Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Noua productie "Don Carlo", pe scena Operei Nationale Bucuresti

Noua productie "Don Carlo", pe scena Operei Nationale Bucuresti


Opera Nationala Bucuresti prezinta duminica, 15 aprilie 2018, incepand cu ora 18:30 "Don Carlo", opera in patru acte de Giuseppe Verdi.

Regia, decorul, costumele si luminile spectacolului poarta semnatura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Corul Operei Nationale Bucuresti va fi pregatit de catre Daniel Jinga. In distributia spectacolului se regasesc atat nume sonore ale primei scene lirice romanesti, cat si artisti recunoscuti pe plan international.

Mario de Carlo despre spectacolul "Don Carlo" de Giuseppe Verdi ce se va desfasura pe prima scena lirica a tarii:

"Rolul de regizor (si decoruri, costume si lumini) in cazul 'Don Carlo' este ca si cum te-ai arunca de pe stanca din Acapulco. Chiar daca stii ca vei scapa cu viata - pentru ca altii au facut asta inaintea ta - riscul de a fi ranit este mare; si, mai presus de toate, tensiunea adrenalinei se ridica la niveluri critice. Emotiile atat de puternice si pline de satisfactii un sunt usor de demonstrat, in fata altor titluri. In 'Don Carlo' ne aflam fata in fata cu personaje enorme. Este adevarat ca acest lucru se intampla in multe lucrari de Verdi (sa ne gandim la Violetta, la Rigoletto, Azucena, dar nu numai), insa aici toti sunt giganti si se misca toti impreuna!"

Cu un libret in limba franceza semnat de Joseph Mery si Camille du Locle, dupa tragedia lui Friedrich Schiller, opera "Don Carlos" i-a fost solicitata lui Verdi de catre Opera din Paris - unde a avut loc si premiera la data de 11 martie 1867.

Compozitorul a revenit apoi asupra lucrarii sale, daruind contemporanilor si o versiune in limba italiana care a fost prezentata la Teatro alla Scala din Milano la 10 ianuarie 1884. Astfel, opera "Don Carlos" comandata de francezi va fi denumita in tara lui Verdi "Don Carlo", versiune reprezentata frecvent in paralel cu cea originala, in limba franceza.

Povestea lucrarii are ca punct incipient situatia politica si sociala din Europa secolului al XVI-lea. Casatoria tanarului Carlo, fiul regelui Filip al II-lea, cu printesa Elisabeta de Valois, fiica regelui Henri al II-lea, are ca scop aducerea pacii intre Franta si Spania, tari aflate in razboi la acea vreme.

In ciuda asteptarilor, cei doi se indragostesc, insa regele Spaniei se impotriveste dorintei celor doi, casatorindu-se el insusi cu tanara printesa. Istoria, politica, religia si dragostea se impletesc ingenios intr-un subiect ce contine si o mare parte de fictiune, acuratetea istorica e relativa de dragul povestii.

Biletele se pot achizitiona de la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti sau online, AICI.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 750 ori
Citeste mai multe despreDon Carlo Opera Nationala