneda nationala s-a apreciat in debutul sedintei interbancare de luni, iar cursul a coborat spre 4,14 lei/euro, evolutia fiind in linie cu cea a valutelor din regiune, care se intaresc dupa ce
Castigul salarial mediu net a scazut in noiembrie cu 0,7% (9 lei) fata de octombrie pana la 1.366 lei (318 euro), ca urmare a diminuarii unor sporuri si drepturi salariale, restrangerea activitatii,
Deficitul comercial al Romaniei s-a redus in noiembrie cu 54,8% fata de luna similara din 2008, la 804 milioane euro (3,45 miliarde lei), ca urmare a cresterii exporturilor, corelata cu scaderea
Este pentru prima data cand producatorul roman livreaza mai multe masini pe piata externa decat pe cea autohtona. Dacia a reusit sa vanda de doua ori mai multe masini in Germania decat in Romania,
Google devine un "monopol gigant", ca Microsoft, si s-ar putea confrunta cu probleme legale daca nu va deveni mai transparent in privinta folosirii datelor utilizatorilor, potrivit ministrului german
Marii comercianti europeni ezita sa majoreze stocurile, semn ca acestia pun sub semnul indoielii durabilitatea revenirii economice, potrivit Financial Times (FT).Multi directori de companii active in
Bursa de la Bucuresti a deschis sedinta de luni in crestere puternica, piata inregistrand un avans de 2,5% pe ansamblu, in timp ce sectorul SIF castiga 2%, in contextul in care marile burse europene
China a depasit anul trecut Statele Unite in materie de vanzari de automobile si a devenit cea mai mare piata auto din lume, datorita masurilor de sustinere a industriei de profil aplicate de guvern,
Bursele europene au deschis sedinta de luni in urcare, sustinute de casigurile inregistrate de bursele americane in sedinta de vineri si de optimismul investitorilor inainte de inceperea sezonului de
Heineken a anuntat luni preluarea divizia de bere a grupului mexican FEMSA, printr-o tranzactie exclusiv in actiuni in valoare de 3,8 miliarde euro, ce va permite grupului olandez sa ocupe cote de
Anul 2010 aduce o renegociere in jos a majoritatii contractelor imobiliare de inchiriere. Stabilizarea chiriilor, ceruta de proprietarii de apartamente este ingreunata de supraoferta din piata
Economia Poloniei a inregistrat anul trecut o crestere de 1,6%, a declarat, intr-un interviu, unul dintre cei mai importanti consilieri ai premierului polonez, Michal Boni, citat de Les Echos,
Grupul german de asigurari Allianz se pregateste sa inainteze o oferta de preluare pentru Swiss Life Holding, cel mai mare grup de asigurari de viata din Elvetia, a anuntat site-ul francez Wansquare,
Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat luni ca social-democratii au obligatii "de fond" fata de pensionari, motiv pentru care trebuie sa gaseasca formula potrivita pentru a evita o
BRD, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) si FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural) au semnat o conventie tripartita pentru acordarea de credite in baza sprijinului
Banca Comerciala Romana (BCR) a anuntat, luni, ca a contractat un imprumut de 75 milioane euro la sfarsitul lunii decembrie de la Banca Europeana de Investitii (BEI), pentru finantarea de proiecte
Mai multi "oligarh" rusi se pregatesc sa-si listeze companiile pe bursa de la Londra, prin oferte publice initiale de miliarde de dolari, care consolideaza statutul capitalei britanice de centru
OVM Petrom (SNP) a facut vineri primele tranzactii din programul de rascumparare de actiuni proprii, cumparand de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) un pachet de 714.000 titluri, ceea ce reprezinta
Bulgaria isi va lansa candidatura pentru adoptarea euro la sfarsitul lunii ianuarie, insa autoritatile se tem ca oficialii din zona euro ar putea bloca planurile de aderare, din cauza crizei
Primarul general Sorin Oprescu a declarat, luni, ca nu s-a finalizat analiza privind subventionarea pretului gigacaloriei de catre municipalitate in urma ultimei majorari, datele preliminare indicand
Moneda nationala s-a apreciat la cursul valutar afisat de BNR pana la cotatii de 4,1383, cel mai redus nivel din 8 mai 2009, scrie NewsIn.Vineri, cursul BNR a fost de 4,1679 lei/euro.
Banca centrala a Elvetiei (BNS) va continua sa impiedice orice apreciere excesiva a francului elvetian fata de euro, in incercarea de a sustine economia tarii, a anuntat luni institutia, citata de
Inflatia a ajuns, la finalul anului trecut, la 4,7-4,8%, usor peste limita superioara a intervalului tintit de BNR, in special pe fondul majorarii accizelor, estimeaza analistii chestionati de NewsIn
Peste 60% din firmele mici si medii cu datorii semnificative ar trebui sa apeleze sau vor apela la procedura concordatului preventiv, nou introdusa in legislatie si care se va aplica din 13 ianuarie,
Presiunea la cumparare se mentinea pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) la mijlocul sedintei, propulsand majoritatea indicilor la noi maxime, in ton cu evolutia marilor piete europene, care au ajuns la
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat luni ca parlamentarii social-democrati se vor pronunta impotriva proiectului bugetului de stat pe 2010 si a bugetului asigurarilor sociale, insa vor
Pietele de capital din Romania si Rusia au un potential solid de crestere in 2010, in contextul in care aversiunea fata de risc s-a diminuat, in timp ce bursele din Europa Centrala si de Est vor avea
Japan Airlines se pregateste pentru ceea ce ar putea fi cel de-al saselea mare faliment din Japonia, in contextul in care premierul Yukio Hatoyama a decis sa nu adopte pozitia predecesorilor sai,
Loteria Romana a anuntat luni ca din primavara se va putea castiga si cu trei numere la Loto 6/49 prin introducerea celei de-a patra categorii de castiguri, se arata intr-un comunicat al companiei.
Situatia economica din Romania se va imbunatati in urmatoarele sase luni, potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de Erste Bank si institutul ZEW in randul expertilor financiari din Europa
Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, care ii avertiza pe investitori, cu doi ani inainte de declansarea crizei financiare, ca subestimeaza riscurile de pe pietele
Numarul monedelor euro contrafacute retrase din circulatie a scazut in 2009 cu 12% fata de anul precedent, la 172.100, marcand al doilea an de declin al monedelor false depistate in circulatie,
Ungaria ar putea adera la zona euro in urmatorii patru ani, daca noul guvern format dupa alegerile ce vor avea loc in luna aprilie va mentine politica fiscala austera instaurata de actualul cabinet,
Veniturile grupului bancar UniCredit, cu activitati si pe piata romaneasca, ar putea fi afectate de criza financiara din Grecia si Dubai, potrivit unui document al grupului italian, citat de
hah Rouf renunta la functia de director general al Aviva Romania la jumatatea lui februarie pentru o pozitie similara in cadrul companiei Aviva Eagle din Sri Lanka, interimatul Aviva Romania fiind
Romania are cel mai ridicat potential de crestere dintre pietele de actiuni din Europa Centrala si de Est, cu un avans estimat 77% al indicelui BET in acest, un factor determinant fiind scaderea
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut luni titluri de stat cu maturitate la sase luni de 1,343 miliarde lei (325 milioane euro), cu 34,3% peste valoarea anuntata, pentru care plateste un
Primul-ministru Emil Boc a avut luni o intrevedere cu parlamentarii PDL, insotit de o serie de ministri, la care le-a explicat deputatilor si senatorilor democrat-liberali ca nu exista resurse pentru
Cei platiti exclusiv pe contracte de drepturi de autor si conventii civile si nu au contracte de munca ar putea plati CAS, prin introducerea unei prevederi in noua lege a pensiilor, insa o decizie in
Moody's anticipeaza, pentru 2010, o redresare lenta a economiei mondiale, cu un nivel ridicat al somajului si al deficitelor bugetare, potrivit raportului revizuit al agentiei de evaluare financiara