Tablou de Barnett Newman, vandut la licitatie cu 43,84 milioane de dolari

Miercuri, 15 Mai 2013, ora 14:17
3042 citiri
Tablou de Barnett Newman, vandut la licitatie cu 43,84 milioane de dolari

Un tablou al pictorului american Barnett Newman, reprezentant de seama al expresionismului abstract, a fost vandut cu pretul record de 43,84 milioane de dolari, marti, la o licitatie organizata de casa Sotheby's la New York.

Tabloul "Onement VI", care prezinta doua dreptunghiuri de un albastru vibrant, separate de o linie bleu deschis, reprezinta "un portal catre sublim", potrivit reprezentantilor casei Sotheby's, informeaza AFP.

Barnett Newman (1905-1979) este, alaturi de Jackson Pollock, Mark Rothko si Willem de Kooning, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai expresionismului abstract, un curent care facea din tablouri un spatiu al gesturilor si mai degraba un eveniment decat o reproducere a unei imagini.

Tabloul "Onement VI" era estimat la un pret cuprins in intervalul 30 milioane de dolari - 40 milioane de dolari.

Un alt record a fost stabilit in cadrul aceleiasi licitatii - tabloul "Domplatz, Mailand", realizat de pictorul german Gerhard Richter, a fost cumparat cu 37,1 milioane de dolari. Aceasta suma reprezinta un record de pret pentru operele unui artist in viata vandute la licitatie.

In schimb, o a treia opera remarcabila propusa la vanzare de casa Sotheby's, marti, la aceeasi licitatie, "Study for Portrait of P.L.", de Francis Bacon, nu si-a gasit cumparator. Pictura era estimata la un pret cuprins in intervalul 30 milioane de dolari - 40 milioane de dolari.

Doua tablouri de Jeff Koons, estimate intre 6 milioane de dolari si 15 milioane de dolari, nu au fost nici ele vandute.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#licitatie tablou Barnett Newman, #picturi expresionism abstract, #pret tablou Onement VI, #licitatie arta Sothebys , #Licitatii arta