Ljubica Vranes si Dragoljub Bajic, invitati in spectacolul Carmen de pe scena Operei Nationale Bucuresti

Marti, 10 Decembrie 2019, ora 21:04
1680 citiri
Ljubica Vranes si Dragoljub Bajic, invitati in spectacolul Carmen de pe scena Operei Nationale Bucuresti
Foto: Opera Nationala Bucuresti / Sebastian Bucur

Opera Nationala Bucuresti prezinta duminica, 15 decembrie, ora 18:30, spectacolul "Carmen" de Georges Bizet, in regia Marinei Emandi Tiron. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

Pentru aceasta reprezentatie publicul spectator ii va putea urmari pe mezzosoprana Ljubica Vranes in rolul Carmen si pe basul Dragoljub Bajic interpretand rolul Zuniga, in calitate de invitati pe scena Operei Nationale Bucuresti.

Opera "Carmen" reprezinta un caz rar in lumea teatrului muzical. Daca in ceea ce priveste alte lucrari parerile pot fi impartite, in legatura cu "Carmen", muzicologii si publicul, elita si spectatorii din balcon, specialistii si necunoascatorii sunt toti de acord: este o capodopera.

Mai important, aceasta creatie depaseste barierele nationale. Muzicologii au catalogat-o uneori drept cea mai buna opera compusa vreodata in Franta, iar dupa introducerea ei in Rusia, Ceaikovski a prezis ca in zece ani va fi cea mai populara lucrare de opera din lume.

Filosoful Friedrich Nietzsche a numit-o "una dintre cele mai originale capodopere din literatura de opera".

Intregul spectacol este, de la primul la ultimul act, o lupta in arena, la finalul careia nu exista invingatori, ci numai invinsi, starea continua de conflict fiind intretinuta de prestatia interpretilor, indrumati de catre regizoarea Marina Emandi Tiron sa redea in forta emotiile personajelor.

(Montaj: Sebastian Bucur/Opera Nationala Bucuresti)

Una dintre cele mai indragite creatii de opera din toate timpurile "Carmen" de Georges Bizet reprezinta astazi o provocare atat pentru regizori, cat si pentru coregrafii care pun in scena suita semnata Georges Bizet / Rodion Scedrin.

Chiar si cele mai nonconformiste montari, care uneori aduc actiunea in contemporaneitate, nu pot ocoli atmosfera cu specific spaniol sugerata de muzica.

Sonoritatile de inspiratie folclorica folisite de compozitorul Georges Bizet impun la fiecare punere in scena prezenta unor elemente care situeaza actiunea la Sevilla, un oras plin de culoare, zgomot de castaniete si de pasi flamenco.

In acest spirit este construit si spectacolul de pe scena Operei Nationale Bucuresti, in tonuri calde, in care abunda nuante de galben, portocaliu si rosu.

Urmatoarea reprezentatie va avea loc duminica, 23 februarie 2020, incepand cu ora 18:30.

Biletele se gasesc pe http://tickets.operanb.ro/ si la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti (program luni - duminica intre orele 10:00 - 13:00 si 14:00 - 19:00).

Sponsor oficial: Enel Green Power

Partener de mobilitate: Kia

Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea, Leonidas

Parteneri: Casa de Flori, Artmark, Sansha

Partener de traditie: RFI Romania

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Romantic FM, Gold FM, Radio Seven, Ziarul Metropolis, Zile si Nopti, Observator Cultural, Agerpres, Ziare.com, Business24, Marea Dragoste, Raftul cu Idei, Leviathan, Magazinul Verde, Ordinea Zilei

#spectacole Opera Nationala Bucuresti , #Muzica