O sculptura de Brancusi ar putea aduce proprietarilor un randament de 1.400.000%

Miercuri, 28 Martie 2018, ora 15:37
4863 citiri
O sculptura de Brancusi ar putea aduce proprietarilor un randament de 1.400.000%
Foto: CC0 Creative Commons

Investitiile profitabile in arta se reduc uneori la un lucru foarte simplu: sa astepti momentul oportun.

Acest lucru este valabil pentru o sculptura a lui Constantin Brancusi, intitulata "La Jeune fille sophistiquee (Portrait de Nancy Cunard) ", care va fi scoasa la vanzare de casa de licitatii Christie's in data de 15 mai, scrie Bloomberg.

Americanii Elizabeth si Frederick Stafford erau la Paris in anul 1955 cand au cumparat sculptura direct de la Constantin Brancusi pentru 5.000 de dolari.

In prezent, sculptura este estimata la peste 70 de milioane de dolari, adica un randament de 1.400.000% in decurs de 63 de ani, comparativ cu un randament de doar 39.000 pentru indicele bursier S&P 500 Index.

Pretul estimat de Christie's ar putea reprezenta un nou record pentru Constantin Brancusi, peste cel stabilit anul trecut cand o sculptura de Brancusi a fost vanduta pentru 57,4 milioane de dolari, si de asemenea ar putea deveni una din cele mai scumpe sculpturi vandute vreodata.

Deocamdata recordul este detinut de o sculptura de Alberto Giacometti, cumparata de investitorul Steve Cohen in luna mai 2015 pentru 141,3 milioane de dolari.

Banii vor merge catre mostenitorii cuplului, care intentioneaza sa ii aloce pentru opere caritabile inclusiv arta, educatie si opera, a declarat Alexandra Stafford, unul din cei trei copii ai cuplului.

Potrivit acesteia, tatal ei, Frederick Stafford, un emigrant evreu nascut in Romania, a vizitat studioul din Paris al lui Constantin Brancusi in anul 1955 si a cumparat sculptura ca un cadou pentru cea de 28-a aniversare a sotiei sale Elizabeth.

"Traia ca un pustnic si semana putin cu un sfant cu o barba lunga si alba", este descrierea pe care Elizabeth Stafford i-a facut-o lui Brancusi intr-un interviu acordat in anul 1966.

In 1978, Elizabeth si Frederick Stafford au imprumutat sculptura lui Brancusi muzeului Metropolitan Museum of Art, unde a ramas timp de 40 de ani.

#sculptura Brancusi, #Brancusi licitatie Christie s , #Sculptura