Tosca, cea mai puternica opera a lui Puccini, intr-o noua premiera pe scena Operei Nationale Bucuresti

Vineri, 29 Martie 2019, ora 18:10
1752 citiri
Tosca, cea mai puternica opera a lui Puccini, intr-o noua premiera pe scena Operei Nationale Bucuresti

Opera Nationala Bucuresti prezinta sambata, 30 martie 2019, si duminica, 31 martie 2019, premiera spectacolului "Tosca" de Giacomo Puccini.

Regia, decorul, costumele si light design-ul poarta semnatura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Nationale Bucuresti va fi pregatit de catre Daniel Jinga, iar corul de copii de catre Smaranda Morgovan. Asistenti de regie, Claudia Machedon si Paula Gherghe.

Pentru premiera de pe scena Operei Nationale Bucuresti, regizorul Mario De Carlo a pregatit o punere in scena ambitioasa, dupa cum insusi declara:

"TOSCA este cea mai tragica opera a lui Puccini. Covarsitoarea sa teatralitate se regaseste in totalitatepe scena, in situatii si in muzica. Un regizor sensibil are cu TOSCA o sarcina usoara: trebuie sa inchida ochii si... sa se lase purtat. Puccini nu e un compozitor asociat verismului, dar e indubitabil ca in Tosca autorul insista pe detalii realiste si ca este in cautare de efecte scenice in nuante puternice. Tocmai exacerbarea aspectelor de cruzime si morbiditate constituie un trait d'union cu coduri reprezetantive ale unui teatru care pleaca din trucurile lui Seneca si, de-a lungul executiei in scena Teatrului Elisabetan, ajunge pana la raurile de sange specifice teatrului Grand Guignol.

Toti trei protagonistii mor, si au parte de o moarte violenta. Suntem la ani lumina departare de mortile languroase ale eroilor si eroinelor din melodrame. Aici este nimicirea care invinge sentimentele, impulsurile si pasiunile. Supliciul este adevaratul protagonist al operei. Supliciul arhetipal care are in el insusi ratiunea si se impune ca unic element decisiv, prin ritual, exhibitie si spectacularizare. Am gasit inspiratia in ceea ce Michael Foucalt numea - Splendoarea chinului."

Impresionanta opera, care a avut la baza o piesa de teatru a dramaturgului francez Victorien Sardou, Tosca este, fara doar si poate, o drama puternica, asemenea vietii din care a fost eliminata orice scena plictisitoare; o drama a unei mari iubiri - cea dintre o diva a muzicii de opera, Floria Tosca, si un tanar pictor talentat, Cavaradossi -, cu realitati istorice precum domnia Mariei Carolina, fiica Mariei Terezia si sora Mariei Antoaneta, precum si de infrangerea Austriei de catre Napoleon in batalia de la Marengo, cu actiuni incarcate de sadism, cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura, teama.

Aceasta lucrare complexa, a carei forta Puccini a intuit-o inca dinainte de a o compune - "o opera de care am nevoie", spunea el pe atunci - nu inceteaza sa-si reverbereze vraja nici dupa mai bine de un secol de la premiera mondiala. Ceea ce inseamna ca spectatorii oricarei generatii au nevoie, asa cum a avut si Puccini, de aceasta opera.

Tosca ramane asadar o oglinda in care ne privim cu totii, din cand in cand, culmile si coborasurile sufletului.

Biletele se gasesc pe http://tickets.operanb.ro/ si la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti (program luni - duminica intre orele 10:00 - 13:00 si 14:00 - 19:00).

Sponsor oficial: Enel Green Power

Sponsori: Aqua Carpatica, Leonidas

Parteneri: Zarea, Artmark, Sansha, Casa de flori

Partener de traditie: RFI Romania

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Romantic FM, Gold FM, Radio Seven, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, Agerpres, Marea Dragoste, Ziare.com, Business24, Raftul cu Idei

"Tosca", cea mai puternica opera a lui Puccini, intr-o noua premiera pe scena Operei Nationale Bucuresti

#spectacole Opera Nationala Bucuresti , #Muzica