Inapoi la listarea arhivei
Aurul, investitie de incredere in vremuri de criza. Este o solutie sau un mit?
Aurul, investitie de incredere in vremuri de criza. Este o solutie sau un mit?
Pretul aurului atinge noi culmi, in asteptarea unor decizii importante pentru viitorul economiei mondiale, iar analistii estimeaza cotatii ridicate si in viitor.
Gartner: Cate aplicatii mobile s-au cumparat in 2012
Gartner: Cate aplicatii mobile s-au cumparat in 2012
Din totalul aplicatiilor mobile descarcate in 2012, aproximativ 89% sunt aplicatii gratuite, potrivit Gartner.
Soarta Europei, in mainile Curtii Constitutionale a Germaniei
Soarta Europei, in mainile Curtii Constitutionale a Germaniei
Curtea Constitutionala din Germania va lua, miercuri, 12 august, una dintre cele mai importante decizii din ultimii ani. Magistratii germani se vor exprima in privinta constitutionalitatii
Presedintele grec: Am platit destul pentru greselile noastre
Presedintele grec: Am platit destul pentru greselile noastre
Grecia "a platit destul pentru greselile sale", iar acum intervine rolul decisiv al Europei, care trebuie sa ajute tarile din sudul continentului sa faca fata crizei, a afirmat marti presedintele
Barroso: Europa are nevoie de o uniune politica si fiscala
Barroso: Europa are nevoie de o uniune politica si fiscala
Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, sustine ca Europa are nevoie de o gandire noua si de mai multi pasi pentru rezolvarea problemelor fiscale. In opinia sa, Mecanismul European de
Spania nu vrea ajutor financiar
Spania nu vrea ajutor financiar
Spania nu exclude solicitarea unui ajutor in cadrul programului Bancii Centrale Europene (BCE) de cumparare de obligatiuni, dar nu intentioneaza sa ceara un pachet complet de asistenta financiara, a
Huawei investeste 2 miliarde de dolari in Marea Britanie
Huawei investeste 2 miliarde de dolari in Marea Britanie
Grupul chinez Huawei Technolgies, al doilea mare producator de echipamente telecom, va investi 2 miliarde de dolari in extinderea operatiunilor inMarea Britanie.
Cum au evoluat bursele internationale marti si miercuri
Cum au evoluat bursele internationale marti si miercuri
Bursa japoneza a inchis miercuri in crestere cu 1,73%, indicele Nikkei-225 ajungand la nivelul de 8.959,96 puncte, in crestere cu 152,58 puncte fata de valoarea inregistrata la inchiderea sedintei
Directorul FMI cere de urgenta reformarea Fondului
Directorul FMI cere de urgenta reformarea Fondului
Directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, a cerut marti statelor membre ale organizatiei sa ia "urgent" masuri pentru reformarea acesteia, initiativa prin care se
Bursele europene au deschis miercuri in stagnare, asteptand decizia Germaniei
Bursele europene au deschis miercuri in stagnare, asteptand decizia Germaniei
Bursele europene au deschis miercuri in stagnare, investitorii asteptand decizia Curtii Constitutionale a Germaniei privind legalitatea participarii guvernului de la Berlin la Mecanismul European de
Canada introduce viza speciala pentru oamenii de afaceri
Canada introduce viza speciala pentru oamenii de afaceri
Canada vrea sa atraga noi investitori si va introduce, in acest scop, un nou tip de viza. Guvernul canadian spera sa atraga oameni de afaceri din domeniul high-tech si alti antreprenori care sa
Nokia Siemens Networks isi vinde divizia suport
Nokia Siemens Networks isi vinde divizia suport
Nokia Siemens Networks, producator de echipamente pentru retele mobile, se afla in discutii pentru vanzarea diviziei de suport, a declarat directorul executiv al companiei.
Claudiu Doltu: Imprumutul BIRD va fi utilizat doar in situatii extreme
Claudiu Doltu: Imprumutul BIRD va fi utilizat doar in situatii extreme
Imprumutul de un miliard de euro, acordat Romaniei de BIRD, a fost contractat pentru evitarea situatiei in care autoritatile ar fi nevoite sa se imprumute de pe pietele financiare, intr-un moment
Guvernul cere CE o noua derogare pentru taxarea inversa la cereale
Guvernul cere CE o noua derogare pentru taxarea inversa la cereale
Guvernul va solicita Comisiei Europene (CE) ca termenul pana la care Romania poate aplica taxarea inversa la cereale, si care expira in luna mai 2013, sa fie prelungit cu inca doi ani, bazandu-se
Euro, cotat la 4,4850 lei la inceputul sesiunii interbancare de miercuri
Euro, cotat la 4,4850 lei la inceputul sesiunii interbancare de miercuri
Cotatiile monedei nationale oscilau in jurul nivelului de 4,4850 lei/euro la inceputul sesiunii interbancare de miercuri, aproape de inchiderea de marti, intr-o piata in care jucatorii au continuat
BVB a deschis sedinta de miercuri in crestere
BVB a deschis sedinta de miercuri in crestere
Bursa de la Bucuresti a avansat cu 0,48% dupa primele transferuri ale sesiunii de miercuri, insa putinii investitori prezenti la tranzactionare au continuat sa plaseze ordine pentru volume reduse de
Radu Olaru este noul director al SC Oltchim SA
Radu Olaru este noul director al SC Oltchim SA
Radu Olaru este noul director al SC Oltchim SA incepand de miercuri, inlocuindu-l pe Constantin Roibu in aceasta functie.
Spania: Serviciile publice gratuite ar putea fi eliminate
Spania: Serviciile publice gratuite ar putea fi eliminate
Daca situatia economica a tarii nu se imbunatateste in urmatoarele trimestre, statului spaniol ii va fi imposibil sa mentina prestatiile sociale, a declarat, miercuri, in fata legislativului
BCE devine autoritatea suprema de supraveghere a bancilor
BCE devine autoritatea suprema de supraveghere a bancilor
Banca Centrala Europeana (BCE) va deveni de la 1 ianuarie 2014 autoritatea suprema de supraveghere a bancilor din zona euro, potrivit unui proiect care trebuie semnat de toate cele 27 de state membre
MES a primit unda verde. Contributia Germaniei, limitata la 190 de miliarde de euro
MES a primit unda verde. Contributia Germaniei, limitata la 190 de miliarde de euro
Curtea Constitutionala a Germaniei a decis ca Mecanismul European de Stabilitate nu incalca legea fundamentala a statului. Conform judecatorilor, participarea Germaniei la MES nu poate depasi 190 de
Conducerea Ford cauta alt director general
Conducerea Ford cauta alt director general
Ford Motor va discuta saptamana aceasta un plan de succesiune pentru directorul general Alan Mulally, care este asteptat sa se pensioneze pana la sfarsitul lui 2013, a anuntat Bloomberg care citeaza
Concedieri la TVR: Peste 960 de angajati, dati afara din noiembrie
Concedieri la TVR: Peste 960 de angajati, dati afara din noiembrie
Concedierile colective in TVR vor incepe in 20 noiembrie si vizeaza 962 locuri de munca. In urma procesului de restructurare, televiziunea publica va ramane cu 2.340 de angajati, anunta Claudiu
Blanculescu: Participarea Germaniei la MES, conditionata pana la extrem
Blanculescu: Participarea Germaniei la MES, conditionata pana la extrem
Curtea Constitutionala din Germania va impune numeroase conditii pentru participarea statului la Mecanismul European de Stabilitate, incat aceasta va deveni imposibila, este parerea analistului
Romanii au cheltuit mai putin pentru alimente in S1
Romanii au cheltuit mai putin pentru alimente in S1
Cheltuielile pentru alimente ale romanilor au scazut cu 2% in primul semestru din 2012 fata de perioada similara a anului precedent, in timp ce cheltuielile pentru bauturi non-alcoolice si bere au
Guvernul ar putea stabil noi conditii de introducere pe piata a benzinei si motorinei
Guvernul ar putea stabil noi conditii de introducere pe piata a benzinei si motorinei
Guvernul ar putea lua in discutie, in sedinta de miercuri, un proiect de hotarare privind stabilirea conditiilor de introducere pe piata a benzinei si motorinei, dar si a unui mecanism de
Mark Zuckerberg, la primul interviu dupa 6 luni: "Listarea a fost dezamagitoare" (Video)
Mark Zuckerberg, la primul interviu dupa 6 luni: "Listarea a fost dezamagitoare" (Video)
Directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, a oferit primul interviu de cand Facebook s-a listat la bursa. El a afirmat ca listarea a fost dezamagitoare si a explicat cum va recupera Facebook
Grecia concesioneaza insule ca sa faca rost de bani
Grecia concesioneaza insule ca sa faca rost de bani
Grecia va reduce din datoria publica prin concesionarea unui numar de 40 de insule nelocuite pentru o perioada de pana la 50 de ani.
Euro s-a apreciat fata de leu pentru a treia zi consecutiv
Euro s-a apreciat fata de leu pentru a treia zi consecutiv
Euro si-a continuat miercuri aprecierea fata de leu, Banca Nationala a Romaniei afisand un curs de referinta de 4,4881 lei/euro, in crestere cu 0,10% fata de sedinta precedenta. Marti, BNR afisa un
Creditul cu lingoul va fi lansat si in Romania
Creditul cu lingoul va fi lansat si in Romania
Romanii vor putea accesa pana la finalul anului 2012 un nou produs de creditare, creditul cu lingoul, pentru care conditiile de acordare sunt foarte simple, dupa ce criza financiara si economica a
Romania va avea mai putine fonduri pentru programele operationale
Romania va avea mai putine fonduri pentru programele operationale
Comisia Europeana va reduce, prin corectii financiare, din fondurile puse la dispozitia Romaniei pentru programele legate de sectorul regional, mediu, transport si competitivitate, din cauza unor
Japonia vrea sa renunte la energia nucleara pana in 2030
Japonia vrea sa renunte la energia nucleara pana in 2030
Guvernul japonez vrea sa renunte la energia nucleara pana in 2030, decizie luata la optsprezece luni de la accidentul de la Fukushima, a informat miercuri ziarul nipon Mainichi Shimbun.
Traian Basescu: Accesul Romaniei in Schengen este blocat
Traian Basescu: Accesul Romaniei in Schengen este blocat
Accesul Romaniei in Schengen este "oarecum suspendat" din cauza evolutiilor interne din Romania, a declarat presedintele Traian Basescu, miercuri, intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu
BVB a crescut in prima parte a sedintei, dupa decizia Curtii Constitutionale a Germaniei
BVB a crescut in prima parte a sedintei, dupa decizia Curtii Constitutionale a Germaniei
Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,72% in prima parte a sedintei, continuand sa urmeze linia burselor vest-europene, sustinute de decizia pozitiva a Curtii Constitutionale a Germaniei privind
Zona digitala ar putea creste veniturilecompaniilor cu pana la 10%
Zona digitala ar putea creste veniturilecompaniilor cu pana la 10%
Companiile vor inregistra o crestere a veniturilor de pana la 10% daca vor paria pe zona digitala, arata un studiu Ernst&Young, realizat cu ajutorul a mai multi directori executivi care conduc
Euro si indicii europeni, in crestere dupa decizia Curtii Constitutionale din Germania
Euro si indicii europeni, in crestere dupa decizia Curtii Constitutionale din Germania
Bursele si moneda europeana s-au apreciat dupa anuntul deciziei Curtii Constitutionale din Germania vizavi de compatibilitatea dintre Mecanismul European de Stabilitate si legea fundamentala a
Avem cea mai ieftina benzina din UE, dar platim cel mai mult pentru ea, dupa bulgari
Avem cea mai ieftina benzina din UE, dar platim cel mai mult pentru ea, dupa bulgari
In Romania se comercializeaza benzina la cel mai mic pret din Uniunea Europeana, dar costul ei atarna cel mai greu in buzunarul consumatorilor, dupa bulgari.
Jose Manuel Barroso: "Vom avea nevoie de o Federatie a statelor UE"
Jose Manuel Barroso: "Vom avea nevoie de o Federatie a statelor UE"
Europa ar trebui sa evolueze catre o "federatie de state", care sa reprezinte un bastion impotriva nationalismului si populismului, a afirmat, miercuri, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel
Insula lui John Lennon, scoasa la vanzare pentru 300.000 euro
Insula lui John Lennon, scoasa la vanzare pentru 300.000 euro
Insula irlandeza Dorinish, care i-a apartinut muzicianul britanic John Lennon, a fost scoasa la vanzare pentru suma de 300.000 de euro.
Juncker: Prima sedinta a consiliului de conducere al MES, in octombrie
Juncker: Prima sedinta a consiliului de conducere al MES, in octombrie
Jean-Claude Juncker, presedintele Eurogrup, a declarat ca prima intalnire a consiliului de conducere al Mecanismului European de Stabilitate va avea loc pe 8 octombrie la Luxembourg.
Vasilescu (BNR): Un sistem european mai puternic, benefic pentru Romania
Vasilescu (BNR): Un sistem european mai puternic, benefic pentru Romania
O uniune bancara poate fi necesara, deoarece ar putea contribui la intarirea sistemului bancar european, considera consilierul BNR, Adrian Vasilescu. In opinia sa, un sistem european mai puternic ar
Huse de lux pentru noul iPhone 5
Huse de lux pentru noul iPhone 5
iPhone 5, unul dintre cele mai asteptate produse in 2012, va fi lansat miercuri, in San Francisco. In acest context, CalypsoCrystal, producatorul sloven de huse de lux pentru iPhone-uri, a lansat
Cum poate turismul romanesc sa ajunga la nivelul celui din Bulgaria?
Cum poate turismul romanesc sa ajunga la nivelul celui din Bulgaria?
Romania are nevoie de o noua lege a turismului, cu masuri fiscale avantajoase pentru afacerile din domeniu. Solutiile pentru relansare nu ar fi unele noi, ele se aplica deja, cu succes, in alte state
Uniunea bancara, un nou Lehman Brothers?
Uniunea bancara, un nou Lehman Brothers?
Uniunea bancara dorita de liderii europeni a fost din nou adusa in discutie de Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, in cadrul unui discurs privind starea Uniunii. Consultantul
Privatizarea Cupru Min, blocata de procesul cu Roman Copper
Privatizarea Cupru Min, blocata de procesul cu Roman Copper
Privatizarea companiei Cupru Min este blocata de procesul cu Roman Cooper, a declarat miercuri seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu.
Chiriile spatiilor de birouri din Bucuresti au crescut in S1
Chiriile spatiilor de birouri din Bucuresti au crescut in S1
Chiriile spatiilor de birouri din Bucuresti au crescut in primul semestru din 2012, pe fondul unei "cereri consistente", arata un studiu al companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox.
Ministrul german de Externe saluta decizia Curtii Constitutionale
Ministrul german de Externe saluta decizia Curtii Constitutionale
Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a salutat miercuri decizia Curtii Constitutionale germane care a adoptat cel mai recent mecanism de salvare pentru zona euro.
Italia a vandut titluri de stat la cele mai scazute costuri din martie
Italia a vandut titluri de stat la cele mai scazute costuri din martie
Italia a vandut titluri de stat pe un an la cel mai scazut randament din martie. Aceasta este prima licitatie de cand Banca Centrala Europeana (BCE) a anuntat saptamana trecuta un nou program de
Spania vrea sa imbunatateasca accesul companiilor la finantare
Spania vrea sa imbunatateasca accesul companiilor la finantare
Spania va prezenta in urmatoarele zile noi masuri pentru a imbunatati accesul companiilor la noi linii de creditare, a afirmat miercuri, in Parlament, ministrul economiei, Luis de Guindos.
Piata tabletelor premium se va tripla in 2012 - Studiu Sony
Piata tabletelor premium se va tripla in 2012 - Studiu Sony
Piata locala a tabletelor din gama premium, cu preturi de peste 1.800 lei, va atinge 60-70.000 de unitati pana la finele anului, de trei ori mai ridicat decat in 2011, estimeaza directorul general al
Peste zece caiete de sarcini pentru privatizarea Oltchim, vandute
Peste zece caiete de sarcini pentru privatizarea Oltchim, vandute
Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) a vandut peste zece caiete de sarcini pentru privatizarea Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT), iar bancile care au creditat in trecut
Firmele romanesti participa la Automechanika, cel mai mare targ de componente auto
Firmele romanesti participa la Automechanika, cel mai mare targ de componente auto
Zece firme romanesti din domeniul productiei de componente auto, proiectare si servicii participa, in perioada 11 - 16 septembrie 2012, la Frankfurt, la targul international Automechanika 2012.
Distribuitorii, obligati sa afiseze pretul la pompa
Distribuitorii, obligati sa afiseze pretul la pompa
Distribuitorii vor fi obligati sa afiseze la pompa continutul de biocarburanti din benzina si motorina, conform unei hotarari de guvern adoptate miercuri.
Romania si Lituania vor dezvolta proiecte in domeniul gazelor naturale
Romania si Lituania vor dezvolta proiecte in domeniul gazelor naturale
Romania si Lituania vor coopera pentru gasirea unor rute alternative de transport al gazelor naturale, a declarat presedintele Litianiei, Dalia Grybauskaite, dupa intalnirea cu presedintele Traian
Leonard Orban: Negociem cu oficialii CE neregulile la programele europene
Leonard Orban: Negociem cu oficialii CE neregulile la programele europene
Autoritatile romane sunt in negocieri cu reprezentantii Comisiei Europene, pe tema unei serii de nereguli depistate la programele europene, in urma carora ar putea fi aplicate corectii financiare.
Dezbateri aprinse in Parlamentul European privind situatia politica din Romania
Dezbateri aprinse in Parlamentul European privind situatia politica din Romania
Parlamentul European a dezbatut miercuri, la Strasbourg, situatia politica din Romania. Dezbaterea a fost solicitata de grupul Popularilor Europeni, din care fac parte PDL si UDMR.
Obama, presedintele de milioane de dolari. Ce avere are seful SUA?
Obama, presedintele de milioane de dolari. Ce avere are seful SUA?
Presedintele Obama nu este doar unul dintre cei mai aclamati sefi de stat ai ultimilor ani, dar este si unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri. Averea sa este estimata la peste 11 milioane
BVB a inchis sedinta de miercuri in crestere
BVB a inchis sedinta de miercuri in crestere
Bursa de la Bucuresti a incheiat sedinta in urcare cu 0,75%, pe un rulaj sustinut de mai multe transferuri negociate cu actiuni OMV Petrom (SNP), Fondul Proprietatea (FP), SIF Muntenia (SIF4) si BRD,
Sondaj: Europenii nu mai au incredere in euro
Sondaj: Europenii nu mai au incredere in euro
Mai mult de jumatate din europeni sunt de parere ca moneda euro nu este benefica pentru economia tarii lor, arata un sondaj facut public miercuri.
Cea mai mare centrala pe baza de biomasa din tara, construita la Cluj
Cea mai mare centrala pe baza de biomasa din tara, construita la Cluj
Compania Romita Energie Verde va construi in Romania una dintre cele mai mari microcentrale pe baza de biomasa din Europa de Vest, in urma unei investitii de 41 de milioane de euro, in Cluj.
Angela Merkel: BCE nu poate supraveghea toate bancile europene
Angela Merkel: BCE nu poate supraveghea toate bancile europene
Cancelarul german Angela Merkel spune ca Banca Centrala Europeana (BCE) nu poate supraveghea toate bancile din Europa, pentruu ca acest proces immplica un anumit standard calitativ, destul de greu de
Polonia se razboieste cu Rusia pe pretul gazelor
Polonia se razboieste cu Rusia pe pretul gazelor
Polonia incearca sa obtina o reducere a pretului "inacceptabil" pe care il plateste pentru gazele naturale importate din Rusia, considerat de guvernul polonez "prea ridicat" in comparatie cu tariful
S&P: Decizia Curtii Constitutionale germane nu va afecta ratingul zonei euro
S&P: Decizia Curtii Constitutionale germane nu va afecta ratingul zonei euro
Decizia Curtii Constitutionale din Germania de a autoriza adoptarea de catre Berlin a Mecanismului European de Stabilitate (MES) nu are implicatii asupra ratingurilor suverane atribuite Uniunii
Apple a lansat si noua generatie de iPod Touch
Apple a lansat si noua generatie de iPod Touch
Apple a mai lansat, la evenimentul din San Francisco unde a fost prezentat smartphoneul iPhone 5, si noul model de iPhod Touch, precum si cel mai nou model de iPod Nano.
Apple mizeaza pe iPhone 5 pentru zdrobirea concurentei
Apple mizeaza pe iPhone 5 pentru zdrobirea concurentei
Apple a lansat cel mai nou smartphone, iPhone 5, la aproape un an de la moartea fostului CEO, Steve Jobs. Telefonul este primul care vine cu schimbari la capitolele design si hardware, fata de