PSD-ALDE si UDMR nu au cazut de acord, luni, cu privire la proiectul privind scaderea pragului de reprezentare a minoritatilor pentru folosirea limbii materne in administratie.
Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seara ca cea mai mare parte a parlamentarilor liberali au fost abordati de lideri PSD, dar niciunul nu a "cedat la niciun fel de presiune" sau
De luni, 19 iunie, Marea Britanie si reprezentantii UE au demarat negocierile pe tema separarii Regatului Unit de blocul comunitar, dar procesul s-ar putea sa nu aiba o valoare prea mare, crede
Datele personale pentru aproape 62% din populatia Statelor Unite, inclusiv adrese, numere de telefon si opinii politice, inclusiv in chestiuni controversate, precum controlul armelor, au fost
Oficialii italieni si reprezentanti ai Comisiei Europene (CE) au inceput discutiile pe tema imprumutului de stat pe care Italia vrea sa il acorde pentru doua banci din regiunea Veneto, aflate in
Numarul persoanelor instarite din China a crescut de aproape noua ori in ultimul deceniu, pe masura ce ritmul puternic de crestere inregistrat de a doua economie mondiala a stimulat acumularea de
Cu o zi inainte de votul pe motiunea de cenzura depusa de PSD impotriva propriului Guvern, euro creste si se apropie cu pasi repezi de pragul de 4,60 lei.
Promisiunile pe care seful PSD Liviu Dragnea le-a facut luni celor de la UDMR pentru a obtine in schimb sprijinul maghiarilor la motiunea de cenzura par ca au fost picatura care a umplut paharul
O armata europeana pare inevitabila, iar in ultimele luni s-a vehiculat ca Germania ar putea conduce o astfel de forta. Luni, un oficial de la Berlin a confirmat necesitatea unei astfel de armate.
Uniunea Europeana s-a confruntat in ultimul deceniu cu o serie de provocari, atat de natura economica cat si sociala, ceea ce a determinat Comisia Europeana sa propuna un plan de masuri.
Israelienii au inceput sa construiasca marti prima colonie in Cisiordania din ultimii 25 de ani, iar premierul Benjamin Netanyahu s-a declarat "onorat" sa-si respecte promisiunea de a ridica un
Romania trebuie sa creeze un mediu care sa incurajeze dispora sa investeasca acasa, "intr-un mediu lipsit de coruptie, competitiv", a declarat, marti, adjunctul sefului de misiune al Ambasadei SUA la
Curtea Constitutionala ar fi trebuit sa constate ca interdictia ca persoanele condamnate sa faca parte din Guvern este constitutionala doar daca este limitata in timp, potrivit unei opinii separate a
Criza de la varf din Romania a facut ca moneda euro sa ajunga aproape de pragul de 4,6 lei. Economistii Unicredit nu exclud chiar depasirea acestui prag, daca situatia politica ramane neclara.
In contextul in care anumite segmente ale opiniei publice vorbesc de "vanzarea" tarii catre companii straine, o astfel de dezbatere ar trebui sa ia in calcul faptul ca nu conteaza cine aduce capital
Presedintele Klaus Iohannis a afirmat, marti, la Berlin, ca va lua o decizie cu privire la promulgarea Legii salarizarii saptamana viitoare, cand se va indeplini termenul constitutional.
Reprezentantii Takata Emea, care gestioneaza operatiunile producatorului de componente auto in Europa, Orientul Mijlociu si Asia, anunta ca vor continua investitiile in fabricile detinute in Romania,
Consilierul general Ciprian Ciucu sustine ca mai multe tablouri de patrimoniu de la Muzeul Municipiului Bucuresti (MMB) ar fi fost luate din institutie "fara nicio protectie si asigurare" pentru a
Unul dintre liderii filialei siriene a retelei teroriste Stat Islamic a fost ucis intr-un raid aerian al coalitiei antiteroriste coordonate de Statele Unite, anunta Comandamentul operational.