Inapoi la listarea arhivei
Aplicatia care va trezeste inteligent, conform ciclurilor somnului
Aplicatia care va trezeste inteligent, conform ciclurilor somnului
Disponibila pe portalul de descarcari online al grupului Apple si deja tradusa in sapte limbi, aplicatia Reveil intelligent monitorizeaza ciclurile somnului si va trezeste la momentul potrivit.
Sapunaru neaga orice implicare in managementul Europroiect SRL
Sapunaru neaga orice implicare in managementul Europroiect SRL
Deputatul PNL Nini Sapunaru a declarat ca nu mai are nicio legatura cu SC Europroiect SRL si ca, din anul 1997, de cand a fost numit sef al Directiei Generale a Vamilor, nu s-a mai implicat in
Android 5.0. Cum iti asiguri securitatea optima
Android 5.0. Cum iti asiguri securitatea optima
De la lansarea primei versiuni, in 2007, sistemul de operare Android a castigat masiv cota de piata, iar anul acesta a depasit iOS din punct de vedere al numarului de instalari.
Cat au cheltuit pe procese bancile care au declansat criza financiara in 2008
Cat au cheltuit pe procese bancile care au declansat criza financiara in 2008
Marile banci americane au cheltuit 66 miliarde de dolari pe litigii in ultimii trei ani si jumatate, iar aceasta suma ar putea sa creasca, in conditiile in care procurorii federali si Comisia
Cu cat va plati mai mult Romania la FMI, UE si BIRD in 2014
Cu cat va plati mai mult Romania la FMI, UE si BIRD in 2014
Romania trebuie sa plateasca peste 1,172 miliarde euro catre Fondul Monetar International (FMI), Uniunea Europeana (UE) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) in 2014, cu 0
Gaze de sist. Canada va folosi tehnologia fracturarii cu gaz natural sub inalta presiune
Gaze de sist. Canada va folosi tehnologia fracturarii cu gaz natural sub inalta presiune
Liderul canadian in domeniul hidrocarburilor Petrolia ia in considerare, pentru exploatarea gazelor de sist, tehnologia fracturarii folosind gaz natural injectat la inalta presiune, o tehnologie mai
Companiile cresc tot mai putin salariile. Ce domenii conduc in clasament
Companiile cresc tot mai putin salariile. Ce domenii conduc in clasament
Cresterile salariale din sectorul privat au incetinit in acest an la 4,6%, de la 5,1% in 2012, dar s-au plasat peste rata inflatiei, potrivit studiului salarial si de beneficii PayWell, realizat de
Mii de turisti la Turnirul Cetatilor din Brasov
Mii de turisti la Turnirul Cetatilor din Brasov
Cateva mii de turisti s-au adunat, sambata si duminica, in Piata Sfatului din Brasov, unde a avut loc cea de-a patra editie a Turnirului Cetatilor, cel mai spectaculos moment fiind intrecerea calare
Specificatiile tehnice privind achizitiile publice din Sanatate, in dezbatere publica
Specificatiile tehnice privind achizitiile publice din Sanatate, in dezbatere publica
Ministerul Sanatatii a pus in dezbatere publica, pentru o saptamana, pe site-ul propriu, specificatiile tehnice pe care MS le solicita in procesul de achizitii publice pentru materiale sanitare si
Vanzarile Toyota in Romania au scazut cu 6,71% in primele sase luni
Vanzarile Toyota in Romania au scazut cu 6,71% in primele sase luni
Vanzarile inregistrate de catre constructorul auto nipon Toyota in Romania s-au diminuat, in primele sase luni din 2013, cu 6,71%, comparativ cu aceeasi perioada din 2012.
Fara secrete: Nou sistem de monitorizare, pus la punct de catre Guvernul SUA
Fara secrete: Nou sistem de monitorizare, pus la punct de catre Guvernul SUA
Guvernul american face progrese in dezvoltarea unui sistem de monitorizare care presupune scanarea multimilor si identificare automata a oamenilor dupa fata, conform unor documente recent dezvaluite
Chitoiu: Colectarea veniturilor in Romania este de maximum 33,7% din PIB
Chitoiu: Colectarea veniturilor in Romania este de maximum 33,7% din PIB
Romania are, la ora actuala, un nivel de colectare a veniturilor ca pondere in Produsul Intern Brut (PIB) intre 32,5 si 33,7%, cu 10 puncte procentuale sub media Uniunii Europene (UE), a declarat,
UPDATE Ramona Manescu, noul ministru propus la Transporturi
UPDATE Ramona Manescu, noul ministru propus la Transporturi
Liderii PNL au hotarat, dupa trei ore de discutii, sa il lase pe Victor Ponta sa decida pe cine va nominaliza pentru sefia Ministerului Transporturilor. La mai putin de jumatate de ora de la anuntul
Report de peste 1,65 milioane euro la Loto 6/49
Report de peste 1,65 milioane euro la Loto 6/49
La Loto 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 7,3 milioane lei (peste 1,65 milioane euro), potrivit Loteriei Romane.
"Ca o umbra de nor", de Radu Jude, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Sarajevo
"Ca o umbra de nor", de Radu Jude, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Sarajevo
In cadrul Festivalul International de Film de la Sarajevo, care s-a desfasurat intre 16 si 24 august, "Ca o umbra de nor", de Radu Jude, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj.
Actiunile Facebook au depasit 40 de dolari pentru prima data de la listare
Actiunile Facebook au depasit 40 de dolari pentru prima data de la listare
Actiunile Facebook au depasit pragul de 40 de dolari pe bursa de la New York pentru prima data de la listarea controversata a companiei, in luna mai a anului trecut, finalizand saptamana la nivelul
ONU va investiga presupusul atac cu arme chimice din Siria
ONU va investiga presupusul atac cu arme chimice din Siria
Regimul Bashar Al-Assad a autorizat o ancheta a unei echipe a Natiunilor Unite in zona de la periferia Damascului unde exista suspiciuni ca a avut loc un atac cu arme chimice.
Masurile de stimulare ale bancilor centrale din Japonia si Anglia vor acoperi "pasul inapoi" al Fed
Masurile de stimulare ale bancilor centrale din Japonia si Anglia vor acoperi "pasul inapoi" al Fed
Sefii bancilor centrale din Japonia si Marea Britanie anticipeaza ca propriile masuri de stimulare a economiei vor fi suficiente pentru a sprijini cresterea economica globala dupa ce Rezerva Federala
Scandalul Snowden. Care erau principalele tinte ale spionajului american
Scandalul Snowden. Care erau principalele tinte ale spionajului american
Agentia Nationala de Securitate (NSA) a SUA strangea in mod regulat informatii in reprezentantele Uniunii Europene (UE) la New York si Washington, a reusit sa obtina acces la conferintele video
Contrabanda cu tigari a scazut in iulie la 11,8%
Contrabanda cu tigari a scazut in iulie la 11,8%
Piata neagra a tigaretelor a scazut in iulie la 11,8%, fata de 12,6% in mai, cea mai afectata regiune fiind, pentru prima data in ultimii ani, cea de Nord-Est, conform datelor companiei de cercetare