Manolescu il apara pe Buzura

Securitatea autohtona a copiat tiparele intrebuintate de KGB in incercarea de a-i folosi pe scriitori - cu sau mai ales fara stirea lor -, este de parere Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor. Domnule profesor Nicolae Manolescu, se scrie in presa despre relatia scriitorilor cu Securitatea sau mai bine zis despre relatia Securitatii cu scriitorii. Ce era cu aceste relatii?

Nu pot sa zugravesc, ca sa zic asa, un tablou general al relatiilor, dar presupun ca ele erau de doua feluri. Erau relatii ale Securitatii cu o anumita categorie socio-profesionala, extrem de importanta si de prezenta, dar relatii pe care Securitatea le mai avea si cu alte categorii. Si, in al doilea rind, erau niste relatii specifice, care porneau de la premisa ca scriitorul este o voce care se aude, uneori, chiar si peste hotare si care trebuie controlata... Exista un departament al Securitatii in cadrul uneia dintre cele cinci directii cite existau, departament special pentru scriitori si artisti, condus de Ilie Merce, actualmente parlamentar PRM. Ceea ce era o dovada de mare atentie acordata lumii literare. Si, fireste, iarasi presupun, ca in toate celelalte zone socio-profesionale, Securitatea a incercat sa-si recruteze informatori.

Plisetkaia, agent involuntar

Cum ati ajuns la aceste presupuneri?

Am citit acum foarte multi ani o carte scrisa de doi fosti agenti secreti britanici despre functionarea KGB-ului. Acolo era facuta o categorisire foarte interesanta a celor care lucrau cu KGB-ul. De la cei foarte activi, unii chiar ofiteri acoperiti, pina la informatori fara voie, care erau de obicei personalitati din lumea artistica, carora li se ingaduia sa mearga la ambasade sau chiar sa plece in strainatate, erau indeaproape supravegheati, ascultati si folositi ca surse de informatii involuntare. Maia Plisetkaia, de pilda, era numita in aceasta categorie. Nu e limpede daca ea a stiut vreodata ca e folosita ca atare. Securitatea a procedat la fel. Tiparul cred ca era acelasi din KGB, de-acolo fusese invatat. Eu nu cred ca scriitorii de foarte mare valoare erau neaparat recrutati ca agenti si pusi sa semneze angajamente. Cred ca mai degraba erau pusi in situatia Maiei Plisetkaia: erau lasati un pic mai liberi, tocmai in speranta ca vorbind A- si scriitorul prin natura este un limbut - deveneau o sursa de informatii. Fara ca ei sa stie. Puteau sa n-aiba nici cea mai vaga banuiala.

Coposu nu turna pe nimeni

Mai exista si alta categorie ?

Aceea a fostilor detinuti politici, dintre scriitori, si nu numai, fireste. Care, la iesire, dadeau toti o declaratie in doi timpi: ca nu vor spune nimic din ce s-a intimplat in timpul detentiei si doi, ca vor sta totdeauna la dispozitia organelor securitatii statului pentru tot ce poate sa slujeasca demascarii elementelor ostile, dusmanoase, care etc., etc. Toti fostii detinuti politici, cel putin in anumite perioade - n-as putea sa spun daca lucrul e valabil din A'49, cind s-a infiintat Securitatea, si pina in A'64, cind au incetat inchisorile politice, dar presupun ca da -, toti au facut aceasta declaratie. Pe baza ei, Securitatea i-a luat de mai multe ori dupa eliberare la discutii, cerindu-le sa spuna, sa scrie si sa semneze anumite rapoarte. Acesta este cazul rapoartelor lui Corneliu Coposu, publicate de Paunescu in revista sa. Erau evident rapoartele unui om obligat de acest angajament, la eliberare, de a spune niste lucruri. Le-am citit si era limpede ca Coposu nu turna pe nimeni. Deci, tipul asta de raport n-are absolut nici o valoare, sa spunem asa.

Venind in timpurile mai apropiate...

Dar chiar in timpurile alea daca raminem, Doinas si Paleologu, dupa parerea mea, sint in aceeasi situatie. Nu am vazut dosarele. Stiu ceea ce stiu multi, ceea ce ni s-a spus la intilnirea de la Clubul A"PrometheusA" a A"Romaniei literareA" cu membrii CNSAS-ului. Impresia mea este ca si Doinas, care ar fi fost recrutat in ultimul an de inchisoare, si Paleologu, la iesirea din inchisoare, n-au facut decit sa dea aceste rapoarte, la care erau, sa spun asa, intr-un fel obligati toti fostii detinuti politici.

Paleologu si Doinas

Printre subiectele rapoartelor pe care le dadea Doinas se numara, absolut ironic dupa parerea mea, ce se intimpla la Cenaclul lui Paunescu. Era o forma de a spune, pentru cine vrea s-auda, niste lucruri care nu puteau fi scrise si facute publice. Eu cred ca si Paleologu e in aceeasi situatie, iar acuzatia ca a luat bani pentru aceste rapoarte se reduce la decontarea unor note de plata pe care securistii care-l trageau de limba le achitau, intr-un loc sau altul, dind o bere sau mincind niste mici. Evident ca in dosarul de Securitate nu se gaseste decit suma de bani echivalenta cu costul intrevederii cu Paleologu. Acolo nu se spune ca de fapt banii aia reprezentau doua beri, trei mici, patru cartofi prajiti si o bucata de piine. Acesta e de fapt adevarul. Punind totul laolalta, este evident ca in toate aceste situatii este vorba de relatii conventionale cu Securitatea, stabilite ulterior prin lege, cum se stie, care incearca sa faca lumina in acest caz. Nici macar sa pedepseasca. N-avem o lege a lustratiei, n-avem decit o lege a dezvaluirii colaborarii cu politia politica.

A"Raporturi neconventionaleA"?

De-aceea am fost socat sa citesc in A"CotidianulA" relatarea Mirelei Corlatan despre Augustin Buzura, in care se specifica, intr-un al doilea numar, la sfirsit, ca e vorba despre raporturile neconventionale ale lui Augustin Buzura cu Securitatea. Ce inseamna raporturi neconventionale? Lasind la o parte toate raporturile de care am vorbit pina acuma, nu mai ramin decit acelea care inseamna o intilnire intimplatoare cu securistul pe strada (intimplatoare din punctul lui de vedere, al lui Buzura, dar nu neaparat si din punctul de vedere al securistului), o vizita a securistului la tine la redactie sau la tine acasa, pe care nici n-o prevedeai, nici n-o puteai impiedica, rugamintea securistului de a-i oferi o carte cu dedicatie (ceea ce era destul de greu de refuzat, sa zicem asa, si martor mi-e Dumnezeu ca sint fericit ca nu mi-a cerut niciodata vreun securist sa-i dau o carte cu dedicatie; fiind eu critic literar, nu-i interesa ce scriam, dar daca scriam romane, probabil ca as fi patit ca Buzura.

I-ati fi dat?

Mi-e greu sa spun acuma ca i-as fi dat sau nu. Adica, depinde. Nu stiu. Cum sa spun? Depinde in primul rind ce as fi stiut eu despre el, sa fi stiut cu ce se ocupa. Erau securisti si securisti. Erau securisti care chiar se ocupau de noi si de cenzura literara si erau securisti care vinau arabi.

Ilie Merce se lauda si se lauda ca ar fi fost prieten cu Augustin Buzura...

Hai sa spunem ca puteau sa fie chiar si prieteni. Care este problema? Nu exista nici o dovada ca Buzura a semnat vreun angajament sau ca a scris si a semnat vreun raport de un fel sau altul, defavorabil unora sau favorabil altora dintre colegii lui. Faptul ca Ilie Merce spune astazi ca a fost prieten cu Buzura n-are absolut nici o importanta. Unde pui ca Ilie Merce este parlamentar al Romaniei postcomuniste. Si atunci, iarta-ma, dar eu nu mai inteleg cum poti culpabiliza pe o pagina intreaga de ziar un om care e cunoscut ca in cartile lui a fost anticomunist, in loc sa te-ntrebi cum e posibil ca generalul Plesita sa apara la televizor si sa spuna cu gura lui ca a batut oameni si ca l-ar fi omorit pe Goma sau pe altii daca ar fi putut, fara sa urmeze nimic. Procuratura a dat in cazul Plesita un NUP cit toate zilele, in timp ce Buzura, care in toata aceasta poveste n-are nici un amestec, se alege cu urmarire morala sui generis. Dar Merce poate sa spuna ce vrea. Chiar din textul publicat in ziar, luat din dosar, el spune foarte clar ca ar trebui sa profitam de faptul ca Buzura doreste sa mearga la Bucuresti, sa-l ajutam, poate reusim sa-l convingem sa ne fie folositor etc. Este evident ca asta era intentia Securitatii, nu a lui Buzura. A

Cazul Mihai Ursachi

Exista si cazul celebru al lui Alexandru Paleologu care, in 1990, a recunoscut ca a fost informator al Securitatii...

Era cazul al doilea, al celor care erau recrutati, semnau un angajament, dadeau sau nu informatii ori dadeau informatii mai mult sau mai putin utile. Pentru ca foarte multi s-au facut ca dau informatii. Cea mai buna dovada este Mihai Ursachi, al carui angajament a fost descoperit si care raminea patat in eternitate, ca sa spun asa, de acest gest, daca Mihai Pelin nu descoperea documentul prin care ofiterul care-l recrutase pe Ursachi propunea sa se renunte la serviciile lui pentru ca il pacaleste. Ii bea solda la circiuma promitindu-i ca-i vinde un mare spion, pe care nu i l-a vindut niciodata. Aici apar semnele de intrebare cu privire la angajamente.

Securitatea imi pusese gind rau

Pot sa dau un exemplu semnificativ. Primul text din Cartea Alba a Securitatii, volumul cinci, publicat in timpul lui Magureanu, se refera la mine. Si-acolo se spune ca in 1967 sau A'68, la inceputul anului, Securitatea imi pusese gind rau, si anume sa ma recruteze. Dat fiind insa ca a aparut antologia aceea din A'68, care a fost interzisa cu scandalul de rigoare, si-au dat seama ca sint un element ostil si intratabil si au renuntat sa ma mai recruteze. Acuma, ia ginditi-va putin ca nu aparea Antologia: ce se intimpla? Ma trezeam cu ei la poarta, tragind de mine sa ma recruteze. Aici era intentia lor, era socoteala lor. Or, eu in aceasta treaba n-aveam nici un amestec. Dovada ca nici n-am stiut, pina acum citiva ani, cind a aparut volumul cu pricina, despre incidentul respectiv. Buzura si-a vazut dosarul. A scris o carte despre acest dosar. A identificat in el un numar de turnatori. A cerut CNSAS-ului identificarea altora si n-a primit nici un raspuns. In plus, daca e vorba de un alt dosar, de care Buzura nu stie, atunci intrebarea revine: CNSAS-ul era obligat prin lege sa-l cheme pe Augustin Buzura sa-i arate inscrisurile compromitatoare, daca exista, si-abia dupa aceea sa le faca publice. Or, asta nu s-a intimplat.

Daca n-ati fi fost presedintele Uniunii Scriitorilor, ceea ce va obliga sa aparati breasla, ati fi avut aceeasi atitudine ?

Da, aveam exact aceeasi atitudine, numai ca poate avea o greutate mai mica decit are acum, pentru ca, trebuie sa recunosc, eu nu-i apar pe Buzura, in mod special, sau pe Uricaru, sau pe altii ca persoane, colegi sau scriitori. Apar un principiu, o idee, pentru ca mi se pare ca se procedeaza incorect cu ei. Sa nu uit un lucru: este extrem de ciudata campania din ultima vreme contra scriitorilor. Breasla noastra a dat cei mai multi disidenti. Uniunea Scriitorilor a fost una dintre cele mai democratice institutii din comunism, rezistind, uneori eroic, presiunilor sistemului. A avut singura organizatie de partid desfiintata pentru nesupunere. Ca acum, iata, sa fie atacata pentru ca in rindurile ei ar fi existat turnatori. Au existat, ca peste tot. Si e bine sa-i cunoastem. Dar de ce devine USR o tinta predilecta? De ce ii falsificam imaginea? Revin. Daca cineva-mi va scoate angajamentul lui Buzura, atunci o sa spun: A"Da, am gresit, imi pare rau, nu trebuia sa-l aparA". Pina nu vad asta, nu cred. Cred ca-ti dai seama ca inainte de orice m-am asigurat ca n-a semnat niciodata nimic. Ca nu m-apucam sa vorbesc asa, de prost. M-am asigurat ca nu a semnat niciodata nici un angajament si nici o turnatorie.

Cum ati putut sa faceti asta ?

Mi-a spus el. Si cuvintul lui Buzura, cind vorbeste cu mine, intr-o situatie de genul acesta, este sfint.

Autor: Cristian Teodorescu
Cotidianul